Cel mai puternic politician român...un american

  

Astăzi vorbim despre cel mai puternic politician din România. Nu este Traian Băsescu şi nici premierul Victor Ponta. Asemenea teatrului de păpuşi în politică trebuie să vezi sforile din spatele marionetelor. În toţi aceşti ultimi ani cel mai puternic politician român a fost ,de fapt, un american pe nume Mark Gitenstein, fostul ambasador SUA la Bucureşti. Gitenstein, la fel ca şi amicul său,generalul NATO Wesley Clarck,  este de profesie lobbyist. O meserie frumoasă şi profitabilă.
               Activitatea diplomatică a lui Gitenstein la Bucureşti a fost însă una prodigioasă:
- în repetate rânduri a vorbit despre respectarea statului de drept şi despre lupta împotriva corupţiei. Gitenstein a demonstrat că iubeşte cu adevărat poporul român. Preşedintele Traian Băsescu l-a avut drept aliat, iar România a reuşit să-şi câştige o relaţie privilegiată cu Statele Unite. În vara anului trecut în plin proces de suspendare a preşedintelui Băsescu ambasadorul a declarat: “Suntem profund îngrijoraţi de starea democraţiei. Atunci când voi observa lucruri care vor ameninţa sau submina acest lucru, nu numai că voi vorbi cu Guvernul, dar mă voi pronunţa public asupra acestor chestiuni”. Aşadar, ambasadorul s-a comportat asemenea unui politician-jucător arătând că guvernul Statelor Unite l-a însărcinat să aibă acest rol în România. Gitenstein a vorbit tot timpul despre principii şi a avut dreptate. Politicienii români sunt necopţi şi îşi poartă războaiele ca în evul mediu, cu lupte dure în care nu se respectă principiile. De aceea era nevoie ca să-i împace cineva în numele unui interes superior… naţional… Apoi, după suspendarea din vara trecută şi revenirea lui Băsescu plus alegerile generale, în mod cu totul ciudat pentru România ultimilor ani, a venit şi mult aşteptata linişte şi coabitare. Pacea aceasta de la Bucureşti este o adevărată Pax Americana, adică o pace politică impusă de fraţii noştri mai mari. Statele Unite au nevoie de linişte în România pentru a-şi putea duce la bun sfârşit marile proiecte energetice şi economice.
    Imediat după ce mandatul său de ambasador la Bucureşti s-a încheiat, avocatul Mark Gitenstein a fost ales în Consiliul de Administraţie al celui mai mare fond de investiţii din România, numit Fondul Proprietatea. Acest fond este administrat de compania americană Franklin Templeton, care este la rândul ei un fond de investiţii, deţinut de alte mari fonduri de investiţii. Gitenstein a fost propus în conducerea Fondului Proprietatea către fondul de investiţii City of London. Alături de Gitenstein în conducerea Fondului Proprietatea a fost ales şi Sorin Mândruţescu managerul pe România al importanţei companii americane Oracle. Mândruţescu a fost până recent preşedintele AMCHAM- adică al Camerei de Comerţ Americane la Bucureşti şi este unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului ambasador Gitenstein. În 2010 numele lui Mândruţescu apărea vehiculat pentru a prelua funcţia de premier de la Emil Boc, ca şi technocrat susţinut de ambasada americană. Mândruţescu avea misiunea de a relansa economia şi marile proiecte strategice în care americanii au interese.  
