Manevre de culise...trădări de conştiinţe

  

 Între puţinele momente de optimism pe care le mai trăiesc românii, pesimismul ocupă locul de “lider” al stării lor de spirit. Constantă afectivă pentru inducerea căreia au fost necesare două decenii. De trădări, vânzări şi cumpărări de conştiinţe; de sfârtecări existenţiale, toate comise, cu sânge rece, tocmai de către aleşii românilor, întru năzuinţa lor de mai bine. Dar n-a fost să fie… România continuă şi azi lungul şi nesfârşitul drum spre noaptea manevrelor de culise; a trădărilor de conştiinţă. Punctul forte al politicii de la noi.
     La adăpostul nopţilor s-au pus şi încă se pun la cale dezastruoase schimbări de macaz. În zadar sunt înfierate în mass-media, de către analişti politici şi economici, de sociologi, istorici, de manageri ai unor companii autohtone...  Şi, mai ales, de milioanele de români în suferinţă. 
       Problemele mari ale Hidroelectrica, Oltchim, CFR-Marfă, Justiţie etc, etc, sunt rezolvate sub acoperişul nopţilor târzii ale vânzării de sine. Să înţelegem că politicienii noştri sunt insomniaci? Sau or fi aflat că, în viaţă, pentru orice decizie capitală, noaptea este cel mai bun sfetnic?! De regulă, când rezultatele “politicii nocturne” ajung la lumina zilei, printre straiele transparente ale deciziilor se vede limpede adevărul. Adică stratul gros de minciună. Aşa se face că, la noi, nimic nu dă roade concrete, în favoarea populaţiei “prestatoare” de taxe. Dimpotrivă, cresc şi se înmulţesc numai şi numai buruienile promisiunii.

    Aşa se face că, după eforturi uriaşe, care au durat ceva timp, avem un anti-brand de ţară: “de vânzare, la tarabă”. Un semn negativ, care a doborât alte posibile mărci, pozitive, ce s-ar fi cuvenit imaginii României în lume… Anti-brandul de care vorbim este în ilegalitate de 23 de ani. Dar, în ultima vreme, dă semne de explozie. Cumulând atâtea sfidări la adresa “publicului” - substitutul folosit de către unii politicieni pentru “populaţie”, prin care i se  atribuie acesteia calitatea de spectator la evenimentele ţării, şi nu cea de actor implicat în comunitatea de oameni cu drepturi constituţionale, majoritatea nerespectate - era şi firesc. Aşadar, încă un eşec previzibil, asumat de către creatorii mărcii amintite şi ai urmaşilor acestora. La ce să ne mai aşteptăm? E limpede că am trecut, împreună, prin toate relele posibile şi de neimaginat. 

   

 

  Trădarea joacă rolul principal! 

   E clar ca bună ziua că nu poţi să cânţi, să joci şi să te bucuri, atunci când, lângă tine, sunt oameni care plâng în hohote.

   Mai e loc de un strigăt de alarmă; ultimul. Pentru ca noii decizionari - din politica de Dreapta sau de Stânga - să  afle că nu sunt stăpânii absoluţi ai ţării, sfârtecată şi vândută la tarabă. Ai pământurilor scoase la negociere peste noapte.Ai desfrăţirii naţiunii.
  

  Pornind de la două celebre replici din Caragiale (”Dacă e trădare, adică dacă o cer interesele …”; “Dar cel puţin s-o ştim şi noi!”), n-ar fi mai potrivit ca trădările să fie comise, chipurile democratic, în văzul lumii, şi nu în întunericul vândutei conştiinţe?
Până la urmă, fiecare trădător se trădează pe sine însuşi!