Orice FRAUDĂ...are totuşi autori

   “Au plătit preţul politic!”. Am auzit de multe ori asta despre politicienii români acuzaţi de hoţii din banul public. Adică să spunem mersi că nu ne mai fură şi să îi lăsăm să plece în opoziţie sau în afara scenei politice pentru ca - liniştiţi - să trăiască îndestulat din banii delapidaţi. Noi să fim fericiţi că nu am scăpat de căpuşe sau eventual că le-am înlocuit cu altele. Total greşit! Pentru proastă administrare, conducătorii executivi şi liderii politici trebuie îndepărtaţi (cât mai repede posibil), însă dacă aceştia se fac vinovaţi de hoţie, trebuie să răspundă în faţa legii.

Ce ar trebui să fie valabil pentru mai-marii din politică, ar trebui să se aplice întocmai şi escrocilor financiari. Oricât de mari ar fi şi oricât de respectabilă ar fi franciza sub care au realizat fraudele! Imunitatea în faţa legii predispune la perpetuarea unor scheme financiare în paguba clienţilor de bună-credinţă, dar şi a societăţii în ansamblul ei.

   Din păcate, la cinci ani de la declanşarea unei crize economice care a rezultat dintr-o creditare mincinoasă, la limita fraudei, nu am văzut găsindu-se responsabili pentru cutremurul financiar din 2008. Laolaltă şefii falimentarelor CountryWide, Bear Sterns şi Lehman Brothers, ai beneficiarelor banilor publici Citigroup, AIG, General Electric, ai băncilor engleze naţionalizate, ai entităţilor de garantare rămase fără acoperire precum Freddie Mac şi Fannie Mae, cu toţii se află în libertate şi huzuresc în contul milioanelor şi zecilor de milioane de dolari pe care i-au încasat ca salarii, bonusuri, compensaţii şi acţiuni preferenţiale.

Acolo unde oamenii de rând plătesc prin inflaţie, prin executări silite, prin pierderea locului de muncă sau dobânzi zero la economiile de o viaţă, cei care se fac vinovaţi nemijlocit de criza pe care o traversăm sunt ocoliţi deopotrivă de pedepsele necruţătoare ale capitalismului (alterate de băncile centrale), dar şi de mâna tot mai anchilozată a legii.

 

  Vânătoarea de români prinşi în plasa creditului de agenţiile şi sucursalele de bănci deschise la parter de bloc a rămas nepedepsită. Acordarea de împrumuturi în baza unor adeverinţe false, acceptarea unor garanţii supraevaluate (complicitate la balonul imobiliar), vânzarea unor produse financiare scumpe ca fiind ieftine (de exemplu creditele în franci elveţieni) şi introducerea în contracte a unor comisioane abuzive sunt deopotrivă manifestări ale unei creditări frauduloase pentru care aparent nu avem responsabili. Ca şi în cazul politicienilor prădalnici, nu este târziu pentru pedepse nici în cazul bancherilor. Dacă procurorii au curaj, ar fi grozav să îi pescuim chiar şi de la Viena…

 sursa: curierulnational.ro

Vindem Portul Constanţa ca să intrăm în Schengen?

  

