vineri, 19 octombrie 2012

Pământul...

    Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în țara aia? Cine-l mai are și cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susține un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajați să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thaila
ndezii vor supraviețui fără ajutoare de la țările “prietene”.
La noi chestia asta se numește “agricultură de subzistență” și lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca țăranii să-și cumpere roșiile și șoriciul de la hypermarketuri franțuzești și germane, că d-aia avem UE.
Cântatul cocoșilor dimineața, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiță până de Ignat, corcodușele furate de la vecini și iazul cu sălcii și broaște sunt imagini pe care castrații de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înțelege și, prin urmare, le califică drept niște arhaisme barbare.
Să dispară! Din bețivii, leneșii și nebunii satului se trag ăștia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească.
Nu știu ce înseamnă pământul, câtă liniște și câtă putere îți dă, ce povești îți spune și cât sens aduce fiecărei dimineți și fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineața și plecau la câmp cu ciorba în sufertaș.
Pe toți gângavii și pe toți puturoșii ăștia i-au făcut comuniștii primari, secretari de partid, șefi de pușcării sau de cămine culturale. Pe toți ăștia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creștinește.

miercuri, 3 octombrie 2012

Corporatocrația - Asasinii Economici - Coruperea Șefilor de Stat (2012).

 “Asasinii economici sunt profesionişti extrem de bine plătiţi care escrochează de miliarde de dolari, ţări din întrega lume. Ei redirecţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi de la alte organizaţii străine de “ajutor” către seifurile corporaţiilor şi către buzunarele puţinelor familii bogate care controlează resursele naturale ale planetei. Mijloacele lor sunt variate, de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mită şi şantaj, la sex şi crimă.”, defineşte John Perkins în cartea sa -”Confesiunile unui asasin economic”. 
   Conform tuturor acestor criterii putem spune că şi România a avut şi are încă – din pacate – parte de asasinii săi economici. Şi nu vorbim aici numai de criza economică mondială, creată, spun unii, pentru a sărăci şi a îndatora naţiuni (în special cele ale lumii arabe).
Şi banii împrumutaţi de Roânia de la FMI, o sumă imensă – spre 18 miliarde de euro – e tot de natură să ne ţină ţara datoare câteva generaţii. Tot rodul unui asasinat economic. Să ne aducem aminte cum Traian Băsescu şi Guvernul Boc ne îndoctrinau zilnic de câtă nevoie are ţara noastră de banii FMI.
Şi acum, atât Traian Băsescu, dar şi Mircea Geoană, pompează în discursuri că “moare ţara” dacă nu izbutim să mai luăm încă o tranşă de la FMI. În ceea ce-l priveşte pe Crin Antonescu, acesta e mai rezervat în discursul referitor la Banca Mondială sau FMI, liberalii arătându-se întotdeauna mai prudenţi cu astfel de împrumuturi. Menţionăm că şi Traian Băsescu, şi Mircea Geoana au fost, în carierele lor, negociatori ai României cu FMI.
 John Perkins a vorbit despre acţiunile sale în ţările arabe sau ale Americii Latine. Cel care îi citeşte cartea nu se poate împiedica să nu observe că şi în România s-a acţionat în acelaşi mod. Creşterea galopantă a datoriei naţionale, dezastrele ecologice de la Roşia Montană, distrugerea agriculturii autohtone, isteria gripei aviare, a gripei porcine, afacerile cu petrol, privatizările frauduloase din domeniul Electricităţii, autostrada Bechtel, toate se încadrează perfect în stilul de acţiune al unor asasini economici. Se dezvăluie astfel cu o foarte mare claritate modul în care aceştia au acţionat cu sprijinul unor personaje din sfera politică, ce au trădat România, în schimbul acumulării unor averi personale şi al obţinerii unei temporare puteri politice.

