INEVITABIL VA VENI MOMENTUL CÂND Ceauşescu VA FI
DECLARAT EROU AL NEAMULUI ROMÂNESC, CARE DE ALTFEL ÎNCEPE SĂ FIE REGRETAT DIN
CE ÎN CE MAI MULT DE CĂTRE ROMÂNI...
"Dragi români..ALOO….ALOOO.!! Stimaţi
tovarăşi, mi s-a permis să vă vorbesc din lumea de dincolo, pentru ultima dată,
post – mortem.
...Pentru noua generaţie din ultimii 20 de ani , care nu mă cunosc , eu sunt Secretarul General al Partidului Comunist Român Tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Dragi tovarăşi şi pretini , iată că după 20 de ani de când am fost asasinat de către forţele oculte ale masoneriei şi a unor grupări mondiale malefice, de la Epoca de Aur pe care am construit-o cu ajutorul clasei muncitoare, constat cu mare regret şi durere în suflet, că România se află în starea de AGONIE de dinaintea MORŢII. Aflu cu lacrimi în ochi, că după eforturile mele de a ţine departe de poporul român, pe toţi imperialiştii, mafioţii economici, trădătorii de ţară, capitaliştii lacomi şi avizi după putere, aceştia sunt ce-i care vă conduc, aceştia pentru care voi m-aţi împuşcat, v-au adus pe voi dragi români la limita dintre viaţă şi moarte. Am scăpat ţara de datorii datorită vouă . Datorii pe care le-am făcut în interesul de a vă construi case şi apartamente, străzi , şosele, metrou, oraşe, fabrici şi uzine, terenuri agricole, ferme şi toate de care vă mai amintiţi…Căci au rămas doar amintiri; amintiri de suferinţă cu munca şi sudoare căci toate au fost deşarte, de toate aţi fost furaţi! Aţi răbdat de foame , este adevărat , dar astea au fost eforturi nelimitate pentru care voi să trăiţi mai bine şi pentru care eu eram pe cale de a înfăptui un socialism mai bun ca orice forma de guvernământ din lume. Capitalismul se simţea ameninţat , eram singura ţară din lume fără datorii externe şi iată că atunci forţe obscure, trădători ai neamului românesc, masoni şi alte grupări oculte, activişti ai Noii Ordini Mondiale, au recurs la asasinarea mea pentru a vă fura vouă munca voastră şi toate bunurile ţării , dezbinându-vă între voi, înrobindu-vă, şi luându-vă orice putere de a vă mai răscula pe viitor împotriva lor. Nu v-au luat doar ţara, v-au furat personalitatea, demnitatea, onestitatea, curajul, unitatea de neam. Uniunea Europeană este asasinul real al României şi cu adâncă durere în suflet, urez sincere condoleanţe poporului român, pentru că deja v-aţi pierdut identitatea şi umanitatea în care aţi trăit liberi dar nu aţi ştiut până ce aceşti huligani v-au păcălit cu o libertate falsă şi perversă. Dragi tovarăşi şi pretini , singura voastră şansă este să vă înarmaţi cu cinstea, demnitatea şi curajul strămoşilor voştri , să vă luaţi furcile şi topoarele şi să mergeţi în căutarea judecăţii.
Asta e singura cale , mulţi destepţi din tabăra adversă, care se vor arăta ca fiind educaţi şi diplomaţi, vă vor spune că furca şi coasa e o metodă depăşită . Nu este şi niciodată nu va fi , ei ce-i care vă fură sunt susţinuţi de justiţie , iar voi trebuie să fiţi adevărata justiţie pentru a avea o judecată dreaptă. Să nu-i credeţi când o să vă facă anarhişti, huligani etc. pentru că toate ţările ”civilizate” asta fac de mii de ani subjugă pe cei slabi. Forţele militare nucleare subjugă pe cei slabi şi îşi împart lumea între ei, şi totuşi sunt catalogate ca ţări civilizate şi mai sunt şi susţinute în genocidul mondial pe care îl practică.
Nu cred că este nevoie să vă mai relatez politica mondială a anilor `89-2009.
Cam astea am avut de spus şi sper că sângele străbunilor, să reînvie din nou în venele voastre statutul de român şi inima voastră să bată cu mândrie."
