Tragedia unui război deja pierdut...

CUM S-A VADIT CA SUNTEM COLONIA EUROPEI: Ilie... de medialert
ILIE ŞERBĂNESCU: Pentru mine unul nu a fost cumva vreo surpriză amestecul grosolan, de tip sovietic, al comisarilor de la Bruxelles în treburile României în ultimele săptămâni. De câţiva ani spun – şi spun în ciuda multora şi în ciuda criticilor şi chiar persiflărilor unora – că România a ajuns o colonie, iar ceea ce s-a întâmplat acum a fost doar o demonstraţie a centrului vest-european că România de la periferie este o colonie şi n-are dreptul la vreun alt statut. Nu – aşa cum a pretins USL – numai dna Merkel şi alţi politicieni occidentali din aceeaşi familie politică, minţiti de la Bucureşti de membri ai PDL, au sărit să ceară socoteală guvernului Ponta şi să-l oblige să aplice reguli aşa cum vor ei, sub pretextul că sunt democratice doar pentru că aşa vor ei!
Să fim serioşi! Toţi politicienii centrului, indiferent de culoarea politică, au sărit ca arşi şi au făcut-o pentru ca nu cumva o simplă schimbare politică în România să altereze, nici cât negru sub unghie, statutul de colonie al României! Nu că pe dl Barroso sau pe dl Schultz, aşa-zisul prieten al dlui Ponta, i-ar fi interesat cine concret este preşedinte sau premier în România! Preocuparea lor era doar ca nume noi în aceste funcţii să fie atenţionate sau chiar intimidate de la început să nu încerce a schimba ceva în domeniu!
Problema nu este politică precum pare sau legată de democraţie precum se zice, ci este integral economică. România trebuie să rămână o anexă de consum a centrului! România trebuie să nu deţină controlul propriilor resurse! Banii din România – adică cei ce se strâng în distribuţiile de energie si cei care se rulează prin bănci – trebuie să fie în continuare sub controlul străinilor, al centrului! Programul de cedare a controlului naţional asupra brumei ce a mai rămas în mâna statului român (adică filiera minerit/electricitate, energia hidro, căile ferate) trebuie să opereze mai departe, aşa cum este prevăzut în acordul cu FMI şi CE.
Miza referendumului era rămânerea sau plecarea d-lui Băsescu de la Cotroceni. Cu domnia sa la Cotroceni, ştim ce s-a întâmplat. Problema era ce se va întâmpla fără domnia sa la Cotroceni. Din punctul de vedere al problemei discutate aici, se punea firesc întrebarea dacă în acest caz se va schimba ceva în statutul de colonie al României. Cu tot respectul pentru lupta politică dusă de tandemul Ponta-Antonescu împotriva lui Traian Băsescu, trebuie spus clar că, în ce priveşte problema crucială a statutului de colonie al României, domnii Ponta şi Antonescu nu au manifestat absolut nici o intenţie de a schimba concret ceva. Dimpotrivă, s-au supus dictatului de la Bruxelles. Mai rău, şi-au asumat integral acordul cu FMI-UE care lichidează şi ultimele rămăşiţe de economie românească din România. Ba, au declarat că mai vor încă unul! Disponibilitatea, ferm afirmată, pentru a face pe plac comisarilor de tip sovietic de la Bruxelles este contraproductivă.
De altfel, după cum s-au sucit lucrurile, pericolul cel mare post-referendum, indiferent de rezultatul acestuia, se contura a fi o penibilă întrecere socialistă (dacă tot vorbim de comisari de tip sovietic) a părţilor în dispută de a-şi dovedi devotamentul, fidelitatea şi cucernicia faţă de aceşti comisari în caz că vin sau revin la cârmă, ceea ce nu se poate solda decât cu un nou tain baban pentru capitalul vest-european, bineînţeles în condiţii de cvasicadou. Unii, pentru a intra în voie straşnicilor comisari de tip sovietic de la Bruxelles, iar alţii spre a-i recompensa pentru caraghiosul sprijin acordat!
Tragedia este că înfrîngerea sau victoria în bătălia referendumului făcea parte dintr-un război deja pierdut de România ca ţară. Iar România ca ţară a pierdut războiul de când clasa sa politică, indiferent de culoare, a cedat resursele şi poziţiile strategice din economie la dispoziţia aproape integrală a capitalului vest-european prin agenţii de vânzări ai acestuia pe care îi reprezintă comisarii de tip sovietic de la Bruxelles.