luni, 24 septembrie 2012

Dr.Rath : la conferința cu tema "O lume fără cancer"-Berlin 13-03-2012

Apelul Dr.Rath către poporul german și popoarele Europei
   La conferința cu tema "O lume fără cancer", susținută la Berlin la 13 martie 2012, Dr.Rath a făcut apel la poporul german și popoarele Europei să-și asume responsabilitatea de a construi o Europă democratică, pentru Oameni dinspre Oameni. El a descris în ce măsură rezultatele disponibile ale cercetărilor asupra remediilor naturale pot reduce incidența bolilor comune la doar o fracțiune din nivelul lor actual și a explicat că acum este posibilă construirea unui nou sistem de asistență medicală, bazat pe prevenirea și eliminarea bolilor. Totuși, Dr.Rath a subliniat că această minunată "lume fără boli" nu ne va fi oferită pe tavă, deoarece fiecare boală reprezintă o piață de miliarde de dolari pentru Cartelul Farmaceutic și acționarii săi din biroul politic de la Bruxelles UE. Ca atare, dacă dorim să clădim o lume fără boli pentru noi și copiii noștri, trebuie să acționăm cu toții acum.
Vă invit să urmăriți discursul impresionant și de un curaj ieșit din comun al doctorului Rath, din cadrul conferinței internaționale „O lume fără cancer”:


    Dr. Rath crede că vinovatul din spatele conspiraţiei mondiale este reprezentat de  concernele farmaceutice. 
  Vezi figura de mai jos: 

  Ochiul din vârf e mai mult decât posibil să nu fie din lumea fizică sau nu de pe acest pământ sau planetă. Noi ştim însă că sursa răului o reprezintă însăşi identificarea noastră cu structurile efemere ale egoului. Atâta timp cât ne consideram doar nişte corpuri care au o minte, atât timp cât rămanem identificaţi cu formele (fizice sau energetice), vor exista mereu forţe care să ne conducă, să ne exploateze, să ne manipuleze, să ne înrobească libertatea.  Atâta timp cât nu ne vom cunoaşte adevarata identitate şi vom păstra identificarea cu această imagine falsă de sine, mereu vom trăi cu frica şi vom fi conduşi cu bastonul fricii, vom fi lacomi, vom dori siguranţa, s.a.m.d., vom avea puncte de vulnerabilitate şi slăbiciuni pe care cineva va afla cum să le exploateze. Lumea exterioară este o reflexie a lumii noastre interioare. Elita ocultă, societăţile secreto-discrete  sunt nişte simptome ale acestei rătăciri spirituale a fiinţei umane şi nu o cauza primordială a răului pe această planetă.

duminică, 16 septembrie 2012

Despre...Austeritate


   Regimul de austeritate impus României de catre oficialii FMI a fost un “experiment dramatic“. Nu o spunem noi, cei care constatăm, de câţiva ani, consecinţele dezastruoase în plan social, politic, economic şi financiar ale planului anticriză… cerut puterii de la Bucureşti, ci analiştii economici care n-au făcut pact cu trădarea. Ba mai mult, o recunosc chiar reprezenţantii Fondului care se pare că nu au luat în calcul Forma – extrem de nepotrivită pentru o ţară din Est – privind aplicarea regimului de austeritate. S-or fi gândit, cât de cât, domnii de la Fond, ce vor face oamenii puşi în faţa unui asemenea tip de… “cumpătare”, care le-a dat vieţile peste cap, pentru mulţi ani sau pentru totdeauna?! Nu se ştie, însă din rapoartele FMI transpare, tardiv, o concluzie-avertisment de genul “măsurile de austeritate aplicate pe timp de criza conduc la adâncirea recesiunii şi produc deteriorări permanente în economie“.

      Nu scuze, nu regrete, nu soluţii de remediere urgentă… Si nici… bonusuri pentru rezistenţa fizică şi psihică a supravieţuitorilor care s-au dat în “leagănul” asprimii, până la epuizare. De unde să-şi mai ia energie pentru a se ocupa, în continuare, de propriile lor destine?! Cum să mai aibă  încredere în “reţetele” ce vor fi oferite de acum înainte, indiferent de cine si când?! Si cum să-şi mai ridice privirea spre cerul promisiunilor, înălţimea albastră care, parcă, s-a afundat în pământ?! Rămâne de văzut ce vor face ai noştri guvernanţi; cum vor înţelege să… coabiteze cu majoritatea covârşitoare a populaţiei sărăcite, triste, îngândurate, revoltate, înecate în lacrimile disperarii.
  
Chingile austeritaţii nu fac pe nimeni mai bun, mai înţelept, mai creativ!
Dimpotrivă. Orice constrângere, care nu este autoimpusă şi asumată cu demnitate, îţi devastează liniştea, stând cu tine la masă, nu o vară, ci un şir nesfârşit de anotimpuri, arătându-ţi cartonaşul galben că ai depăşit raţia zilnică – o feliuţă de pâine cu multe E-uri şi un cartof de import modificat genetic.
   O austeritate care taie în carne vie, răpindu-le celor mulţi şi defavorizaţi dreptul de a se vindeca, interzicându-le zâmbetul, dar fluturând, ostentativ, lozinca datoriei de a face sacrificii fără limite şi fără speranţe, presupunem că trebuie să-şi mai recitească… atribuţiile. Să-şi arate… “faţa umană”.  

    Austeritatea nu înseamnă să ramâi gol-goluţ în faţa vieţii; nu înseamnă să-ţi ucizi visele, chiar dacă eşti un pensionar oarecare – muncitor în căile ferate, profesor, medic sau cercetător.
  Austeritatea este o noţiune abstractă care poate face multe victime concrete, din ce în ce mai multe, atunci când se crede personajul principal, infatuat, în piesa  “recesiunii”. Iar cei care supervizează regia, care nu cunosc adevaratul înţeles al cuvintelor, nuanţele şi contextul funcţionării acestora, în mod sigur au picat, cândva, bacul....


     Oamenii de afaceri, au reclamat în repetate rânduri că pentru FMI, România a fost un experiment. FMI a facut în România şi cu România un experiment pe cât de dramatic pe atât de dezgustător.
    FMI, cel care se comportă precum stăpânul faţă de sclavi în relaţia cu ţările de la periferie, cum este şi anexa bananieră numită România, s-a făcut că nici nu vede, nici nu aude aprecierile venite din România
   Alegerea României pentru acest experiment este lesne explicabilă: stat slab, în disoluţie economică aproape completă şi în disoluţie politică în curs, clasa politica gata să facă orice, în faţa oricărei comenzi externe, dacă este lasată în continuare să fure...


miercuri, 29 august 2012

Stăpânul şi-a dat arama pe faţă!

Deşi, la cât de ipocriţi şi demagogi sunt, s-au declarat îngrijoraţi de implicaţiile pentru democraţie ale referendumului din România, acesta le-a venit mănuşă! Este vorba de reprezentanţii dintre cei mai de seamă ai puterilor – noi le zicem fără înconjur coloniale! – care au redus România la statutul de colonie. Referendumul, aşa cum a fost organizat, le-a dat ocazia magnifică de a arăta clar cine este stăpânul, în esenţă de a consfiinţi politic ceea ce există deja de câţiva ani în plan economic şi ceea ce naivii sau interesaţii nu ajung să vadă ori se fac că nu văd: că România a încetat să mai fie o ţară, devenind o colonie!
O ţară care pierde controlul propriu asupra următoarelor trei sectoare – exploatarea resurselor minerale principale, distribuţiile de energie şi băncile – ajunge inevitabil o colonie. Si nu din alt motiv decât din acela că prin aceste sectoare se ruleasă banul, indiferent de ciclul politic sau economic. Este strict cazul românesc!
Toate intrările în şi ieşirile din actul productiv sau comercial aparţin capitalului străin. Întreaga axă majoră a economiei este deţinută de către acesta şi, ca urmare, decizia îi aparţine. Sunt câţiva ani de când deja există această situaţie. Era firesc să vină momentul în care aceste stări de lucruri în plan economic să se răsfrângă în oglindă în plan politic. Referendumul n-a prilejuit decât consfinţirea! Pentru realişti n-a fost vreo surpriză. Doar căutătorii de cai verzi pe pereţi s-au mirat. După episodul referendumului, naivii probabil au dispărut. Au mai rămas să susţină baliverna României suverane sau a mântuirii acesteia cu ajutorul capitalului străin doar cei interesaţi, respectiv cei din România care sunt instrumentele puterii coloniale.
S-a dovedit în contextul referendumului că, pentru puterile coloniale, nu este vorba cumva de Traian Băsescu ori USL sau, cum cu neruşinare au sugerat, de democraţie, ci pur şi simplu de interese economice oneroase, şi anume de a deţine controlul integral şi necondiţionat asupra resurselor, banilor şi chiar asupra vieţii oamenilor, în chipul cel mai iobăgist posibil, din spaţiul numit România. Chiar dacă pentru aceasta erau încălcate şi cele mai elementare norme şi reguli de democraţie, mai precis – şi ca să nu existe răstălmăciri – chiar dacă era nevoie ca voinţa puterii coloniale să înfrângă voinţa votului popular.
Că a fost vorba de aşa ceva o dovedeşte poziţia troicii FMI-CE-BM la revizuirea de zilele trecute a acordului cu România. La sfârşitul misiunii, şeful acesteia, dl Eric van de Vrijer, a avut tupeul să declare că scrisoarea de intenţie a guvernului român către FMI, deşi agreată cu membrii misiunii, nu va fi totuşi înaintată mai departe către instanţele FMI, cum s-ar cuveni procedural, până ce mai multe din angajamentele guvernului nu vor fi şi îndeplinite, dintre care nu lipsesc bineînţeles privatizări parţiale sau totale şi creşterile (mă scuzaţi, „liberalizările”) de preţuri la gaze, atât de mult aşteptate de companiile vestice care au pus stăpânire pe distribuţiile de energie din România, companii ale căror agenţi de vânzări sunt de fapt FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Cu alte cuvinte, vă ţinem în corzi, să nu cumva să ieşiţi din front! De parcă ar fi intenţionat cineva să facă o asemenea mişcare.
Căci, dimpotrivă, cei din USL, în frunte cu tandemul Antonescu-Ponta, s-au străduit din răsputeri să-şi declare alinierea, devotamentul, fidelitatea şi cucernicia faţă de SUA şi UE, între altele asumându-şi integral şi necondiţionat acordul cu FMI-UE impus fostei guvernări.
Analişti de bună credinţă s-au întrebat dacă nu cumva dl de Vrijer este vreunul mai rău decât dl Franks pe care l-a înlocuit la şefia misiunii FMI pentru România. Vai, nici o deosebire! Dl de Vrijer este doar o altă faţă a aceluiaşi trup, cu acelaşi suflet. De Vrijer nu are ca misiune decât să verifice cum colonia România îndeplineşte ceea ce deja a impus Franks. Ca olandez însă, dl de Vrijer are desigur a răzbuna şi bulbii de lalele din Olanda pe care i-au tăiat vameşii români în căutare de bacterii necunoscute în lamentabilul episod al opoziţiei autorităţilor de la Haga faţă de intrarea coloniei România în spaţiul Schengen.

Citeşte şi: http://desprestareanaiunii.blogspot.ro/2012/04/cand-vinzi-resursele-minerale-practic.html

marți, 28 august 2012

Lasă-ne...

Suntem mai puțini decât știam, dar mai mulți decât speram....
Camuflaj - Lasa-ne

Asculta mai multe audio reggae

...Suntem mai puțini decât știam, dar mai mulți decât speram. Sunt mult mai puțini în țară și pe listele elctorale, dar am fost la vot mult mai mulți decât am fi sperat vreodată și am votat împotriva lui Traian Băsescu mult mai mulți decât ne lăsau să sperăm sondajele.
Și ce dacă? Menghine solide, făcute manual în garaj din diverse tipuri de dosare (de securitate, penale sau cine mai știe ce alt soi) au strâns de genitale 6 oameni până aceștia au urlat “INVALID!”. Noi nu contăm, realitatea nu este importantă, legile, ca de obicei, sunt făcute pentru a fi interpretate, nu respectate.
Te întorci, despot amețit, la Cotroceni. Bravo ție, îl faci pe Andrei Pleșu să fie din ce în ce mai mândru că-ți e contemporan! Te întorci la distracțiile tale favorite, la ațipitul în fotoliu în timp ce Maior îți susură-n urechi înregistrările zilei iar consilierii îți susură-n pahar nectar scoțian, învechit în butoaie de stejar. E treaba ta cum te destinzi, până la urmă.
Dar știi ceva? Nu te mai baza pe noi. Lăzăroiu, Neamțu, Baconschi sau Papahagi îți vor spune că, oricum, noi suntem mahalaua ineptă și asistată, care trăiește pe banii ălora care muncesc. Nu că ei n-ar fi niște asistați, plătiți de către stat, dar, de data asta, crede-i. Nu te mai baza pe noi. Fă creștere economică, dacă poți, cu cei șase șantajabili de la CCR. Roagă-i pe morții de pe listele electorale permanente să plătească datoria externă a țării. Plătește sinecurile apropiaților tăi doar din miliardul de euro care vine în țară de le cei peste 3 milioane de români din diaspora. Construiește infrastructură cu milionul ăla de oameni care au boicotat referendumul. Reformează statul cu cei 500.000 de cetățeni care au actele expirate de ani de zile. Fă-o, pentru că, așa cum spune Pleșu, tu poți, fiind supraomul din garaj. Dar, îți repet: nu te mai baza pe noi! Lasă-ne în pace! Distrează-te cu interceptările celor pe care-i poți șantaja, înconjoară-te de cei care, pentru un salariu de la stat, sunt dispuși să-ți lingă condurul și să te răcorească intrafesier.
Și nu te mai baza nici pe instituțiile pe care le-ai discreditat în 8 ani de mandat. Nimeni nu va mai tremura în fața unor procurori pe care i-ai trimis după voturi în loc să-i lași să-ți golească partidul de infractori. Și nimeni, de asemeni, nu va da ochii și buzunarele peste cap în fața unor inspectori ANAF pe care i-ai pus să-ți umple visteria personală, nu pe cea a statului. Obișnuiește-te cu ideea că nu pot ei amenda cât putem noi rezista în grevă fiscală printre munți de facturi. Căci dacă părerea noastră nu contează, poate nici banii noștri nu sunt îndeajuns de buni pentru tine.

vineri, 24 august 2012

Tragedia unui război deja pierdut...


CUM S-A VADIT CA SUNTEM COLONIA EUROPEI: Ilie... de medialert
ILIE ŞERBĂNESCU: Pentru mine unul nu a fost cumva vreo surpriză amestecul grosolan, de tip sovietic, al comisarilor de la Bruxelles în treburile României în ultimele săptămâni. De câţiva ani spun – şi spun în ciuda multora şi în ciuda criticilor şi chiar persiflărilor unora – că România a ajuns o colonie, iar ceea ce s-a întâmplat acum a fost doar o demonstraţie a centrului vest-european că România de la periferie este o colonie şi n-are dreptul la vreun alt statut. Nu – aşa cum a pretins USL – numai dna Merkel şi alţi politicieni occidentali din aceeaşi familie politică, minţiti de la Bucureşti de membri ai PDL, au sărit să ceară socoteală guvernului Ponta şi să-l oblige să aplice reguli aşa cum vor ei, sub pretextul că sunt democratice doar pentru că aşa vor ei!
Să fim serioşi! Toţi politicienii centrului, indiferent de culoarea politică, au sărit ca arşi şi au făcut-o pentru ca nu cumva o simplă schimbare politică în România să altereze, nici cât negru sub unghie, statutul de colonie al României! Nu că pe dl Barroso sau pe dl Schultz, aşa-zisul prieten al dlui Ponta, i-ar fi interesat cine concret este preşedinte sau premier în România! Preocuparea lor era doar ca nume noi în aceste funcţii să fie atenţionate sau chiar intimidate de la început să nu încerce a schimba ceva în domeniu!
Problema nu este politică precum pare sau legată de democraţie precum se zice, ci este integral economică. România trebuie să rămână o anexă de consum a centrului! România trebuie să nu deţină controlul propriilor resurse! Banii din România – adică cei ce se strâng în distribuţiile de energie si cei care se rulează prin bănci – trebuie să fie în continuare sub controlul străinilor, al centrului! Programul de cedare a controlului naţional asupra brumei ce a mai rămas în mâna statului român (adică filiera minerit/electricitate, energia hidro, căile ferate) trebuie să opereze mai departe, aşa cum este prevăzut în acordul cu FMI şi CE.
Miza referendumului era rămânerea sau plecarea d-lui Băsescu de la Cotroceni. Cu domnia sa la Cotroceni, ştim ce s-a întâmplat. Problema era ce se va întâmpla fără domnia sa la Cotroceni. Din punctul de vedere al problemei discutate aici, se punea firesc întrebarea dacă în acest caz se va schimba ceva în statutul de colonie al României. Cu tot respectul pentru lupta politică dusă de tandemul Ponta-Antonescu împotriva lui Traian Băsescu, trebuie spus clar că, în ce priveşte problema crucială a statutului de colonie al României, domnii Ponta şi Antonescu nu au manifestat absolut nici o intenţie de a schimba concret ceva. Dimpotrivă, s-au supus dictatului de la Bruxelles. Mai rău, şi-au asumat integral acordul cu FMI-UE care lichidează şi ultimele rămăşiţe de economie românească din România. Ba, au declarat că mai vor încă unul! Disponibilitatea, ferm afirmată, pentru a face pe plac comisarilor de tip sovietic de la Bruxelles este contraproductivă.
De altfel, după cum s-au sucit lucrurile, pericolul cel mare post-referendum, indiferent de rezultatul acestuia, se contura a fi o penibilă întrecere socialistă (dacă tot vorbim de comisari de tip sovietic) a părţilor în dispută de a-şi dovedi devotamentul, fidelitatea şi cucernicia faţă de aceşti comisari în caz că vin sau revin la cârmă, ceea ce nu se poate solda decât cu un nou tain baban pentru capitalul vest-european, bineînţeles în condiţii de cvasicadou. Unii, pentru a intra în voie straşnicilor comisari de tip sovietic de la Bruxelles, iar alţii spre a-i recompensa pentru caraghiosul sprijin acordat!
Tragedia este că înfrîngerea sau victoria în bătălia referendumului făcea parte dintr-un război deja pierdut de România ca ţară. Iar România ca ţară a pierdut războiul de când clasa sa politică, indiferent de culoare, a cedat resursele şi poziţiile strategice din economie la dispoziţia aproape integrală a capitalului vest-european prin agenţii de vânzări ai acestuia pe care îi reprezintă comisarii de tip sovietic de la Bruxelles.

miercuri, 18 iulie 2012

Hai siktir... madame Merkel!


Preluat de pe : Newsro123.com şi puţin aranjat
Este evident faptul că asupra României se exercită azi o presiune puternică din partea unor organisme europene, în contextul evenimentelor din ultimele zile. Şi este la fel de evident că opţiunile, recomandările, criticile şi toate “sfaturile” europene îl susţin într-o formă sau alta pe Traian Băsescu şi fostul său regim. Orice român preocupat de evenimentele în desfăşurare se întreabă în mod legitim: “De ce acest sprijin pentru Băsescu?”
Chiar pentru un observator mai putin avizat, este clar ca toate criticile vin din partea acelor politicieni  afiliaţi la Partidul Popular European, formaţiune din care face parte şi PDL. Aceşti politicieni deţin funcţii importante de conducere la nivel european, fiind totodată majoritari în Parlamentul UE. Iată cum, dacă la alegerile din toamnă din Romania, PDL va obţine ( aşa cum e de aşteptat) un scor asemanator cu cel de la locale (15%), iar la alegerile europene care vor urma în 2013 scorul se menţine, – Partidul Popular European pierde majoritatea în forul legislativ al UE şi implicit toate acele funcţii de conducere şi decizie pe care le ocupă azi acele persoane care critică acţiunile noii puteri de la noi. Privind lucrurile în aceasta “cheie electorala” ni se limpezesc multe din nelămuririle de azi….
Însă numai acest aspect electoral nu este de ajuns… Stim bine faptul că regimul Băsescu a fost constant sprijinit în toate acţiunile sale nedemocratice de către politicieni ca Angela Merkel, – ca să dăm doar un exemplu. Chiar şi fostul preşedinte francez Sárközy Miklós (pe numele său real şi nefranţuzit…), cu toate că îl detesta la nivel personal pe Băsescu, – a cauţionat la nivel european regimul preşedintelui român. Despre implicarea directa şi susţinerea 100% oferite de guvernul american, nici nu are rost să mai vorbim: ambasadorul Gittenstein vorbeşte şi se poarta în România ca intr-o colonie a USA! DAR DE CE?
Pentru că, – asa cum a semnalat de nenumarate ori presa neaservită, – România le-a fost pusă pe “tavă”, – cum se zice! Să ne aducem aminte doar de privatizarile marilor companii de stat energetice, doar de exploatările de cupru, de proiectul “Roşia Montană” cu privire la aurul românesc, de afacerile cu “Transelectica” şi cele cu ALRO şi aluminiul nostru…. şi vom vedea că susţinerea politică oferită lui Băsescu şi regimului său are o importantă bază economică! România a devenit o colonie a marilor puteri europene şi ale USA, România este o ţară a nimanui, o piaţă de desfacere şi cam atat! Iar marile puteri au nevoie în continuare de Băsescu.
Însă cetăţenii acestei tări au început să se trezeasca la realitate, au început să murmure, au început să strige în stradă astă-iarnă şi în final, sătui de atâta minciună, corupţie, ineficienţă, lipsă de democraţie şi abuzaţi zilnic de un regim devenit insuportabil, – au ales schimbarea la 10 Iunie 2012, USL câştigând detaşat alegerile locale.
Pe fondul victoriei în alegeri, o suita de deputaţi şi senatori ( mulţi dintre ei foşti pesedişti şi penelişti recolaţi în ultimii trei ani de PDL) au revenit la partidele lor, iar proporţia s-a schimbat şi în parlament, redevenid asemanatoare celei de la alegerile parlamentare din 2008, când dacă ne aducem aminte ca NU PDL a câştigat. Noua majoritate USL a reuşit demolarea guvernului “Boc 100″ ( adica Ungureanu, – cam tot aia!) şi încet-încet regimul Băsescu a început să piardă controlul total al statului, control exercitat fără probleme în ultimii ani.
Iar atunci marile puteri au intrat în panică! Omul lor bun la toate era pe cale să piardă controlul. Iar acest proces inevitabil trebuia întarziat cât mai mult, tocmai datorită intereselor economico-politice de care vorbeam mai sus!
Este exact ceea ce spune Băsescu la fiecare ieşire în public, anume că: “In trei zile Ponta şi Antonescu au decapitat conducerea statului”.
Cum spuneam mai sus: Procesul e inevitabil, însă se desfaşoară foarte RAPID. Neconvenabil de rapid….
Manevrele propagandistice ale lui Băsescu, Macovei, Cristian Preda şi acoliţii lor de la Bruxelles au exact acest scop, de întarziere a înlaturarii complete a regimului. Dacă se poate, Băsescu ar trebui să rămână preşedinte, chiar cu un Parlament majoritar USL şi să pună bete în roate oricaror decizii politice şi economice luate de Guvernul USL, în acest fel ducând la erodarea imaginii interne a guvernării şi implicit la revigoarea PDL….
Distrugerea imaginii externe a noii puteri s-a făcut în mod abil prin minciunile propagate de un aparat bine pus la punct format din europarlamentarii PDL Macovei, Preda şi altii ca ei, precum si popularii europeni, acţiune la care s-au raliat pentru scurt timp si unii liberali şi socialişti europeni, bulversaţi iniţial de propaganda abilă şi feroce dusă de Băsescu & Co.
Ce e de făcut? 
Situaţia e într-adevăr incertă şi tulbure… Practic Uniunea Europeană NE DICTEAZĂ cum şi ce trebuie să facem, – lucru inacceptabil! Pentru că nu putem să toleram acest dublu-limbaj şi această dublă-măsură!
 Înţelegem că politicienii europeni judecă pe baza apartenenţei lor la marile familii politice şi vrând-nevrând ţin parte uneia sau alteia dintre taberele politice aflate în dispută acum la noi... 
Însă cum mama dracului îşi permite cucoana asta numită Angela Merkel să se "îngrijoreze cu privire la încălcarea statului de drept în România"?
  Păi unde erai cucoană, când sub bagheta magică a Robertei Anastase s-a votat legea pensiilor când în sala erau doar 80 de deputaţi, iar la vot au ieşit 180?! Ce, nu existau dovezi video despre această încălcare grosolană a democraţiei şi statului de drept? Unde erai madame Merkel când tot sub conducerea Robertei Anastase s-a votat în 2011 că Iulia Motoc să fie judecatoare la Curtea Constituţionala, la ora două noaptea, reluându-se votul deoarece mai devreme fusese votat Valer Dorneanu? Da! Valer Dorneanu (PSD)fusese ales în mod corect ca judecator, iar pedeliştii au repetat votul când sala s-a golit de reprezentaţii PSD si PNL, datorită orei târzii, - alegând astfel o pedelistă în locul primului! N-a vazut madame Merkel această mizerie? Unde era muierea asta numită Angela Merkel, când Băsescu se substituia guvernului şi tăia pensii şi salarii? 
  Unde erai când acelaşi Băsescu spunea ca nu trebuie respectate hotărârile definitive şi irevocabile ale instanţelor care dădeau dreptate celor care contestau tăierile de salarii şi pensii?! Unde erai, mustăcioaso, - când Băsescu mergea la Curtea Supremă şi la Consiliul Suprem al Magistraturii ca să dea "indicaţii preţioase" despre cum trebuie instrumentate dosarele unor oponenţi politici? Dar când dădea directive în public la Parchetul General, prostănacei aleia obediente de Laura Codruța Kövesi, - o fostă handbalistă care habar nu are de justiţie şi a fost pusă Procuror General pe vremea Monicăi Macovei, unealta lui Băsescu?
   Ce mama naibii democraţie ne-a adus UE ăsta?
   Ce prosperitate economica? 
   Am fost momiţi să intrăm în UE pentru că "va curge lapte şi miere"... dar nimeni nu ne-a chemat la referendum pentru asta, cu toate că practica europeană este ca popoarele să fie consultate înainte de aderare! Şi ce a urmat? Cresterea galopantă a preţurilor şi ruinarea producătorilor autohtoni, concomitent cu invadarea pieţei de către mărfurile UE. Păi unde scrie că trebuie să "aliniem preţurile"?! Dacă noi producem litrul de lapte, sau litrul de benzină de două ori mai ieftin decât în UE, de ce trebuia să creştem preţurile?! Unde e libera concurenţă şi economia de piaţă, - noţiuni mult clamate în cei 22 de ani? Am fost siliţi să închidem firmele româneşti una după alta, acestea devenind necompetitive după alinierea preţurilor.... însă esenţa libertăţii economice este însăşi libera concurenţă a preţurilor! Ni s-au impus tratate si practici care ne-au dus la dezastru, în numele "valorilor UE"... ei bine, - le dau dracului de "valori UE"! 
Nu am nevoie de UE. Nu ne-a adus nimic bun. Aderarea a accelerat distrugerea economiei şi implicit a statului. Aderarea a făcut jocul puterii portocalii care a furat, a minţit, a spoliat, a falsificat.... sub privirile întelegătoare ale liderilor europeni, în frunte cu madame Merkel.
Iar acum, când şandramaua portocalie e pe cale să fie măturată definitiv, - madame Merkel ne dă nouă lecţii! La fel ca şi Mark Gittenstein, ambasadorul Statelor Unite, cel care îl sprijină faţis pe Băsescu.
Păi ce nevoie avem noi de ăştia? Ăştia sunt cei care au pistonat pentru încheierea contractelor mai mult decât dubioase pentru cedarea cuprului şi aurului nostru, pentru trecerea Transelectrica în mâinile unor "investitori" de-ai lor, aceştia sunt cei care au falimentat direct sau indirect economia noastră în anii din urma!
Am un singur răspuns pentru aceşti "europeni" şi "americani" care îşi baga nasul în treburile noastre, în schimb nu le-a mirosit nimic putred pe vremea când Basescu-Boc falimentau ţara în interesul lor si al ... UE si USA:
Mai duceţi-vă dracului! 
Cetăţenii acestui Stat pe care voi l-aţi îngenuncheat aproape cu totul, încă mai au mândria lor, cu nimic mai prejos decât cea a grecilor!
Hai sictir madame Merkel!
La fel şi celorlalţi care "pun botul" la măgăriile lui Basescu & Co.