“VINA” LUI CEAUŞESCU:
În primăvara lui 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat că România şi-a încheiat plata datoriei şi nu mai este nimănui datoare. Mai mult, Ceauşescu a făcut să se voteze o lege prin care i se interzicea guvernului român să mai apeleze la credite străine, să se îndatoreze, aşadar. Totul având drept scop să ferească ţara, în viitor, de riscurile pe care cu atâtea sacrificii le-a înfruntat în anii ’80, anii atât de cumpliţi pentru noi toţi, când Ceauşescu, somat de creditori, a angajat societatea românească în cursa contra-cronometru de plată a datoriilor. Mi-aduc bine aminte de tonul cu care „Europa liberă” a comentat la început, această situaţie: ni se prevedea un faliment total, falimentul unor neputincioşi, al unor prăpădiţi care au contractat, cu inconştienţă, datorii peste puterile lor de a le returna! Iar faptul că paralel cu plata datoriilor se continuau giganticele investiţii – canale de navigaţie, centrală atomică, metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. – părea dovada certă a nebuniei megalomane a lui Ceauşescu şi a laşităţii noastre că îl suportăm! Prin anii ’87 – ’88, tonul „Europei Libere” a devenit altul: i se reproşa acum lui Ceauşescu nu incapacitatea economiei româneşti de a-şi plăti cheltuielile, ci i se reproşa însuşi faptul că ne plătim datoriile, căci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l Orăscu, doar toate celelalte ţări trăiesc bine mersi fără să-şi achite creditele primite, ci numai dobânzile.
Am constatat astfel, cu mare uimire, că în loc să fie apreciată ca un act de corectitudine, plata datoriilor înfuria anumite persoane sau instituţii, stârnea comentariile cele mai înveninate. Ca persoană care am fost crescut în teama de a nu rămâne cuiva dator, n-am prea înţeles, la început, această ciudată atitudine. Mai apoi, cugetând oareşicât, am înţeles un adevăr simplu despre cei care trăiesc din a-i împrumuta pe alţii, despre cei care trăiesc din câştigul astfel realizat, adică cămătarii: bancherii te împrumută nu ca să le restitui cât mai repede banii, ci ca să le rămâi la nesfârşit dator, plătindu-le cu regularitate numai dobânzile. Drept care mă întreb cu maximă ingenuitate: ce s-ar întâmpla cu finanţa mondială dacă toate ţările ar proceda cum a procedat România în primăvara anului 1989? Să ne imaginăm că toţi datornicii şi-ar plăti datoriile şi ar hotărî, prin lege, să nu mai facă alte datorii! În ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel în depozitele băncilor dacă nimeni nu va mai apela la bănci, să se împrumute! În ce altceva decât în mari grămezi de hârtie inutilă?! Cu alte cuvinte, România devenise, în primăvara anului 1989, o mare primejdie pentru finanţa mondială, pentru cei dedulciţi la traiul din camătă, trai nemuncit! Primejdia constând în puterea exemplului, a forţei de contagiune pe care ar fi putut-o avea „modelul românesc”! Mi-am dat seama de asta şi din înverşunarea deplasată cu care „Europa Liberă” a comentat momentul eliberării României de povara datoriilor externe. Nimeni, în Occident nu s-a grăbit să ne felicite.
Dimpotrivă!
Iar când Ceauşescu şi-a exprimat dorinţa, dar şi putinţa ca România să iasă pe piaţa de credite, acordând împrumuturi cu o dobândă mult mai mică decât cea îndeobşte practicată, pentru a dovedi astfel umanismul societăţii pe care o reprezenta, mi-am dat seama, cutremurat, că Nicolae Ceauşescu, săracu’, şi-a semnat sentinţa de condamnare la moarte! Cred că acest gest, de sfidare şi de demascare a marii finanţe mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forţe care au reuşit, profitând de generozitatea şi puterea de sacrificiu a tineretului român, nu numai să-1 dea jos pe Ceauşescu de la putere, dar să-1 şi pedepsească personal, fizic, pentru insolenţa sa. Cu consecinţa, „firească”, a revenirii României, cuminţită, în rândurile ţărilor îndatorate până la gât marii finanţe, dând astfel putere de contagiune altui exemplu: cine va mai încerca vreodată, în Europa de Est sau în Africa, în America Latină sau în Asia să procedeze ca Nicolae Ceauşescu, ca el s-o păţească!