       Ceea ce a încercat la un moment dat Mihai Răzvan Ungureanu şi face acum Victor Ponta. Acesta este firul roşu care uneşte toate guvernele ultimilor ani. Acum Mândruţescu este impus de către ambasada americană, de către Trilaterală şi FMI în conducerea mai multor companii de stat strategice printre care se numără şi CFR SA. Revenind la activitatea prodigiosă de lobbyist a fostului ambasador Gitenstein din Statele Unite, acesta a reprezentat interesele industriei de armament şi a marilor companii din sectorul energetic, printre care şi Exxon Mobile cea care va exploata rezervele de gaz natural descoperite în Marea Neagră. Spre finalul carierei, Gitenstein a reprezentat cea mai importantă instituţie de drept privat din SUA, Camera de Comerţ a SUA- entitatea prin care marile corporaţii americane influenţează deciziile politice ale Congresului American în redactarea legilor privind comerţul. Nu întâmplător Fondul Proprietatea, inventat iniţial de politicienii români pentru a despăgubi pe cei care au fost deposedaţi de bunuri de către regimul comunist, deţine pachete de acţiuni la toate companiile de stat din sectorul energetic: Petrom- OMV, Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz şi Nuclearelectrica, dar şi la Regia Naţională a Sării- SALROM. Practic, Fondul Proprietatea are o capitalizare de peste 45 % din valoare pe afaceri din sectorul energetic.
     De tot acest sector se va ocupa şi Mark Gitenstein. Fondul Proprietatea influenţează direct politică energetică a României… Practic, piesele jocului complex de putere din România care are resorturi economice- nimic altceva din păcate- sunt toate la locul lor. România trebuie să cedeze marile exploatări de resurse naturale: cărbuni, aur, cupru, alte metale, gaze naturale şi petrol în favoarea unor corporaţii de preferat nord-americane. Ca şi în cazul cuprului, România va primi privilegiul să vândă la export minereul şi resursele, cu alte cuvinte ţara noastră nu mai are capacitatea de a procesa resursele naturale şi atunci le va exporta, asemenea ţărilor bananiere din Africa care îşi vând bogăţiile naturale. Ele vor fi procesate în alte ţări şi pentru că vor fi cumpărate ieftin vor alimenta noua industrie care s-a dezvoltat peste ocean. La fel se va întâmpla cu toate resursele din Balcani. Este preţul corect sau nu - această este o altă discuţie – al umbrelei nord- atlantice pe care o avem deasupa capului şi al deciziei asumate de preşedintele Traian Băsescu de a juca aproape total pe cartea americană, nu pe cea europeană. Fără să fiu cinic, România nu prea are de ales. De-a lungul istoriei ne-am vândut resursele Germaniei, Franţei, apoi Rusiei, acum a venit rândul Statelor Unite. Şi la fel, fără cinism, nu cred că este până la urmă chiar aşa de rău – dată fiind situaţia economică. Politicienii români nu trebuie însă să uite că din această mega-afacere a vânzării resurselor au datoria să negocieze cât mai mult pentru noi toţi. Americanii nu i-au respectat niciodată pe cei care au negociat cu ei în genunchi. Dragi politicieni, ridicaţi genunchiul şi privirea: nu poate fi chiar atât de dureros să ai coloana dreaptă…
 sursa: realitatea.net

