“Asasinii economici sunt profesionişti extrem de bine plătiţi care
escrochează de miliarde de dolari, ţări din întrega lume. Ei
redirecţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru
Dezvoltare Internaţională (USAID) şi de la alte organizaţii străine de
“ajutor” către seifurile corporaţiilor şi
către buzunarele puţinelor familii bogate care controlează resursele
naturale ale planetei. Mijloacele lor sunt variate, de la rapoarte
financiare frauduloase, alegeri trucate, mită şi şantaj, la sex şi
crimă.”, defineşte John Perkins în cartea sa -”Confesiunile unui asasin
economic”.
Conform tuturor acestor criterii putem spune că şi România a avut şi
are încă – din pacate – parte de asasinii săi economici. Şi nu vorbim
aici numai de criza economică mondială, creată, spun unii, pentru a
sărăci şi a îndatora naţiuni (în special cele ale lumii arabe).
Şi banii împrumutaţi de Roânia de la FMI, o sumă imensă – spre 18
miliarde de euro – e tot de natură să ne ţină ţara datoare câteva
generaţii. Tot rodul unui asasinat economic. Să ne aducem aminte cum
Traian Băsescu şi Guvernul Boc ne îndoctrinau zilnic de câtă nevoie are ţara noastră de banii FMI.
Şi acum, atât Traian Băsescu, dar şi Mircea Geoană, pompează în
discursuri că “moare ţara” dacă nu izbutim să mai luăm încă o tranşă de
la FMI. În ceea ce-l priveşte pe Crin Antonescu, acesta e mai rezervat în discursul referitor la Banca Mondială sau FMI, liberalii arătându-se întotdeauna mai prudenţi cu astfel de împrumuturi. Menţionăm că şi
Traian Băsescu, şi Mircea Geoana au fost, în carierele lor, negociatori
ai României cu FMI.
John Perkins a vorbit despre acţiunile sale în ţările arabe sau ale
Americii Latine. Cel care îi citeşte cartea nu se poate împiedica să nu
observe că şi în România s-a acţionat în acelaşi mod. Creşterea
galopantă a datoriei naţionale, dezastrele ecologice de la Roşia
Montană, distrugerea agriculturii autohtone, isteria gripei aviare, a
gripei porcine, afacerile cu petrol, privatizările frauduloase din
domeniul Electricităţii, autostrada Bechtel, toate se încadrează perfect în stilul de acţiune al unor asasini economici. Se dezvăluie astfel cu o
foarte mare claritate modul în care aceştia au acţionat cu sprijinul
unor personaje din sfera politică, ce au trădat România, în schimbul
acumulării unor averi personale şi al obţinerii unei temporare puteri
politice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu