Dezastrul economic, moral, social şi politic... cele mai picante sau acide materiale legate de viaţa politică românească... În România, din cauza politicienilor pe care îi avem, e mult mai simplu să te lași de băut și de fumat decât de înjurat.... "Eu transmit, nu creez. Am încredere în cei vechi şi-i iubesc"...a spus Confucius...şi EU...
duminică, 31 martie 2013
Troaca băsistă a intelectualilor a naufragiat.
Crema intelectualilor din PDL s-a tăiat. Cei ce voiau să facă o carieră în partidul de la care Traian Băsescu și-a luat adio s-au răsfirat, mai mult după cum i-a dus nasul decât pentru a-și urma principiile.
Ungureanu s-a dat cu Blaga, de i-a stârnit dezamăgirea lui Băsescu pe scenă, la Romexpo.
Paleologu a tot stat deoparte până s-a aruncat în brațele Elenei Udrea. Reformiștii pripășiți pe lângă Monica Macovei mai întâi s-au îmbățoșat, defilând cu idealul, și când au văzut că idealul nu le-a adus decât 5%, s-au repliat care-ncotro. Asta după ce au acceptat, cu demnitate, să facă pe iepurii Elenei Udrea și după ce au primit semnalul lui Traian Băsescu, președintele care a transformat Palatul Cotroceni în garaj electoral.
Cu un aer pierdut, idealistul Cristian Preda s-a trezit alături de Udrea și de EBA, cele care au susținut că trupa lui Blaga a furat voturile, în timp ce Monica Macovei îi transmitea de la distanță mesaje de susținere preferatei lui Băsescu. PDL-ul despre care Macovei și Preda susțineau până de curând că e singurul partid european din România nu mai e nici european, nici occidental, nici democratic, dacă n-a câștigat cine a vrut Băsescu. De la Elena Udrea nu te poți aștepta la mai mult, niciodată n-a făcut altceva decît ce i-a zis Băsescu. De la infanta prezidențială nici atât – pentru ea, PDL-ul e partidul lu' tăticu. Dar e prea de tot ca intelectuali care pretind că judecă cu mintea lor să-și pună poalele în cap, ca fetele de pe centură rămase fără protectorul care le trimite la produs....
duminică, 24 martie 2013
De la o vreme...la altă vreme
Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul şi intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, „Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat".
Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua!!!) doctoratul tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 şi 16, te gândeai că este în concediu, libere, sau e bolnav săracu om şi merge la doctor.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.
Era o vreme în
ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era
frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la
doctor, şi le mascai neîndemânatic –ca toată lumea – în ziar, sub haină convins
că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că
nu te-a prins nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior
şi zeflemitor la el gândind „ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla
ascunsă la piept are impresia că eu nu ştiu că o duce lu dom doctor!”
Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copii mergeau în uniformă şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că „este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala” şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla tacsu' că a chiulit...
Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.
Era o vreme în ţara asta când băieţi deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace, făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: „ăsta e a lu Ilie de la sculărie. A termenat primu facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept”
Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-a luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta sau nunta copilului.
Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului „la una mică cu băieţii”. Una mică putea fi o minge, o ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unu să nu facă „una mică” cu prietenii.
Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască.
Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: ”Uite mamă, trece armata”.
Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copii mergeau în uniformă şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că „este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala” şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla tacsu' că a chiulit...
Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.
Era o vreme în ţara asta când băieţi deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace, făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: „ăsta e a lu Ilie de la sculărie. A termenat primu facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept”
Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-a luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta sau nunta copilului.
Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului „la una mică cu băieţii”. Una mică putea fi o minge, o ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unu să nu facă „una mică” cu prietenii.
Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască.
Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: ”Uite mamă, trece armata”.
Astăzi, în ţara asta, toată lumea
termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un
analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale
cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru „o linie”.
Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.
Astăzi, în ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.
Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.
Astăzi, în ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.
Astăzi, în ţara asta, când vezi un
poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să
nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De
regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, „fluidizând
circulaţia”.
Astăzi, în ţara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.
Astăzi, în ţara asta, când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, „ifonul”, sau tableta.
Astăzi, în ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un „my man” este ori urâtă cu crengi ori „tută”.
Astăzi, în ţara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.
Astăzi, în ţara asta, când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, „ifonul”, sau tableta.
Astăzi, în ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un „my man” este ori urâtă cu crengi ori „tută”.
Astăzi, în ţara asta, băieţi deştepţi
sunt cei fără carte, care reuşesc să „se învârtă” sau sunt „băieţi de băieţi
deştepti” care obţin bani uşor din „afaceri” cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau
furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.
Astăzi, în ţara asta, când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să nu te invite la o nuntă.
Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă „la ţară ” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te miri că nu se dau cap în cap.
Astăzi, în ţara asta, ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui?
Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată întoarce capul pentru că „Aştia au tras în noi în '89 şi acum au pensii nesimţite".
Oare ce va fi mâine ? Va mai fi ţara asta ?
Astăzi, în ţara asta, când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să nu te invite la o nuntă.
Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă „la ţară ” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te miri că nu se dau cap în cap.
Astăzi, în ţara asta, ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui?
Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată întoarce capul pentru că „Aştia au tras în noi în '89 şi acum au pensii nesimţite".
Oare ce va fi mâine ? Va mai fi ţara asta ?
sâmbătă, 16 martie 2013
Vrei autonomie? Îţi dau autonomie.
Dragă vecine secui: eu îţi dau autonomie, nu doar culturală sau teritorială în cadrul Statului român, ci totală, fă-ţi ţara ta, îţi dau eu din pământul meu și fă-ţi tu ţara ta în mijlocul României. Steag ai deja, îţi mai trebuie ţara, se pare că-n ţara mea nu-ţi place.Și pentru că-s generos și nu-mi place să te văd cum te zbaţi în chinurile unor frustrări dureroase, sunt dispus să fac ce-am zis mai sus.
Dar trebuie să fi conștient de niște
lucruri, vecine, anume că, după ce vei avea țara ta, pe care ți-o
dorești atâta, de la mine nu trebuie să mai ai așteptări, vei trăi
într-o enclavă înconjurată de România, orice pleacă dinspre tine spre
alte zări, trebuie să treacă prin teritoriul meu, la fel precum trebuie
să treacă prin el orice vine spre tine. Iar eu voi avea dreptul să
controlez aceste lucruri și să pun ce taxe de tranzit vreau. Nu ai cum
să influențezi acest drept, că eu fac ce vreau în țara mea, tu faci ce
poți în a ta.
Vei avea nevoie de hrană, la tine
culturile, în mare, sunt doar de cartofi. Ai nevoie de grâu, porumb,
legume și altele. Ți le voi furniza, ca un vecin bun ce voi fi, însă la
prețurile dorite de mine. Ce zici de 50 de euro pe kilogramul de grâu
sau 100 de euro pe kilogramul de roșii? Te asigur că sunt de cea mai
bună calitate. Avem din belșug în Bărăgan, de pildă. Din păcate pentru
tine, Bărăganul va rămâne al meu…
Vei mai fi nevoit, evident, să-ți educi
copiii. Te pot ajuta și la acest capitol. România are câteva centre
universitare mari, la București, Cluj și Iași, de pildă. Îți voi accepta
copiii la studii acolo în schimbul unor taxe anuale modice, cum ar fi
500.000 de euro de persoană. Sunt sigur că-ți vei permite, exporturile
de cartofi îți vor asigura un PIB peste cel al Norvegiei probabil…
În cazul instituțiilor de învățământ,
probabil că taxele mele ți se vor părea mari, așa că poate vei decide
să-ți înființezi și tu câteva. Ar fi o idee excelentă, doar că eu, de
pildă, nu voi recunoaște diplomele emise de acestea. Și chiar dacă le-aș
recunoaște, probabil că școlile tale vor funcționa în limbă maghiară,
așadar nu am cum să-ți angajez absolvenții pe teritoriul meu.
Singura variantă pentru a avea ceva
șanse, ar fi să folosești în școlile tale limba română, pentru ca
absolvenții să-și găsească de lucru în România, dar asta nu ar însemna
oare să te expui riscului de a te…româniza? De-asta zic, ai grijă ce
decizii iei și în planul ăsta.
În mod clar, ca nouă entitate statală pe
harta lumii, nu vei face parte încă de la început din organizațiile
internaționale, nu vei fi nici în UE, nici în NATO, nici membră a
vreunui tratat de comerț.
Iar eu voi avea dreptul să controlez
cine îmi tranzitează teritoriul care tine și în ce scop sau dinspre tine
către alte meleaguri. În cel de-al doilea caz, pot să-ți ofer vize de
tranzit pentru tine în schimbul unei taxe de, să zicem, 100.000 de euro
bucata valabilă pentru doar o pășire pe pământul românesc. Ce zici? Îți
convine? Ți-am spus că sunt generos azi. E frumos afară, deci am toate
motivele să fiu așa.
De asemenea, nu ai nici aeroporturi
internaționale și nici porturi. Dacă vei dori, tot ca un vecin bun ce-ți
voi fi, îți pot închiria câteva docuri la Constanța, să faci și tu
comerț. Chiria o stabilim împreună, prețul de pornire, unul decent zic
eu, ar fi de 500.000.000 de euro pe an. Acolo poți încărca vase cu
cartofi pentru export.
Va trebui să ai bani pentru spitale, de
pildă, și resurse îndeajuns pentru a plăti o forță de poliție, medici
buni, chirurgi, soldați etc. De pildă, fără spitale și doctori buni, vei
fi nevoit să-ți tratezi bolnavii în țara mea, unde, în mod cert,
asigurările medicale emise de tine, nu vor avea acoperire. Însă nu te
pot lasă la greu, îți voi prelua suferinzii, dacă ești de acord ca
pentru o operație de apendicită să plătești 50.000 de euro.
Dacă eu sunt xenofob sau ultranaţionalist, tu ce ești?
Din toate cele de mai sus rezultă că eu
nu sunt nici xenofob, nici ultranaţionalist, în schimb rezultă că tu,
vecine, ești anti-european....
Te întrebi cum așa.
Simplu: în timp ce Europa dorește o
omogenizare culturală și economică (o fantezie, de altfel), tu vrei
separatism și visezi la Ungaria Mare, o chestie la fel de utopică,
imposibil de realizat, din pricina faptului că până și în acel stat
medieval, tot o minoritate reprezentai.
Ți-aș putea reaminti diverse părți ale
istoriei din care poate vei înțelege că te-am primit în țara MEA, ți-am
dat pământ, apă și pâine, dar se pare că nu-ți este de ajuns.
Până și originea îți este neclară, în
sensul că tu, secui, te dai drept maghiar, dar nici măcar istoricii
Budapestei nu s-au pus de acord cine ești, de unde vii și dacă ești sau
nu înrudit cu ei. În “Gesta Hungarorum”, Simon de Keza, un preot de la
curtea lui Ladislau al IV-lea (1278-1290), afirmă că “după cucerirea
Panoniei de către unguri, secuii au primit o parte din țară, totuși nu
în Câmpia Panoniei, ci au trăit aceeași soartă VECINI ÎN MUNȚI CU
BLACKII, cu care s-au amestecat și dela cari au împrumutat alfabetul”.
Iată cum, dragă vecine, un cronicar
ungur face distincție clară între neamul tău, al secuilor, și cel
maghiar. Iar un alt aspect interesant al afirmației sale este cel în
urma căruia rezultă cum că ai avea ceva sânge românesc și de la ai mei
ai învățat să scrii. Deranjant, nu?
Treaba de care vorbește nenea Keza mai
sus se întâmpla undeva pe la sfârșitul secolului XI sau începutul
secolului al XII-lea. Ghici câți ani de istorie aveau ai mei deja pe
pământul ăsta când ai venit tu. Îți este greu să aproximezi,nu? Te
înțeleg, pentru tine antichitatea nu există, e imposibil să faci
referiri la istoria ta folosind termenul “înainte de Hristos”. Nu mai
vorbesc de neolitic sau epoca fierului, deja pătrundem în zonă SF pentru
tine și tăi. Și asta este la fel de deranjant, nu?
Nu îmi voi reaminti de 1.000 de ani în
care drepturi în Ardeal ai avut doar tu și alți minoritari, în timp ce
pe ai mei i-ai asuprit, le-ai interzis limba, numele românești, religia
și orice drept elementar uman.
Nu-mi voi aminti de Ip și Trăznea, nu-mi
voi aminti de ce spunea scriitorul Geza Kosztensky, decât așa, în
treacăt, un singur pasaj din broșura “Politica Națională”, care, la
sfârșitul secolului XIX, spunea că : “să lăsăm la o parte minciuna
convențională conform căreia noi pretindem că nu vrem să ucidem
naționalitățile nemaghiare... DA – NOI VREM SĂ LE SUPRIMĂM ȘI TREBUIE SĂ
LE SUPRIMĂM”.
O astfel de atitudine era felicitată, la acea vreme, de
ministrul de interne ungar Hyeronimy.
Ce ai putea face...
Ai putea să-ți vezi de treaba ta, la fel
cum își văd de treaba lor lipovenii, turcii, tătarii și bulgari din
România, la fel cum își vede orice om de aici. România ți-a oferit
TOTUL, pământ, adăpost, resurse, absolut TOT.
Ți-am asigurat, prin legi, dreptul de
a-ți utiliza limba, de a avea școli în limba ta, de a-ți practica
religia, de a călători liber, de a fi reprezentat în parlamentul de la
București, dar și în cel european, a manifesta, celebra, comemora. Ar fi
trebuit să ai aceleași drepturi precum toți ceilalți și nimic în plus
sau în minus, dar eu ți-am dat mai mult, că te-am văzut necăjit.
Poți trăi asemeni mie aici, cu bune și
cu rele, cu necazuri și bucurii, cu familie și prieteni alături, cu rate
la bănci, uneori zâmbitor, alteori mai supărat. Ai țarina să-ți cultivi
pământul dat de strămoșii mei. Și nu ți l-am dat cu chirie, ți l-am
oferit pentru vecie pentru că erai pribeag, n-aveai casă și acareturi.
Lasă prostiile și nu mai confirma, prin tot ce faci, caracterizarea de
“bolnavul Europei”, pe care nenea Churchill ți-a atribuit-o.
Mă rog, eu ți-am spus toate astea ca un
bun vecin ce-ți sunt și pentru că-mi păsa de soarta ta și a urmașilor
tăi. Dacă tu alegi să abuzezi deja de toată permisivitatea asta, e
problema ta, dar NU FACE, TE ROG, SĂ DEVINĂ PROBLEMA NOASTRĂ, CĂ N-O FI
BINE DELOC! RESPECTĂ DRAPELUL ROMÂNESC, CONSTITUȚIA SA ȘI POPORUL SĂU!
miercuri, 13 martie 2013
Nu suntem urmașii Romei, dar o parte dintre italieni sunt urmași ai tracilor!
Ceea ce a bulversat, probabil, cel mai mult spațiul media românesc în cursul anului 2012, a fost studiul de paleogenetică realizat în Germania de domnul Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald, directorul Institutului de Biologie Umană și Antropologie al Universității din Hamburg, și doamna Dr. Georgeta Cardoș, cercetător științific biolog, specialist în genetică. Potrivit concluziilor acestui studiu, populația actuală a României este clar înrudită cu populațiile care au locuit pe teritoriul României în epoca bronzului și a fierului, adică acum 2.500 - 5.000 de ani, un lucru care pune în evidență continuitatea acestui popor, în pofida tuturor vicisitudinilor istoriei. Înainte de a aduce în discuție și celelalte concluzii uimitoare ale studiului, care răstoarnă teoria romanizării Daciei și a descendeței romane a poporului român, să vedem ce este paleogenetica și ce a presupus această cercetare, realizată în Germania, pentru a fi cu bine dusă la capăt...
Prin urmare, am putea spune că Paleogenetica este o “fereastră“ către trecutul omenirii.
Fiind un domeniu de studiu al ADN-ului vechi și degradat, Paleogenetica poate
aduce informații importante despre originea și evoluția omului și a genomului
uman, migrațiile populațiilor umane, relațiile de înrudire ditre populațiile
umane vechi și cele actuale. Așadar, ne poate spune, printre altele, cine ne
sunt strămoșii reali. Iar strămoșii noștri reali nu sunt romanii, ci
traco-geto-dacii. Cum s-a ajuns la această concluzie și la altele, chiar și mai
șocante?
Iată povestea acestui studiu de paleogenetică: în toamna
anului 2001, în urma unei discuții purtate între domnul Decan al Facultății de
Biologie (Universitatea București), Prof. univ. dr. Călin Tesio și domnul Prof.
univ. dr. dr. Alexander Rodewald, se naște ideea realizării unui studiu de
paleogenetică având ca scop determinarea originii poporului român. Un astfel de
demers presupunea compararea genetică a unor rămășițe osoase aparținând
populațiilor vechi care au trăit pe teritoriul României cu situația genetică
actuală a populației acestei țări, pentru a se verifica gradul de înrudire.În proiect s-au alăturat, pe parcurs, antropologii Andrei Soficaru și Nicolae Mirițoiu de la Institutul de antropologie Francisc Rainer al Academiei Române, care au oferit cea mai mare parte a materialului osos studiat. O altă cantitate de material osos a fost pusă la dispoziție, pentru studiu, de doamna dr. Alexandra Comșa de la fostul Institut de Tracologie al Academiei Române. În total, studiul a avut la dispoziție material osos din peste 20 de situri din România (bazinul carpato-danubiano-pontic), de la un număr de 50 de indivizi aparținând populațiilor vechi (22 din epoca bronzului, 28 din epoca fierului). În ceea ce privește probele de sânge de la populația actuală a României, acestea au fost obținute prin sprijinul doamnei Prof. dr. Emilia Iancu, Director al Muzeului Omului din Ploiești și al Muzeelor de Științe Naturale din Regiunea Prahova, respectiv prin sprijinul doamnei Dr. Dorina Bănică, de la Institutul Marius Nasta și Clinica de Ftisiologie București.
........................................................................................................................
Având la dispoziție toate aceste informații, putem înțelege
foarte ușor complexitatea demersului și prestigiul științific incontestabil al
persoanelor și instituțiilor implicate.
Concluziile studiului s-au dovedit, până la urmă,
bulversante pentru spațiul românesc deoarece ele răstoarnă principala teză a
istoriei României, cea a etnogenezei poporului român. Dar pentru a evalua în
ansamblu șocul cultural provocat de prezentarea publică a concluziilor
studiului, să le prezentăm:
-
Între actuala populație a României și populațiile care
au trăit pe teritoriul acestei țări acum 2.500 – 5.000 de ani există o clară
înrudire genetică, ceea ce vorbește despre o continuitate incontestabilă a
poporului român pe aceste meleaguri. Chiar dacă există și urme genetice
aparținând diverselor populații migratoare care au trecut pe aici, fondul
genetic de bază dovedește continuitatea și legătura cu populațiile vechi;
-
Actuala populație a României se înrudește genetic în
special cu populațiile Greciei și ale Bulgariei, care s-au dezvoltat într-un
spațiu locuit cândva de traci, cu care s-au și amestecat, și doar într-o mică
măsură cu populația italiană;
-
S-a mai dovedit, iar aceasta este cea mai șocantă
concluzie a studiului, că o parte dintre italieni, în special cei din nord,
sunt la rândul lor înrudiți genetic cu populațiile vechi care au trăit în Arcul
Carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani. De unde concluzia halucinantă că nu noi
suntem urmașii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmași ai tracilor.
Totuși,
există o aparentă contradicție: dacă noi suntem urmașii traco-geto-dacilor, iar
o parte dintre italienii au la rândul lor rădăcini tracice, de ce astăzi
românii și italienii se înrudesc genetic atât de puțin?
Explicația
pare să fie cât se poate de simplă: la sosirea tracului Enea (considerat de istoricul roman Titus Livius, fondatorul
Romei ) în peninsula italică, aici trăiau și alte triburi cu rădăcini
tracice – veneţii și etruscii, aceștia din urmă dând primii regi și alfabetul
noului regat, viitoarea Romă Imperială. Totuși, în peninsula italică trăiau, în
afara populațiilor cu rădăcini tracice, și populații aparținând altor familii
etnice – sabinii și samniții. În timp, aceste populații s-au amestecat între
ele. Apoi, Roma Imperială a dus o politică agresivă de amestecare a
populațiilor în interiorul Imperiului. Astfel, dacă ne referim doar la capitala
Roma, constatăm că avea un număr important de cartiere etnice – cartierul
grecesc, evreiesc, hispanic ș.a.m.d. Nu
în ultimul rând, pentru aproape 1.400 de ani, între 476, anul căderii Romei și 1861, anul
unificării Italiei, Italia nu a existat ca stat național, această perioadă
fiind marcată de o serie de invazii și strămutări de populații… Cu alte
cuvinte, istoria peninsulei italice este marcată de trei etape esențiale în care
populațiile cu rădăcini tracice s-au amestecat cu celelalte, diluându-și
semnificativ contribuția etnică în acest spațiu...Iată că, privind din această perspectivă, orice aparentă contradicție dispare, deoarece putem înțelege de ce, astăzi, deși o parte dintre italieni, în special cei din nord, se mai înrudesc genetic cu populațiile care au locuit în spațiul carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani, populațiile României și ale Italiei, în ansamblul lor, se înrudesc genetic foarte puțin.
În concluzie,
rezultatele studiilor de paleogenetică sunt intărite de izvoarele istorice iar
mesajul final este cât se poate de limpede: nu noi suntem urmașii Romei, ci o
parte dintre italieni sunt urmași ai tracilor!
Autorii studiului NU au fost contactați de reprezentanții statului român sau de vreo instituție academică ori universitară care să își arate, în mod oficial, interersul pentru acest studiu. A existat o singură situație în care cineva de la Academia Română a dat un telefon vorbind despre o posibilă expunere pe această temă, dar apelantul nu a mai dat niciun semn de viață după aceea... În rest, tăcere maximă. Și atunci apare fireasca întrebare: cui slujesc reprezentanții Statului Român din politică, cercetare sau învățământ?!...
Pentru că sunt
trei concluzii mari și late născute din acest studiu de paleogenetică,
concluzii care vin în sprijinul păstrării integrității teritoriale a României,
în folosul restabilirii adevărului istoric și a recuperării demnității
poporului român:
1. Conform rezultatelor studiului de paleogenetică, poporul
român se dovedește a fi continuatorul populațiilor de acum 2.500 – 5.000 de ani
și locuitorul de drept al acestor meleaguri, un lucru extrem de important,
astăzi, când pretențiile revizioniste maghiare încep din nou să se amplifice.
2.
Faptul că această cercetare confirmă dovezile istorice care ne spun că
romanizarea Daciei nu a fost posibilă şi nu s-a produs, că suntem un popor mai vechi,
continuator al „nemuritorilor” daci, este un motiv de mai mare mândrie
națională decât acela de a fi rezultanta unei etnogeneze formate ca urmare a
unei presupuse împreunări a femeile dace cu un amestec multietnic de coloniști
și soldați ai Imperiului Roman.
3. Nu în ultimul rând, confirmarea surselor
istorice care spun că romanii aveau la rândul lor rădăcini tracice, nu face
decât să ne mărească și mai mult respectul față de adevăratele nostre rădăcini,
cele traco-geto-dacice, să ne redea și mai mult demnitatea națională furată!
De aceea, cred
că toți ar trebui să medităm la următoarele întrebări:
- Îi putem considera loiali României și poporului român pe politicienii, academicienii și istoricii care ignoră sau combat acest studiu (fără ca măcar îl cerceteze!!!), în condițiile în care concluziile lui sunt eminamente benefice pentru noi, românii?!
-De ce să ignori sau să lupți cu înverșunare împotriva acestor rezultate, dacă iubești România și Românii?!
Sursa: Daniel Roxin - extras din cartea "Spiritul dacic renaște"
- Îi putem considera loiali României și poporului român pe politicienii, academicienii și istoricii care ignoră sau combat acest studiu (fără ca măcar îl cerceteze!!!), în condițiile în care concluziile lui sunt eminamente benefice pentru noi, românii?!
-De ce să ignori sau să lupți cu înverșunare împotriva acestor rezultate, dacă iubești România și Românii?!
Sursa: Daniel Roxin - extras din cartea "Spiritul dacic renaște"
vineri, 8 martie 2013
Acuzat de înaltă trădare...
Cu câteva zile înainte de încheierea
mandatului, președintele ceh Vaclav Klaus a fost îmbrâncit prin vot, de
Parlamentul de la Praga, în fața judecătorilor. El se face, cică,
vinovat de înaltă trădare. Probabil că de țară, nu de nevastă, mai ales
că are 71 de ani. Ce-o fi făcut acest Klaus încât să devină vrednic de-o
așa acuză? Parlamentul ceh, în acord perfect cu suflul popular, a găsit
abuzivă amnistia operată de președinte unor deținuți cu pedepse scurte.
A scos la grămadă din pârnaie și pe unii care se fac vinovați de
infracțiuni economice. Cum ar fi reacționat cehii, mă întreb, dacă
președintele lor n-ar fi scos, ci ar fi băgat în pușcărie oameni
nevinovați? Sau vinovați doar pentru că-i sunt adversari și n-au dansat
cum a cerut el? Ce trebuie să facă în România un președinte pentru a fi
acuzat de înaltă trădare de țară?
Știu în Europa un individ politic, ajuns președinte de țară, care a făcut ani și ani toate nenorocirile de pe pământ. Eram - de pildă - o țară care avea căi ferate. Preponderent prin prestația lui ca ministru de resort și apoi a unor miniștri marionetă, nu mai avem căi ferate, gările sunt ca vai de mama lor, trenurile - o ruină. S-o încadra asta la trădare de țară?
Știu în Europa un individ politic, ajuns președinte de țară, care a făcut ani și ani toate nenorocirile de pe pământ. Eram - de pildă - o țară care avea căi ferate. Preponderent prin prestația lui ca ministru de resort și apoi a unor miniștri marionetă, nu mai avem căi ferate, gările sunt ca vai de mama lor, trenurile - o ruină. S-o încadra asta la trădare de țară?
Rămânând la același domeniu, al
Transporturilor, care l-a obsedat toată cariera politică, cetățeanul
respectiv ar putea fi întrebat cum de nu avem șosele când am cheltuit
zeci de miliarde de euro (presa a socotit 70 miliarde) pentru șosele și
autostrăzi? Cum de avem în schimb miliardari asfaltangii, toți
intersectați de-a lungul îmbogățirii cu același personaj? Cum de, sub
oblăduirea sa, am reușit performanța de a face nevăzută flota noastră
comercială, în condițiile în care moștenisem una? Cum se face, sărind
peste alte, numeroase abuzuri grosolane, călcări în picioare ale
Constituției, că azi, după suspendări și resuspendări, se poziționează
împotriva țării lui în tot ce o doare, în toate conflictele și
polemicile? Primul care ne-a spus cinic, cu o bucurie nedisimulată, că
nu intrăm în Schengen a fost acest cetățean. E suspectat chiar că bagă
strâmbe pentru a nu intra. Cetățeanul acela e președintele țării mele,
ilegitim e drept, dar în funcție. Călărește Justiția prin câțiva
procurori bine poziționați. Hăituiește populația și legea prin
procurori. Justiția, o spun oameni din interiorul ei, prin râvna lui
hoțească, „a ajuns o rușine”. Ce trebuie să mai facă pentru a fi acuzat
de înaltă trădare? O fi prea scund pentru așa ceva iar trădările lui de
țară par pitice? Cât de înalt o fi președintele ceh? Sau parlamentul
lor e înalt, înalt cât poporul ceh și demn să-l reprezinte? Când se
ridică pe vârfuri și Parlamentul României, pentru ca de la înalțimea lui
numeroasă și apatică să bage de seamă că suntem trădați de la cel mai
înalt nivel? Hei, anulați excursiile exotice și dați o fugă la Praga !
Vedeți cum au făcut omologii voștri pentru trădări mai mici decât
trădarea pe care o suportă România.
vineri, 1 martie 2013
Este numai...LUCRAREA NOASTRĂ
Disperarea a milioane de români obligaţi să trăiască opt ani de zile în
„Infern”, sub cârmuirea unui laic pervers, farsor şi mitoman, este nu
doar urmarea, dar şi dovada în plus că, într-adevăr, Dumnezeu nu „bate”,
nu loveşte cu parul, nici cu pumnul în plex sau în faţă şi că, în
general, atât în dimensiunea revanşei, cât şi a dreptăţii pământene,
Dumnezeu are propriul său cântar şi măsură. Pe cât de întortocheate, pe
atât de subtil-pilduitoare sunt căile sale.
E drept că, în rumoarea, în forfota şi delirul existenţial cărora le cad victime, deopotrivă, preceptele decalogului şi morala, tentaţia transferului de putere şi de decizie către transcendent şi divinitate e proporţională cu lejeritatea cu care, noi înşine, ne abandonăm destinului socotit implacabil sau ori de câte ori ignorăm idealurile şi adevăratele rosturi pe care ni le-a croit „accidentul” istoric al fiinţei. Aşa încât, privim cu înţelegere şi justificare revolta cetăţenilor ţării pentru uşurinţa, vecină cu blasfemia chiar, cu care Papa l-a îngăduit în preajma sa pe Băsescu, ca şi faţă de aroganţa cu care, un individ ca el, fără nimic sfânt, ba, încă, cu o conştiinţă atât de încărcată de matrapazlâcuri, mitocănii şi diversiuni, invocă cu seninătate protecţia divină şi o ia în posesie.Dar, dacă e un fapt cert că Dumnezeu nu bate cu parul iar de multe ori ni se pare de-a dreptul impasibil şi „surd” la rugile noastre cele mai fierbinţi, atunci cu ce oare „loveşte” El din moment ce am simţit nu o dată, pe propria piele, acţiunea sa punitivă ori binefăcătoare, aşa cum ne place să credem că i se datorează?
E drept că, în rumoarea, în forfota şi delirul existenţial cărora le cad victime, deopotrivă, preceptele decalogului şi morala, tentaţia transferului de putere şi de decizie către transcendent şi divinitate e proporţională cu lejeritatea cu care, noi înşine, ne abandonăm destinului socotit implacabil sau ori de câte ori ignorăm idealurile şi adevăratele rosturi pe care ni le-a croit „accidentul” istoric al fiinţei. Aşa încât, privim cu înţelegere şi justificare revolta cetăţenilor ţării pentru uşurinţa, vecină cu blasfemia chiar, cu care Papa l-a îngăduit în preajma sa pe Băsescu, ca şi faţă de aroganţa cu care, un individ ca el, fără nimic sfânt, ba, încă, cu o conştiinţă atât de încărcată de matrapazlâcuri, mitocănii şi diversiuni, invocă cu seninătate protecţia divină şi o ia în posesie.Dar, dacă e un fapt cert că Dumnezeu nu bate cu parul iar de multe ori ni se pare de-a dreptul impasibil şi „surd” la rugile noastre cele mai fierbinţi, atunci cu ce oare „loveşte” El din moment ce am simţit nu o dată, pe propria piele, acţiunea sa punitivă ori binefăcătoare, aşa cum ne place să credem că i se datorează?
Cât despre farsorul care se visează, pe
lângă grade, şi cu epoleţi de inspiraţie divină, să nu socotim că e de
datoria Domnului să ne scape de el. Să nu-l împovărăm pe Dumnezeu cu o
misiune care, de fapt şi de drept, ne revine, ba, chiar ni se cuvine
nouă.
Băsescu, ilegitimul, tăietorul de frunză
la câini, cu largul concurs al complicităţilor interne şi al
dezlegărilor internaţionale, se pregăteşte, după tipicul consacrat,
adică fără ruşine şi fără nicio jenă, să ne joace ultimul act al farsei,
să ne aducă şi ultimul afront: aşteaptă deci ca, după încă două sezoane
de stat cu burta la soare şi alte două de alunecat cu sania mobilă,
odată ajuns la sfârşit de mandat, să ne râdă în nas şi să ne hăhăie
ieşind pe poarta Cotrocenilor, „Yes! V-am făcut, proştilor!!”.
Dacă aşa ori nu vor sta lucrurile, nu pe
Dumnezeu ar trebui sau nu să-l facem răspunzător devreme ce chiar El,
dacă ne-am pricepe să-l întrebăm şi mai ales să-l auzim, cu siguranţă,
ne-ar spune că e numai şi numai Lucrarea noastră!....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)