Ţara arde, babele se piaptănă

 Bruiajul continuu...

   Printre drepturile pe care le susţine democraţia nu este, în mod esenţial, şi acela al subminării comunităţii. Folosind majoritatea împotriva minorităţii, şi invers, clasa politică românească şi-a construit un imens spaţiu de manevră până la Bruxelles şi mai departe.
   Situaţia internă nu mai interesează pe nimeni, statistica şi reprezentanţii săi funcţionând arbitrar precum în comunismul degenerat. Aşa se explică poleitele atitudini oficiale, guvernamentale, de evaluare a parametrilor în care se desfăşoară viaţa de zi cu zi a românilor.

   Suntem încă o naţiune care îi glorifică pe cei care au făcut din instituţiile publice anexe ale manipulării neruşinate. Nu este posibil, nici acceptabil, ca un specialist să funcţioneze la fel ca o bandă rulantă, decât dacă este împotriva interesului general. Nimeni nu este de neînlocuit, reprezentanţii tuturor domeniilor trebuie retraşi după un timp pentru a nu submina dezvoltarea, democraţia. Unii dintre aceştia îşi croşetează mandate paranoice până peste şapte generaţii.

    Dinu Patriciu făcea o remarcă de luat în calcul privind competenţa discutabilă a celor de la BNR, ca efect asupra stării lucrurilor în economie. Proveniţi din aparatul propagandistic al statului comunist, aceşti funcţionari nu fac altceva decât să cosmetizeze la nesfârşit un echilibru defavorabil ţării. Mugur Isărescu este un fel de guru al României, remarcându-se prin atitudini vidate de conţinut, ferm nereformiste, ca un majordom care îl însoţeşte. Foarte mulţi văd în pensionabilul corifeu al falsificării sărăciei un personaj teribil, ceea ce nu e cazul.

  Sărăcia face din societatea românească un mediu electoral ideal promisiunilor televizate, securizând orice legătură cu realitatea a omului politic propulsat într-o imunitate cu efect catastrofal. Contrar ideilor vehiculate de puterea politică, această cotă de avarie unde se află România, nu trebuie uitat, se datorează împrumurilor externe sinucigaşe. De altfel, împrumuturile par a fi singura politică strategică a debilei noastre moral clase politice. Pentru că altfel nu se poate datorită economiei închise, aceste fonduri intră în buzunarele acestor specialişti.

   Ambietaţi de liote de propagandişti, toţi corifeii care au pus stăpânire pe România fac imposibilă orice atitudine care să ducă la reformă. Au în urma lor generaţii de discipoli care le sunt îndatorate, sau, mai exact, afiliate sistemului de subminare naţională. Mulţi pensionabili fac o figuraţie fără nicio poziţionare spre o îndreptare a lucrurilor, nici nu au cum. Oameni de sistem comunist, pentru ei Occidentul a însemnat o nişă în zid, nu absenţa Zidului. Faptul prezenţei lor constante zeci de ani pe firmamentul decizional, al interfaţei, arată că nu s-a întâmplat nimic semnificativ în politică. Cosmetizări după cosmetizări, adaptări de ochii lumii, sistemul în punctul său central rămânând identic.

    

     Nu îi este greu Bruxelles-ului să ţină la distanţă România, o ţară care nu are voce democratică. Nu este greu să se folosească de tot felul de trepăduşi politici pe post de responsabili, militarizând relaţiile, România fiind sub un dublu atac. Totul vine din combustia politică a Statului român. Trezirea societăţii, a tinerei intelectualităţi spre scoaterea ţării din această anestezie ideologică de zeci de ani se poate produce prin redarea demnităţii, responsabilităţii publice. Alergând câţiva parlamentari şi demnitari prin tribunale, chestiunea este doar o simplă simulare a corectitudinii. Simpla introducere a acelui sistem care să facă aproape imposibilă corupţia este esenţială. Evitarea lui este pusă pe seama libertăţii, dintr-un abuz intenţionat de interpretare.

România săracă, umilită, dezorientată este o creaţie la care se lucrează intens. Pentru această Românie s-a semnat un pact Băsescu-Ponta. Numai o asemenea Românie permite luxul unor diferenţe sociale de la cer la pământ, anulând orice etică socială. Unde se află guvernatorul Isărescu în acest iad al lipsei de sens? Printre inspiratori, fără discuţie. Pe cine mai reprezintă Guvernul? Nici săracii, nici bogaţii nu pot fi un criteriu. În ambele extreme s-a instalat o limitare care face din mediul public o arenă incontrolabilă. Violenţa care decide peste tot, la orice nivel, e un indiciu. Atitudinile reprobabile îşi găsesc încet-încet acele justificări care pot legitima dezintegrarea şi anarhia.

  Onorabilitatea, lipsa cuvântului dat, absolutizarea abuzului au cuprins cam tot arealul. Toţi inamicii publici coabitează, dacă nu au făcut-o, constituindu-se în clanuri monstruoase. Atmosfera care se naşte este un imens bruiaj, mai puternic decât cel făcut cândva postului de radio “Europa liberă”. Cu atât mai grav cu cât unele voci, şi nu puţine, păreau a susţine altceva.

România se află în punctul în care poate fi declarat colapsul democraţiei!