Tare aş fi curios să ştiu cât a costat această debarcare a lui Ceauşescu, KGB-ul, la ale cărui servicii a apelat marea finanţa mondială, este o instituţie serioasă, care ţine la preţ! La fel şi celelalte. Mai puţin securitatea română, care, bucşită cum era cu imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus să-şi fi dat concursul pe gratis, din… patriotism, convinsă că se pune în slujba poporului român! De plătit, fireşte, noi vom plăti costul înlăturării lui Ceauşescu şi-1 vom plăti înzecit, însutit, înmiit, poate.
Aşa nerod şi troglodit cum ne plăcea nouă să-1 credem pe Ceauşescu, acesta a înţeles totuşi un lucru pe care noi, mult mai deştepţi cum ne-a făcut revoluţia, ezităm să-1 recunoaştem, ca să nu ne facem de rîsul lumii. Adică ezităm să-i recunoaştem lui Ceauşescu vreun merit, cât de neînsemnat. Eu unul i-aş recunoaşte deci lui Ceauşescu şi unele merite, măcar pe acela de a fi înţeles relaţia strânsă, în lumea de azi şi de mâine, între suveranitatea naţională şi mărimea datoriei externe a unui stat.
M-am dumirit de aceasta deunăzi, când Parlamentul nostru a aprobat să ne împrumutăm cu vreo 300 de milioane de dolari într-o anume transă şi nu a tresărit aflând că Fondul Monetar Internaţional ne va acorda acel împrumut numai dacă vom respecta nişte indicaţii superioare. Am ajuns acum la o datorie de peste 150 de miliarde de euro(sau mai mult) . Am scăpat de dracu’, şi am dat peste ta-su! Aşa se face că am scos şi o Constituţie în care se afirmă principiul sacrosanct al suveranităţii naţionale, dar am legat această suveranitate numai de inviolabilitatea hotarelor, care interzice armatelor străine să calce pământul sfânt al Patriei. Chiar nu au înţeles parlamentarii noştri din Constituantă că agresiunea militară a încetat să mai fie la modă, atunci când sunt “disponibili” preşedinţi, miniştri şi guvernanţi trădători? Că este un procedeu tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet şi mai ineficient? Mult mai curată se dovedeşte a fi agresiunea financiară, arma cea mai subtilă şi mai productivă la acest sfârşit şi început de mileniu! Drept care, în locul acestora şi în acelaşi scop, pământul este bântuit în lung şi în lat de experţii financiari ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale pentru, sanchi… Dezvoltare, şi alte „agenturi”! Asta, fireşte, după ce prin diverse mijloace, inclusiv propulsarea de agenţi ai marii Finanţe în fotolii ministeriale ori prezidenţiale, ţara vizată este adusă în situaţia de a cere ea însăşi, cu căciula în mână, împrumuturi şi investitori.În caz contrar se aplica scenariul ţărilor arabe, atunci când paraziţii pământului rămân fără resurse de orice fel. (La drept vorbind, ce este investiţia străină altceva decât un împrumut pe care te obligi să nu-l mai returnezi, ci doar să-i plăteşti creditorului dobânzile?) Astfel că suveranitatea noastră naţională, de care se umflă-n piept Constituţia română încă de la primele rânduri, în curând va fi, cu concursul senin al Parlamentului României, numai vorbe în vânt!
Mai nou, declaraţiile trădătorului Băsescu, care sugerează predarea suveranităţii în mâinle asa -zise a Statelelor Unite ale Europei .Apoi cedarea munţilor de aur (sute de mii de tone), după ce s-a sabotat deja ţara de resursele de petrol, gaze naturale, apele minerale, păduri şi altele.