    România va afla luna viitoare verdictul în privinţa intrării în Spaţiul Schengen. Dincolo de “fumigenele” lansate de olandezi, ce acuză corupţia şi problemele de la frontieră, adevărata miză pentru obţinerea vizei o constituie, potrivit unor experţi, privatizarea CN Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, o afacere evaluată, neoficial, la 1 miliard de euro.
Olandezii sunt singurii care se opun pentru aderarea României la Schengen. Încă de anul trecut s-a spus că adevărata miză ar fi una economică, nu cea legată de corupţie şi crimă organizată. "Olanda şantajează România cu intrarea în Schengen, pentru a obţine mai repede şi în condiţii foarte avantajoase managementul privat asupra Portului Constanţa şi, practic, controlul fluxului de mărfuri pentru Europa şi menţinerea Portului Constanţa într-o zonă mediocră din punctul de vedere al volumului mărfurilor şi al cifrei de afaceri", declara senatorul PSD Marius Bota. Potrivit analiştilor, acuzele îşi au o logică economică. “Dacă România intră în Spaţiul Schengen, ar putea ameninţa supremaţia Portului Rotterdam, cea mai mare poartă de intrare a mărfurilor extracomunitare în Europa”, explica expertul în transporturi Gabriel Marinescu. “Prin noile facilităţi obţinute şi prin sprijinul declarat al americanilor pentru acest proiect, Portul Constanţa ar ameninţa supremaţia olandeză”, considera expertul, citat de DailyBusiness.ro Acesta ar fi şi motivul pentru care olandezii s-au grăbit să semneze un protocol de colaborare între Portul Rotterdam şi Portul Constanţa, iar firmele olandeze s-au arătat interesate să preia portul românesc. Prin acordul de colaborare, România se angajează, practic, să predea managementul strategic asupra Portului Constanţa în mâna olandezilor, afirma senatorul Bota. Iar până la preluarea totală a portului n-ar mai fi decât un pas. "Acest lucru, făcut pe şest, este inadmisibil şi ar fi trebuit discutat în CSAT", mai spune Bota.
 "Cum am dat Petrom austriecilor ca să intrăm în UE şi Autostrada Transilvania americanilor de la Bechtel ca să intrăm în NATO, aşa vom da Portul Constanţa olandezilor pentru viza Schengen " 
   Bineînţeles,  Anca Boagiu respingea aceste acuzaţii şi declara că este în interesul României să colaboreze cu olandezii. La rândul sau, ambasadorul Olandei la Bucureşti afirma că “nu exista nicio legătură între aderarea României la Schengen şi orice posibilă colaborare în ceea ce priveşte Portul Constanţa. "Vrem să subliniem că dezvoltarea Portului Constanţa este mai presus de toate în interesul României, iar Olanda (Rotterdam) şi-a oferit experienţa internaţională binecunoscută. Este un semn clar că Olanda şi comunitatea de afaceri din Olanda apreciază excelenta relaţie bilaterală", mai arată Ambasada într-o declaraţie pentru NewsIn. “Portul Constanţa şi sectorul logistic sunt printre principalele puncte de interes pentru companiile din Olanda care vor să investească în România”, arată Bernard Wientjes, preşedintele Confederaţiei Patronale Olandeze, într-un interviu acordat HotNews.
Autorităţile se fac că plouă în port

    Autorităţile de la Bucureşti evită să vorbească oficial despre situaţia Portului Constanţa. Într-un mod de-a dreptul suspect, întreaga poveste a fost trecută sub tăcere. "Pe surse" însă aflăm că în această perioadă au loc negocieri între cele două părţi, a căror finalitate o vom vedea în septembrie. “Dacă vrem viza Schengen, va trebui să facem compromisuri olandezilor. Cred că vom asista în curând la un ceremonial foarte interesant în care Guvernul Ponta ne va anunţa, cu pompa, preluarea managementului Portului Constanţa de către olandezi”, spune economistul Cristian Dinulescu, pentru DaiyBusiness.ro. “De privatizare se va vorbi, cel mai probabil, abia după alegerile generale”, mai spune acesta. Cert este că Guvernul va avea de câştigat. Vânzarea Portului Constanţa va aduce bani la buget, indiferent dacă acesta va fi concesionat, vândut prin licitaţie directă sau pe bursă.
Principala poartă către Europa Centrală şi de Est

   Întrebarea este însă dacă România va câştiga din această afacere? Peter de Ruiter, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică din PwC România, afirma anterior că România are potenţial de a deveni una dintre rutele comerciale majore în viitor, prin intermediul Portului Constanţa. "România are potenţial de a deveni, prin intermediul Portului Constanţa, principala poartă de intrare a bunurilor provenind din Estul Asiei şi Orientul Mijlociu către Europa Centrală şi de Est, şi astfel de a ajunge una dintre rutele comerciale majore din viitor”, a declarat expertul PWC. Are însă România capacitatea de a gestiona acest potenţial? ... discuţia este una politică. “Tehnic suntem capabili să devenim, prin Portul Constanţa, principala poartă a Orientului către UE. Numai că totul se joacă la nivel politic. Nu cred că avem politicienii capabili să reziste intereselor”, a mai spus Peter de Ruiter. În plus, notează expertul, este nevoie de investiţii uriaşe pentru dezvoltarea facilităţilor portuare, iar România nu are aceşti bani. “Sper să se ajungă, până la urmă, la o concesiune, nu la vânzare. Altfel ne vom trezi că nu mai avem nici port, după ce am vândut Petrom, reţelele de electricitate şi gaze etc.”, a mai spus acesta.
    Articol preluat de la " cotidianul.ro"      

Indiferenţa ca înaltă trădare...

                                                                                                                        Articol preluat de pe :"Gândeşte.org" şi "Jurnalul.ro" Autor:Dan Tomozei

   
   Când un ofiţer al armatei române, fie el şi în rezervă, nu are nicio tresărire nervoasă atunci când este atinsă onoarea şi demnitatea propriei ţări, acuzaţia de trădare nu este deloc gravă. Când acel ofiţer este preşedintele României iar din această poziţie tratează din mers probleme care zgândăre coarda sensibilă a ardelenilor mai ales, ce contra-argument are preşedintele pentru a mai convinge că se mai află în slujba tuturor românilor?

Românul spune că paza bună trece primejdia rea! În faţa jignirilor lansate de la Budapesta şi din Bucureşti de oficiali ai statului ungar, preşedintele României întoarce privirea. Venit de la un secretar de stat sau un ambasador, domnia sa nu consideră demn de răspuns un scuipat aruncat pe obrazul ţării şi al românilor. Preşedintele Traian Băsescu este un rezistent, motiv pentru care acceptă să fie acoperit de scuipaţi câtă vreme aceştia nu au ştampilă prezidenţială de Budapesta.

Aflat sub steagul UE, NATO şi FMI, preşedintele Băsescu pare să fie tot mai desprins de realitatea românească, fiind imaginea tot mai ingrată a trădării interesului naţional, a decăderii morale şi a demnităţii de a fii român. Din nou, între România şi propriul scaun, Traian Băsescu alege scaunul. Nu este primul conducător care a trădat totul pentru a rămâne la cârmuire. Gesturile vasalului preşedinte transmit disperarea cu care acesta se ţine de funcţia primită cadou de la stăpâni, fie că aceştia sunt de peste Atlantic, de la Bruxelles sau de la Budapesta. Căci acestora le este loial Traian Băsescu, nicidecum românilor. Vasalul Traian Băsescu plăteşte scump scaunul de preşedinte al României, dar plata o asigură ţara şi poporul român.

Imaginea curajosului care avea întâlniri directe numai cu marele licurici, a devenit o umbră care pendulează între două lumi: una în care nimic nu îl mai reprezintă - România, alta în care poziţia de vânzător şi trădător îl mai păstrează încă în scaun - UE, SUA. Pentru Traian Băsescu, bătălia cu Rusia pentru o Transnistrie devenită străină este mai justificată decât respectul pentru o parte din teritoriul României, cu toate efectele care decurg în plan economic şi geostrategic. Este o dovadă a modului în care acesta înţelege politica din estul Europei unde se află România. Într-o perioadă în care China riscă un conflict regional numai pentru a demonstra că istoria şi teritoriul naţional sunt intangibile (Insulele Diaoyu), preşedintele României nu vede, nu aude! Poate nici bătălia Agentinei pentru Insulele Falkland nu este reprezentativă. Realitatea nu îl ajută nici în condiţiile în care, economic şi militar, România este condusă de la Bruxelles, acolo unde se află sediile UE şi NATO.

Care este STRATEGIA PENTRU ROMÂNIA demonstrată de preşedintele Traian Băsescu, alta decât coabitarea obraznică alături de cei care scuipă obrazul ţării? Care ne mai sunt aliaţii oneşti? Pentru ce, încă odată, preşedintele României joacă pe alte mize şi în alte echipe decât alături de Parlament, autoritatea supremă în stat? Cât mai trebuie demonstrat şi cu câte argumente că cetăţeanul Traian Băsescu, din funcţia de preşedinte, prin indiferenţa şi sfidarea manifestate în faţa problemelor sensibile ale ţării, se face vinovat de trădare?

    Relaţia cu Ungaria trebuie tratată într-un mod mai special, cu diplomaţie şi decenţă, asta neînsemnând că Budapesta sau vreun oficial maghiar îşi poate permite să trateze România ca pe propriile buzunare. Regionalizarea Europei este un fenomen căreia cu greu ne vom putea opune fără a pierde tot mai mult din actul decizional, în favoarea instituţiilor UE. De aici, însă, până la acceptarea unui tratament lipsit de decenţă, este cale lungă. Pentru că, în ultimul act al interferenţei de la Budapesta, numai copiii de grădiniţă au în faţă motivaţia unui drapel de judeţ. Asta ca şi cum preşedintele Traian Băsescu nu ar fi şi nu ar acţiona similar, cu sau fără şuviţă peste chelie. Numai că Traian Băsescu s-a clamat singur preşedinte-jucător în clipa în care a primit o ţară la cheie, intrată în NATO şi cu negocierile de aderare la UE finalizate. După şapte ani, lipsit de jucăriile şi sclavii din plan local, nu mai ştie să joace. Sau nu mai primeşte încuviinţarea, fapt care ar fi cu atât mai umilitor pentru întreaga naţiune română, câtă vreme văpaia steagurilor secuieşti nu pare să fie decât un firav semnal a celor care vor să vină.