Iazul de decantare Valea Sesii

Cum va arăta exploatarea de la Roşia Montană: Imagini apocaliptice cu un iaz de decantare, rezultat în urma exploatării miniere pe bază de cianuri 

  Acesta este iazul de decantare numit Valea Sesii aflat în Muntiii Metaliferi, aproape de Roșia Montană.

Iazul de decantare Valea Sesii


  La o privire mai atentă constatăm că de fapt lacul nu prea e lac. Mai degrabă este o acumulare de nămol. În zonă este şi o instalaţie de conducte ce transportă, nu aur ci  steril. Acesta provine de la exploatarea de cupru de la Roșia Poieni, făcută de compania Cupru Min începînd cu anul 1978. Tot arealul ăsta pe care se întinde lacul e o adevărată bombă ecologică.

  Iazul de Valea Sesii este un iaz de decantare de vale, deschis (adica are un singur baraj). Barajul, contruit din anrocamente, închide valea fiind construit între doi versanţi. Tulbureala de steril este deversată în iaz printr-un sistem de conducte care trebuie să permită dirijarea deversării spre diverse zone situate pe conturul iazului astfel ca toată suprafaţa să fie ocupată.

 Sterilul cu conţinut de săruri de metale ale acidului sulfuric se constituie în depozit şi se reazemă pe versanţii naturali. În iazul de la Valea Şesii depozitul de steril, în cele mai multe locuri sondate, n-are consistenţă; într-un loc era formată un fel de plajă pe care am călcat şi nu ne-am scufundat.

 Apele limpezi, care sunt de fapt soluţii apoase ale aceloraşi săruri, ar trebui să ajungă într-un sistem de colectare şi evacuare din care acestea trebuie să fie descărcate spre o staţie de epurare chimică sau spre un sistem de recirculare sau -cel mai simplu, făra costuri, fără jenă – spre un emisar (un râu curat de obicei). Sistemul de colectare şi evacuare noi nu l-am văzut, -dar e drept că n-am ajuns la baraj unde ar putea să fi fost.

În septembrie 2011 iazul avea în jur de 130ha. Acesta a acoperit aproape în totalitate satul Geamăna; gospodăriile au fost răscumpărate de Cupru Min SA Abrud. Durerea cea mai mare a locuitorilor a fost aceea ca nu a fost respectată promisiunea de a se strămuta cimitirul. Sterilul a înghiţit rând pe rând casele oamenilor, dealul pe care era construită biserica, cimitirul. Biserica este unul din puţinii martori care ne arată că aici a fost odată o aşezare omenească. Nămolul a ajuns acum la nivelul acoperişului.

  Ce e și mai grav este faptul că asistăm la un dezastru ecologic în derulare. 

  Sterilul continuă să fie deversat cu consecvență și nivelul iazului crește în fiecare an. De aceea cei de la Cupru Min înalță barajul an de an.

| foto de Bodan Balaban

Biserica Ortodoxă Română... "O fabrică de bani"

Trei miliarde de euro: la această sumă se ridică averea Bisericii Ortodoxe Române. Cel mai mare cult din România deţine peste 70.000 de hectare de pădure şi teren arabil, zeci de hoteluri, restaurante şi ferme. Realizatorii acestui film au obţinut aceste informaţii din surse, dată fiind lipsa de transparenţă a Bisericii Ortodoxe cu privire la bunurile pe care le deţine. Răspunsul la întrebarea „ce se întâmplă cu banii strânşi din serviciile religioase, vânzarea de obiecte de cult, donaţiile şi subvenţiile de la stat?” nu a fost încă elucidat. Acest film documentar, intitulat „Cât de mare este averea Bisericii” şi difuzat în emisiunea Cu Ochii’n 4, la TVR, încearcă să risipească misterul din jurul averii impresionante a BOR. (Sursa) Biserica Ortodoxă Română cuprinde 6 Mitropolii, alcătuite din Arhiepiscopii şi Episcopii, cu un total de 11.146 parohii, deservite de 14.035 preoţi şi diaconi, în 15.116 lăcaşuri de cult. Pentru românii ortodocşi din străinătate, există 3 Mitropolii şi 2 Episcopii (în Europa) şi o Arhiepiscopie (pe continentul american). BOR are, de asemenea, 631 mănăstiri şi schituri, cu peste 8.059 călugăriţe şi călugări. În cadrul BOR există, de asemenea, 279 de aşezăminte sociale, 275 de muzee şi colecţii muzeale, precum şi 42 de centre de conservare şi depozitare a obiectelor cultural-religioase ale moştenirii naţionale. Numai în Protoieria III din Capitală există 59 de parohii şi o mănăstire, majoritatea fiind construite în secolele XVI – XVII şi menţionate în lista monumentelor istorice. Toate aceste clădiri sunt, evident, plasate pe terenuri care se întind în total pe sute de hectare dacă socotim şi pădurile care aparţin Bisericii. Unele dintre ele sunt închiriate unor firme renumite, altele sunt doar exploatate în folosul Bisericii. De asemenea, pe lângă fiecare biserică, există, de obicei, şi o casă parohială, ceea ce înseamnă că numărul clădirilor bisericii este cu mult mai mare de 27.000. Dacă estimăm valoarea medie a fiecărui imobil la numai 100.000, înseamnă că bunurile imobile ale Patriarhiei se ridică la minimum 1 miliard de euro…

STRATEGII DE MANIPULARE A MASELOR

  A cunoaşte adversarul, a-i cunoaşte tehnicile de manipulare, este indispensabil pentru a ne elibera de robie ....

       Lingvistul nord-american Noam Chomsky a stabilit lista celor ’’Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare în masa. Evreu si de sensibilitate anarhista, semnase o petitie pentru a apara libertatea de exprimare a lui Robert Faurisson. Pentru Chomsky, ’’libertatea de exprimare este mai importanta decât orice versiune a faptelor sustinuta de ordinea stabilita, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întretine cu adevarul faptelor în sine.” Chomsky evoca diferitele tehnici de manipulare si, în primul rând, strategia diversiunii.

Strategia diversiunii consista în deturnarea atentiei publicului de la problemele importante si de la schimbarile hotarâte de elitele politice si economice, printr’un potop continuu de distractii si de informatii neînsemnate. Chomsky analizeaza diferitele tehnici de spalare a creierului, pe care o îndura poporul nostru.
 

Zece strategii de manipulare a poporului nostru:

1. A distrage în permanenta atentia publicului, departe de adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta adevarata. A tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara nici “un timp pentru gândire” scrie Chomsky.

2. A cauza probleme si apoi, a oferi solutii.

Aceasta metoda se mai numeste si ’’ problema – reactie – solutie”. La început, se creeaza problema, sau „situatia”, prevazuta pentru a suscita o anume reactie a publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intentionata a violentei urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul sa ceara legi represive, în detrimentrul libertatii.

3. Strategia „în degradeu”.

Pentru ca publicul sa accepte o masura inacceptabila, este de ajuns sa fie aplicata în mod progresiv, în ’’degradeu”, pe o durata de zece ani. În acest fel, au fost impuse conditii sociale si economice absolut noi din 1980 pâna în 1990. Somaj masiv, imigratie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizari, salarii care nu mai asigura un venit decent, iata schimbarile care ar fi provocat o revolutie daca ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia actiunii cu date diferite.

O alta maniera de a obliga publicul sa accepte o hotarâre nepopulara este de a o prezenta ca “dureroasa, dar necesara’’, obtinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai usoara acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru ca efortul nu trebuie facut imediat, apoi, pentru ca publicul are mereu tendinta de a nadajdui ’’totul va merge mai bine mâine” si ca sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, aceasta maniera lasa publicului timp pentru a se obisnui cu ideea schimbarii, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit. Exemplu recent: trecerea la Euro si pierderea suveranitatii monetare si economice, acceptate de tarile europene între 1992 – 1995 si aplicate în 2002.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici.

Cea mai mare parte a publicitatilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje si un ton absolut copilaresti, aproape debile, ca si cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? ’’de 12 ani.”Daca ne adresam unei persoane ca si cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate si cu o oarecare probabilitate, va avea un raspuns sau o reactie tot atât de lipsita de simt critic ca al unui copil de 12 ani” analizeaza Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emotionala decât la gândire.

Este o tehnica clasica pentru a opri analiza rationala si, deci, simtul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emotionalului deschide accesul la subconstient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinte, spaime, pulsiuni sau comportamente.

7. Mentinerea poporului în nestiinta si prostie.

A face în asa fel ca poporul sa nu înteleaga tehnologiile si metodele folosite pentru controlarea si robirea lui. Calitatea educatiei data claselor inferioare trebuie sa fie cât mai slaba, încât prapastia de nestiinta, care separa clasele de jos de cele de sus sa fie si sa ramâna de neînteles de cele dintâi.

8. A încuraja publicul sa se complaca în mediocritate.

A încuraja publicul sa creada ca e ”bine” de a fi prost, vulgar si incult. A-l îndopa cu seriale americane si emisiuni de tele-realitate, niste dobitocenii monstruoase.

9. A înlocui revolta cu învinovatirea.

A face omul sa creada ca numai el singur este vinovat de propria’i nenorocire, din cauza unei inteligente insuficiente, sau a capacitatilor si eforturilor necorespunzatoare. Astfel, în loc sa se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimeaza si se învinovateste, ceea ce creaza o stare depresiva, având ca efect abtinerea de la actiune. Si, fara actiune, nu exista revolutie !

10. Si, ultimul punct, a cunoaste oamenii mai bine decât se cunosc ei însisi.

Ïn ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale stiintei au sapat o prapastie crescânda între cunostintele publicului si acelea detinute si folosite de elitele conducatoare. Multumita biologiei, neurobiologiei si psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoasterea avansata a fapturii omenesti, fizic si psihic. Sistemul cunoaste individul mediu mai bine decât el însusi. Aceasta înseamna ca, în majoritea cazurilor, sistemul detine un control mai mare si o putere mai importanta asupra oamenilor decât ei însisi.