Va fi cel mai trist neadevăr din câte neadevăruri cuprinde Constituţia României, săraca!... Căci s-a ajuns la o situaţie paradoxală şi extrem de primejdioasă pentru un viitor românesc al copiilor noştri: deşi noi, în România, ne îndreptăm spre o “economie” de piaţă, deşi ne privatizăm care mai de care, grăbindu-ne să lichidăm proprietatea şi economia de stat, datoria externă care se acumulează în această perioadă de privatizare nu are şi ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a ţării, a poporului român! Cum şi când se va achita de aceste datorii statul român, de vreme ce rolul şi puterea sa în economia noastră urmează să se diminueze în mod sistematic şi programat’? Cine a programat această cacealma a privatizării în folosul oricui, numai în folosul ţării nu?! Sigur, vor sări câţiva deştepţi să ne aducă aminte că şi guvernul S.U.A., statul american, deci poporul american, are câteva sute de miliarde de dolari datorii faţă de aceeaşi finanţă mondială, care de fapt sunt 1500 de miliarde de $ faţă de aceleaşi bănci la care suntem şi noi, din nou, datori! Si uite unde s-a ajuns. Dar, vor uita acei deştepţi să ne precizeze, neştiutori cum suntem, că acele bănci sunt bănci americane, occidentale, interesele lor – ale băncilor şi ale statului american fiind foarte coincidente!
Nu am nimic împotrivă să se îndatoreze statul român la Banca Naţională a României, însa ma întreb acum : Oare mai este a României?! Au dus tot aurul în afara ţării, cică ca să aibă credibilitate, 100 de tone de aur s-au evaporat din Banca Natională a României, unde este aurul nostru? Să se îndatoreze la noi în ţară şi să-i punem noi condiţiile în care acceptăm creditarea!
Fireşte, Ceauşescu trebuia dat jos! Şi încă cu mult înainte de decembrie 1989! Şi cel mai bine era dacă s-ar fi dat singur la o parte! Din păcate, aşa cum s-au petrecut lucrurile, de dispariţia lui Ceauşescu nu a ajuns să profite poporul român, aşa cum era firesc, adică să profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceauşescu, ci au ajuns să profite duşmanii neamului românesc, aceiaşi care profitaseră şi în anii grei când, prin corvoadă naţională, le-am plătit îndoit şi întreit creditele cu care ne-au momit şi ne-au pricopsit în anii ’70! Acum, când scăpaţi de datorii, se cuvenea să trăim şi noi ca oamenii, ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiaşi binevoitori, veniţi să ne dicteze cum să se facă reforma!
Această turnură tragică a lucrurilor de după 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibilă prin acţiunea criminală, repet: acţiunea criminală a unor persoane ce pot fi nominal identificate! Scopul principal al acestora a fost, în modul cel mai clar, să aducă din nou România în rândurile ţărilor îndatorate la finanţa mondială. Adică scopul urmărit şi, în parte, deja atins, a fost pierderea suveranităţii naţionale româneşti. Au azmuţit asupra noastră o mână de exaltaţi maghiari sau secui şi noi am crezut că aceştia sunt cei ce atentează la suveranitatea naţională a românilor.
Din nefericire " savanţii " care au gândit Constituţia României nu au fost nici ei mai deştepţi, astfel că nu şi-au pus problema suveranităţii naţionale decât în termenii constituţiilor din secolul al XIX-lea, făcând din Constituţia noastră un corect compendiu al acestor texte. Nici un semn din partea acestor autori că ar fi înţeles adevăratele primejdii, de azi şi de mâine cu care se confruntă ŢARA.
Acesta fiind unul din motivele pentru care am votat împotriva acestei constituţii.
Conchid: merită sprijinite numai acele forţe (partide) politice care îşi propun să ferească ţara şi poporul nostru de povara şi primejdiile ascunse în teancul de dolari al îndatorării la alţii. Există aceste forţe?
PARCURGEŢI TOT VĂ ROG PÂNĂ LA CAPĂT CE A CONSTRUIT Ceauşescu ÎN 25 DE ANI, AU DISTRUS, JEFUIT SI VANDUT:

....Dacă mai ştiţi adăugaţi...lista e deschisă...
1.
Intreprinderea electrocentrale Curtea de Arges Arges
2. Intreprinderea
electrocentrale Borzesti Bacau
3. Intreprinderea electrocentrale Oradea Bihor
4.
Intreprinderea electrocentrale Braila Braila
5. Intreprinderea electrocentrale Cluj
Cluj
6. Intreprinderea electrocentrale Constanta Constanta
7. Intreprinderea
electrocentrale Craiova Dolj
8. Intreprinderea electrocentrale Galati Galati
9.
Intreprinderea electrocentrale Rovinari Gorj
10. Intreprinderea electrocentrale
Turceni Gorj
11. Intreprinderea electrocentrale Deva Hunedoara
12. Intreprinderea
electrocentrale Portile de Fier Mehedinti
13. Intreprinderea electrocentrale
Mures Mures
14. Intreprinderea electrocentrale Bistrita Neamt
15. Intreprinderea
electrocentrale Ploiesti Prahova
16. Intreprinderea electrocentrale
Ramnicu-Valcea Valcea
17. Intreprinderea electrocentrale M. Bucuresti
M.Bucuresti
18. Intreprinderea energoreparatii M.Bucuresti
19. Centrala
industriala de retele electrice Bucuresti M.Bucuresti
20. Intreprinderea de
retele electrice Pitesti Arges
21. Intreprinderea de retele electrice Bacau
Bacau
22. Intreprinderea de retele electrice Brasov Brasov
23. Intreprinderea de
retele electrice Cluj Cluj
24. Intreprinderea de retele electrice Constanta
Constanta
25. Intreprinderea de retele electrice Craiova Dolj
26. Intreprinderea
de retele electrice Galati Galati
27. Intreprinderea de retele electrice Deva
Hunedoara
28. Intreprinderea de retele electrice Iasi Iasi
29. Intreprinderea de
retele electrice Bucuresti M. Bucuresti
30. Intreprinderea de retele electrice
Baia Mare Maramures
31. Intreprinderea de retele electrice Targu-Mures Mures
32.
Intreprinderea de retele electrice Ploiesti Prahova
33. Intreprinderea de retele
electrice Sibiu Sibiu
34. Intreprinderea de retele electrice Suceava Suceava
35.
Intreprinderea de retele electrice Timisoara Timis
36. Intreprinderea de
distributie a energiei electrice Bucuresti M. Bucuresti
37. Intreprinderea de
Constructii metalice si prefabricate M. Bucuresti
38. Dispecerul energetic
national M. Bucuresti
39. Institutul de cercetari si modernizari energetice M.
Bucuresti
40. Centrala miniera Valea Jiului- activitatea proprie a combinatului
si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica Deva
Hunedoara
41. Intreprinderea miniera Anina Caras-Severin
42. Intreprinderea
miniera Lonea Hunedoara
43. Intreprinderea miniera Petrila Hunedoara
44.
Intreprinderea miniera Aninoasa Hunedoara
45. Intreprinderea miniera Dalja
Hunedoara
46. Intreprinderea miniera Vulcan Hunedoara
47. Intreprinderea miniera
Livezeni Hunedoara
48. Intreprinderea miniera Paroseni Hunedoara
49.
Intreprinderea miniera Lupeni Hunedoara
50. Intreprinderea miniera Uricani
Hunedoara
51. Intreprinderea miniera Barbateni Hunedoara
52. Intreprinderea de
preparare a carbunelui Valea Jiului Hunedoara
53. Intreprinderea de reparatii
utilaj minier Petrosani Hunedoara
54. Intreprinderea miniera Anina Hunedoara
55.
Combinatul minier Oltenia -Activitatea proprie a combinatului si a unitatilor
cu gestiune economica fara personalitate juridica Gorj
56. Intreprinderea
miniera Rovinari Gorj
57. Intreprinderea miniera Motru Gorj
58. Intreprinderea
miniera Jilt Gorj
59. Intreprinderea de utilaj minier Rogojelu Gorj
60.
Combinatul minier Ploiesti -Activitatea proprie a combinatului si a unitatilor
cu gestiune economica fara personalitate juridica Prahova
61. Intreprinderea
miniera Cimpulung Arges
62. Intreprinderea miniera Voivozi Bihor
63.
Intreprinderea miniera Capeni Covasna
64. Intreprinderea miniera Salaj Salaj
65.
Centrala minereurilor si metalurgiei neferoase- Baia Mare- activitatea proprie
a combinatului si a unitatilor cu gestiune economica fara bpersonalitate
juridica Maramures
66. Intreprinderea metalurgica de metale neferoase Zlatna
Alba
67. Intreprinderea miniera Baia Borsa Maramures
68. Intreprinderea
metalurgica de metale neferoase Baia Mare Maramures
69. Intreprinderea
metalurgica de metale neferoase Copsa Mica Sibiu
70. Combinatul minier Suceava
Suceava
71. Centrala minereurilor Deva-activitatea proprie a centralei si a
unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate
Hunedoara
72. Intreprinderea miniera Baia de Aries Alba
73. Intreprinderea
miniera Dobresti Bihor
74. Intreprinderea miniera Bocsa Caras-Severin
75.
Intreprinderea miniera Moldova Noua Caras-Severin
76. Intreprinderea miniera
Balan Harghita
77. Intreprinderea miniera Barza Hunedoara
78. Intreprinderea
miniera Hunedoara Hunedoara
79. Centrala sarii si nemetaliferelor Bucuresti-
activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara
personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
80. Intreprinderea salina
Ocna Mures Alba
81. Intreprinderea salina Targu-Ocna Bacau
82. Combinatul minier
Cluj-Napoca Cluj
83. Intreprinderea salina Ocna Dej Cluj
84. Intreprinderea miniera Dobrogea-Constanta Constanta
85. Intreprinderea miniera Harghita-Miercurea Ciuc Harghita
86. Intreprinderea salina Praid Harghita
87. Intreprinderea miniera Orsova Mehedinti
88. Intreprinderea miniera Slanic Prahova
89. Intreprinderea miniera Cacica Suceava
90. Intreprinderea miniera Ramnicu Valcea Valcea
91. Centrala gazului metan- Medias- Activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Sibiu
92. Intreprinderea de extractie gaz metan Medias Sibiu
93. Intreprinderea de exploatare conducte magistrale gaz metan Medias Sibiu
94. Trustul petrolului Pitesti Arges
95. Trustul petrolului Moinesti Bacau
96. Trustul petrolului Targu-Jiu Gorj
97. Trustul petrolului Bolintin Ilfov
98. Trustul petrolului Ploiesti Prahova
99. Intreprinderea de utilaj petrolier si reparatii Teleajen Prahova
100. Intreprinderea de reparat tractoare si motoare grele Poiana Campina Prahova
101. Intreprinderea de reparatii utilaje electrice Campina Prahova
102. Combinatul de oteluri speciale Targoviste Dambovita
103. Centrala industriala siderurgica- Hunedoara- activitatea proprie a centraleiinclusiv combinatul siderurgic Hunedoara Hunedoara
104. Intreprinderea Victoria – Calan Hunedoara
105. Intreprinderea de fier Vlahita Harghita
106. Centrala industriala siderurgica Resita- activitatea proprie a centralei inclusiv Combinatul siderurgic Resita Caras-Severin
107. Intreprinderea “Otelul Rosu” -Otelul Rosu Caras-Severin
108. Intreprinderea “Ciocanul” Nadrag Timis
109. Centrala industriala siderurgica Galati- Activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Galati
110. Intreprinderea Laminorul de tabla- Galati Galati
111. Intreprinderea de constructii metalice Tecuci Galati
112. Centrala industriala de prelucrari metalurgice Bucuresti- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
113. Intreprinderea metalurgica Aiud Alba
114. Intreprinderea metalurgica Beclean Bistrita Nasaud
115. Intreprinderea Laminorul Braila Braila
116. Intreprinderea de sarma si produse din sarma Buzau Buzau
117. Combinatul metalurgic Campia Turzii Cluj
118. Intreprinderea de sarma, cuie si lanturi Galati Galati
119. Intreprinderea metalurgica Iasi Iasi
120. Intreprinderea de tevi Roman Neamt
121. Centrala industriala pentru produse refractare Brasov- Activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Brasov
122. Intreprinderea de produse refractare “Refractar” Alesd Alba
123. Intreprinderea de produse refractare Alba Iulia Bihor
124. Intreprinderea de produse refractare “9 Mai” Turda Cluj
125. Intreprinderea “Carbochim” Cluj-Napoca Cluj
126. Intreprinderea de produse refractare Pleasa Prahova
127. Centrala industriala pentru materiale neferoase si rare Slatina- activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea de Aluminiu Slatina Olt
128. Intreprinderea de alumina Oradea Bihor
129. Intreprinderea de prelucrare a aluminiului Slatina Olt
130. Intreprinderea de produse carbunoase Slatina Olt
131. Combinatul metalurgic Tulcea Tulcea
132. Intreprinderea metalurgica “Neferal” – Branesti M. Bucuresti
133. Intreprinderea metalurgica “Laromet” – Bucuresti M. Bucuresti
134. Intreprinderea Sinterom- Cluj Napoca Cluj
135. Intreprinderea de supape bolturi – Topoloveni Arges
136. Intreprinderea de piese si armaturi din aluminiu si pistoane auto -Slatina Olt
137. Centrala industrila de autovehicule pentru transport – Brasov- Activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Brasov
138. Intreprinderea de masini agregate si subansamble auto “Sf. Gheorghe” Covasna
139. Intreprinderea de radiatoare si cabluriBrasov Brasov
140. Intreprinderea mecanica de piase de schimb Oradea Bihor
141. Intreprinderea de pise auto Iasi Iasi
142. Intreprinderea metalurgica “Republica” Reghin Mures
143. Intreprinderea de piese auto Satu Mare Satu Mare
144. Intreprinderea mecanica Marsa Sibiu
145. Intreprinderea de piese auto Sibiu Sibiu
146. Intreprinderea “Automecanica” Medias Sibiu
147. Intreprinderea “Autobuzul ” Bucuresti M. Bucuresti
148. Intreprinderea “Automecanica” Bucuresti M. Bucuresti
149. Centrala industriala de autovehicule- colibasi- Pitesti- activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea de Autoturisme Colibasi- Pitesti Arges
150. Intreprinderea mecanica Campulung- Muscel Arges
151. Intreprinderea de accesoriipentru mijloace de transport – Oradea Bihor
152. Intreprinderea de subansamble si dispozitive verificatoare auto – Costesti Arges
153. Centrala industriala de tractoare si masini agricole Brasov- activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea “Tractorul” brasov Brasov
154. Intreprinderea mecanica Oradea Bihor
155. Intreprinderea mecanica Toplet Caras-Severin
156. Intreprinderea Tehnofrig Cluj
157. Intreprinderea de Armaturi industriale -Oradea Bihor
158. Intreprinderea de otel Strehaia Mehedinti
159. Intreprinderea de utilaj alimentar Slatina Olt
160. Intreprinderea mecanica Codlea Brasov
161. Intreprinderea mecanica Brasov Brasov
162. Intreprinderea mecanica Oradea Bihor
163. Intreprinderea de garnituride frana si etansare Ramnicu-Sarat Buzau
164. Intreprinderea mecanica de utilaje Medgidia Constanta
165. Intreprinderea de tractoare si masini agricole “7 Noiembrie ” Craiova Dolj
166. Intreprinderea mecanica Bailesti Dolj
167. Intreprinderea mecanica pentru echipamente hidraulice Galati Galati
168. Intreprinderea de tractoare Miercurea-Ciuc Harghita
169. Intreprinderea mecanica”Ceahlaul” Piatra Neamt Neamt
170. Intreprinderea mecanica fina Sinaia Prahova
171. Intreprinderea “Tehnometal” – Timisoara Timis
172. Intreprinderea de masini agricole “Semanatoarea” Bucuresti M. Bucuresti
173. Centrala industriala de utilaj tehnologic, chimic si rafinarii- Bucuresti -activitatea proprie a centraleiinclusivintreprinderea de utilaj chimic “Grivita Rosie” Bucuresti M. Bucuresti
174. Intreprinderea metalurgica Bacau Bacau
175. Intreprinderea de utilaj tehnologic Buzau Buzau
176. Intreprinderea “Armatura” Cluj-napoca Cluj
177. Intreprinderea mecanicade utilaj tehnologic Moreni Dambovita
178. Intreprinderea de armaturi industriale din fonta si otel Zalau Salaj
179. Intreprinderea de constructii de masini si utilaj greu _Giurgiu Giurgiu
180. Intreprinderea de utilaj chimic Ploiesti Prahova
181. Intreprinderea de utilaj chimic si forja Ramnicu-Valcea Valcea
182. Intreprinderea mecanica de utilaj chimic- Bucuresti M. Bucuresti
183. Intreprinderea de pompe Aversa Bucuresti M. Bucuresti
184. Intreprinderea de Ventilatoare- Bucuresti M. Bucuresti
185. Centrala industriala de utilaj petrolier si minier -Ploiesti – activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea “1 Mai ” Ploiesti
186. Intreprinderea de utilaj petrolier Targoviste Dambovita
187. Intreprinderea Mecanica Targoviste Dambovita
188. Intreprinderea de utilaj minier Petrosani Hunedoara
189. Intreprinderea mecanica de masini si utilaj minier Baia Mare Maramures
190. Intreprinderea “Unio” Satu Mare Satu Mare
191. Intreprinderea mecanica Campina Prahova
192. Intreprinderea”Neptun” Campina Prahova
193. Intreprinderea de piese turnate Campina Prahova
194. Intreprinderea de utilaj minier Filipestii de Padure Prahova
195. Intreprinderea de Ventilatoare si instalatii de ventilatie Vaslui Vaslui
196. Centrala industriala de utilaj energetic metalurgic si masini de ridicat- Bucuresti activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea de Masini Grele Bucuresti M. Bucuresti
197. Intreprinderea mecanica dr. Petru Groza Bihor
198. Intreprinderea de utilaj de ridicat Lugoj Timis
199. Combinatul industrial pentru constructii de masini Bistrita Bistrita-Nasaud
200. Intreprinderea de constructii de masini Resita Caras-Severin
201. Intreprinderea de constructii de masini Caransebes Caras-Severin
202. Intreprinderea de constructii metalice Bocsa Caras-Severin
203. Intreprinderea mecanica Toplet Caras-Severin
204. Intreprinderea de accesorii Valiug- Resita Caras-Severin
205. Intreprinderea de cazane mici si arzatoare Cluj-Napoca Cluj
206. Intreprinderea “Tehnofrig” -Cluj-Napoca Cluj
207. Intreprinderea de utilaj alimentar Slatina Olt
208. Intreprinderea “Independenta” -Sibiu Sibiu
209. Intreprinderea mecanica Timisoara Timis
210. Intreprinderea “Vulcan” -Bucuresti M. Bucuresti
211. Intreprinderea “Metalica” -Bucuresti M. Bucuresti
212. Centrala industriala de utilaj tehnologic si material rulant – Bucuresti- activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea 23 August M. Bucuresti
213. Intreprinderea de vagoane Arad Arad
214. Intreprinderea “Hidromecanica” Brasov Brasov
215. Intreprinderea de utilaj greu “Progresul” Braila Braila
216. Intreprinderea mecanica “Nicolina” Iasi Iasi
217. Combinatul de utilaj greu Iasi Iasi
218. Intreprinderea de vagoane Drobeta Turnu-Severin Mehedinti
219. Intreprinderea mecanica Drobeta Turnu-Severin Mehedinti
220. Intreprinderea de vagoane Caracal Olt
221. Intreprinderea de osii si boghiuri Bals Olt
222. Intreprinderea “Steaua Rosie” Bucuresti M. Bucuresti
223. Intreprinderea “Timpuri Noi” Bucuresti M. Bucuresti
224. Centrala industriala de rulmenti si organe de asamblare – activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea “Rulmentul” Brasov- Brasov Brasov
225. Intreprinderea de rulmenti Barlad Vaslui
226. Intreprinderea de rulmenti Alexandria Teleorman
227. Intreprinderea de rulmenti Ploiesti Prahova
228. Intreprinderea de suruburi Bacau Bacau
229. Intreprinderea de suruburi Botosani Botosani
230. Intreprinderea de suruburi Brasov Brasov
231. Intreprinderea de suruburi Targu-Secuiesc Covasna
şi altele....

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu