Prostimea-O gloată proastă

USL continuă ceea ce a făcut în opoziţie :
- critica precedentului guvern, dar fără să aducă vreo soluţie constructivă
- să împroaşte cu noroi tot ce nu este sau nu vine de la USL în ideea că ceva, ceva tot rămâne
- să-şi urmărească interesele
- să-şi apere puşcăriabilii de lux
- să testeze justiţia şi pe români în ideea că dacă ţine, ţine, dacă nu vedem măcar până unde putem merge
- să-şi bată joc de legi şi de instituţiile statului
- să facă amalgam din toate cele cu scopul ameţirii românilor şi pescuitului în ape tulburi.

 
Prostimea.
   Aceşti oameni sunt „categoria socială ţintă” atât pentru producătorii de alimente şi bunuri de proastă calitate, cât şi pentru „producătorii” de iluzii şi minciuni politice. De fapt, „marketingul” este acelaşi.
   Măgulită în public şi desconsiderată dincolo de pereţii vilelor de lux, „prostimea” reprezintă forţa motrice a excentricităţilor financiare şi a celor legate de exercitarea puterii. Adică pe cârca ei se clădesc mari averi şi se întemeiază „dinastii” în instituţii ale statului.
   Sigur, mulţi vor spune că aşa a fost dintotdeauna şi că altminteri am da în „patimi stângiste”, a căror iraţionalitate am văzut-o şi am trăit-o în a doua jumătate a secolului trecut. Eu cred însă că obiectivul posesorilor de conştiinţă este acela de a creşte nivelul de înţelegere corectă a realităţii, în comunităţile din care fac parte. Evoluţia prin educaţie este posibilă şi aduce beneficii tuturor - şi celor bogaţi, şi celor săraci.
   În orice ţară în care elita nu are ca unic scop îmbogăţirea rapidă, educaţia reprezintă o chestiune de securitate naţională. După cum vedeţi, la noi lucrurile nu stau aşa. Acesta este şi motivul pentru care, de 20 şi ceva de ani, românii s-au înrăit şi trăiesc din ce în ce mai prost. Nu avem clasă de mijloc şi nici nu vom avea într-un viitor predictibil. Copiii şi tinerii sunt lăsaţi de izbelişte, iar cei mai buni dintre ei părăsesc România. Pseudoreformele învăţământului românesc au creat o „mişcare tectonică” - elevii şi profesorii performanţi au rămas „pe înălţimi”, deschizându-li-se poteci spre Vest, iar restul au ajuns „în vale”, acolo unde damfurile balcanice sufocă orice iniţiativă.
   Dar cel mai periculos fenomen generat de educaţia precară este blazarea. Cei care ar putea să schimbe ceva în jurul lor nu mai au tragere de inimă. Simt că orice ar întreprinde este sortit eşecului şi că, în final, li se va nărui proiectul.
   Miniştri şi lideri ai partidelor româneşti aflate la putere sau în vecinătatea ei „vorbesc discuţii” în studiourile unor televiziuni tabloidizate. Între timp, oamenii din spatele lor devalizează instituţiile în care au intrat pe criterii politice. Cei de care ar trebui să se ocupe „numiţii politic” pier prin spitale sau cerându-şi drepturile, dacă sunt în vârstă, ori fumează „iarbă” prin cluburi, pe banii părinţilor plătiţi la negru, dacă sunt elevi şi studenţi. Aşa arată ţara, privită de la „firul ierbii”.
   Lumea care nu circulă prin oraş cu limuzinele simte că, educându-şi copiii, le face un mare rău. Practic, îi face inadaptabili vremurilor în care diplomele se cumpără, iar competenţa înseamnă muncă multă şi bani puţini. Ce se va alege de noi, în aceste condiţii, nu e greu de intuit.

O gloată proastă....

S-a împlinit o lună de… de… să nu-i zici guvernare, că-ţi sparg gura. S-a împlinit o lună de manevre, cam ca la război: s-au săpat tranşee, s-au asigurat poziţii, s-au înarmat trupele şi chiar şi gamelele păreau noi… Un pic lustruite, să nu creadă răcanul că nu e important, ba chiar şi un plus la raţie a primit, că de unde să ştie prostu’, talpa ţării că el va fi primul aruncat în foc, “barem să crape cu burta plină”, şi-au zis ofiţerii.

Abia ce s-au dezmeticit soldaţii mai răsăriţi la minte, dar parcă a fost cam târziu: le căzuse adevărul în cap şi coborâse undeva la ficaţii ăia măcinaţi deja de ura pe care nici măcar nu ştiuseră s-o motiveze. Dacă-i întrebai, se scărpinau în cap lungeau un “ăăăă” ca să câştige timp, înşirau litania cu “păsărică” şi “ţigancă împuţită”, după care se apucau ca din senin să te-njure de mamă, de prescură şi de morţi, de parcă morţii mamei altora se sculaseră din morminte şi-i trimiseseră pe ei să scuipe pe steag şi să dea cu cascheta de pământ.

Prinsese gloata glas de se crezuse buricul pământului… Îşi ţinuse pumnul strâns şi gura schimonosită ca-n imaginile alea vechi de la Revoluţia Culturală din China când poporul chiar credea că în el stă puterea, că toate se petrec după voinţa lui, după creierul lui colectiv, prost şi îndoctrinat de oricine, precum curvele acelea despre care se spune că “numai trenul şi cine n-a vrut, n-a trecut peste ele”. Gloata se umflase de importanţa cu care fusese amăgită că o are, exaltarea revoluţionară o cuprinsese ca o beţie: era invincibilă. Ţipase, cărase sicrie şi cruci, scrisese măscări şi vorbe grele pe cartoane pe care şi le atârnase de gât, răcnise după mâncare, după pâine, abia ridicată de la masa unsă de sarmale şi udă de vin. O trimiseseră alţii de pe la televizor, amăgind-o că ea chiar contează şi ea se dusese proasta de parcă mintea-i fugise de-acasă înaintea ei ca o găină fără cap.
Se trezise într-un sfârşit buimacă şi mahmură, fără să înţeleagă că fusese folosită şi răcnise: “Păi, ăştia-s mai răi, eu i-am adus, eu îi alung!” Proasta încrezută cu poalele-n cap bombăne… Îi vine insistent în minte zicala aia cu “ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se-mplinească”… Se înfurie şi se amăgeşte în gând că poate repara oricând ce tocmai stricase, că face, că drege, că-şi ia sicriul în spinare, pancarta de gât şi sticloanţa-n buzunarul de la piept şi schimbă lumea exact când are ea chef. Biată găină fără cap… alergi buimacă prin viaţă fără să pricepi nimic din ea, dându-ţi ultima suflare la fel de nelămurită ca atunci când ieşiseşi din găoace şi-ai crezut că odată cu tine se schimbă lumea…
Asta e lumea ta, la fel de alienată ca şi tine, de putredă şi proastă. Asta ai vrut, să pieri de satârul promisiunilor mincinoase, pentru că cei pe care i-ai vrut înapoi ştiu foarte bine cât de naivă şi cât de uşor de păcălit eşti. Ştiau că două grăunţe în plus ţi-ar fi de-ajuns, pentru că tu nu ai alte aşteptări de la viaţă decât o guşă plină, flămândo!!! O gloată proastă....

Trist dar adevărat....

Trist dar foarte ,foarte adevărat...
Parcă suntem hipnotizaţi...ne bagă ăştia în rahat şi noi... abia aşteptăm pauza...
1. Pentru că ne urâm între noi. - Ardeleni vs. bucureşteni, olteni vs. moldoveni, posesori de „Logan” vs. posesori de „BMW” sh de la nemţi, admiratori ai lui Mircea Badea vs. critici ai lui Mircea Badea, dinamovişti vs. stelişti, corporatişti vs. antreprenori, cumpărători vs. dezvoltatori imobiliari, etc, etc….
2. Pentru că suntem “Gică Contra” din naştere. - Orice iniţiativă în mintea noastră este sortită eşecului. “Cum, afacere în agricultură? Nu ai nicio şansă. Să vinzi cartofi la piaţă, nuuuu! Să deschizi un chioşc, nuuu, te mănâncă mafia locală, îţi sparg ăştia magazinul, vine banca şi îţi ia casa, etc, etc…”. Nici nu vedem că alţii reuşesc în jurul nostru … “Eh, ăştia au pile...”
3. Pentru că indiferent cât de scurt este drumul de parcurs, sau cât de aglomerat este traficul, noi ne urcăm în maşină.( “ca să ajung mai repede...”)
4. Pentru că nu ne bucurăm de viaţă. Suntem mici roboţei doborâţi de grija zilei de mâine .
5. Pentru că vecinii mai vechi din bloc se consideră proprietari ai locurilor de parcare publice din faţa blocului.
6. Pentru că ridicăm 100 de biserici şi 2 şcoli.
7. Pentru că ne înfofolim copiii cu 2 tricouri şi 3 pulovere chiar dacă sunt 20 de grade afară.
8. Pentru că suntem săraci din cauza prostiei şi nu ne dăm seama.
9. Pentru că suntem egoişti: investim tot ce avem în propriile locuinţe, însă nu vrem să dăm niciun ban pentru reparaţia blocului în care trăim, pentru parcuri, pentru curăţenie publică, pentru multe altele care aparţin şi altora....
10. Pentru că l-am ales de trei ori pe Iliescu şi de două ori pe Băsescu.
11. Pentru că deşi avem o mulţime de femei frumoase, suntem o naţie de “frustraţi”
12. Pentru că am lăsat să apară Guţă, Salam, Minune …
13. Pentru cozile de la loto de Crăciun şi înainte de alegeri.
14. Pentru că nu suntem capabili să ne adaptăm la noile tehnologii. Părinţii şi copiii lor nu prea mai discută, pentru că părinţii nu sunt capabili să pornească un mp3 player sau să intre pe yahoo.
15. Pentru că la nuntă invităm toţi cunoscuţii şi necunoscuţii la nunţile cărora am mers şi noi la rândul nostru.
16. Pentru că McDonald’s este un succes în România.
17. Pentru că românii care mai fac ocazional un sport sunt atât de rari încât întorci capul după ei prin parcuri.
18. Pentru că burta la bărbaţi este "sexy"
19. Pentru că pădurile noastre (câte mai sunt), după weekend-uri arată ca o groapă menajeră.
20. Pentru că nu facem nimic dacă nu suntem plătiţi.
21. Pentru că nu înţelegem termenul “solidaritate socială” – mulţi dintre noi consideră că banii pe care îi dau la fondul de pensii sunt un fel de “depozit bancar” pentru bătrâneţe. Nicidecum că acesta este ajutorul nostru pentru bătrânii şi bolnavii care nu mai pot munci.
22. Pentru că facem rate la bancă pentru plasmă şi maşină de spălat vase fără să ne pese de comisioane şi dobânzi, apoi dăm vina pe bănci că ne jefuiesc.
23. Pentru OTV
24. Pentru că suntem invidioşi. Pe colegul care a fost promovat, pe vecinul care şi-a pus termopan, pe fratele care şi-a făcut vilă şi pe colega care arată mai bine. Nu ne întrebăm ce au făcut ei ca să ajungă acolo (muncă, sport, învăţătură, efort etc). Nuu, e mai simplu să găsim explicaţii de genul “şi-o trage cu şeful, fură, are noroc…”
25. Pentru că mai ţinem milieul şi peştele de pe televizor.
26. Pentru că deşi turcii ne-au cotropit sute de ani, noi la şcoală învăţăm despre cele câteva victorii pe care le-am avut împotriva lor. De parcă "Istoria" trebuie să fie motiv de mândrie, nu ştiinţă de studiu.
27. Pentru că din şcoală ieşi aşa cum ai intrat.
28. Pentru că aruncăm mizeria din maşină pe geam.
29. Pentru că mergem la Mall fără să intenţionăm să cumpărăm ceva
30. Pentru că donatorii de sânge sunt muritorii de foame care au nevoie de bonuri de masă.
Pentru că......

Patrimoniul dacilor pe apa sâmbetei?

    Chiar dacă sunt protejate prin lege, cetăţile dacilor din Munţii Orăştie, vestigii de o valoare excepţională, incluse în patrimoniul mondial al UNESCO, sunt angrenate într-un proces de distrugere iremediabilă, consecinţă atât a lipsei de implicare a instituţiilor abilitate, a sustragerii pieselor de valoare din siturile arheologice, cât şi a mutilărilor deliberate. Vom rămâne martorii ,,inocenţi” ai acestei tragedii ireparabile a patrimoniului cultural şi spiritual pe care s-a clădit civilizaţia creştină românească?
    Interlocutori: Vladimir Brilinsky, redactor şef al revistei “Dacia magazin”, dr. Napoleon Săvescu, preşedinte “Dacia Revival International” din New York, prof. univ. dr. Nae Georgescu, Universitatea “Hyperion” din Bucureşti,prof.dr. Theodor Codreanu,Huşi.
       ..... ....

Când vinzi resursele minerale, practic falimentezi o ţară ...

Academicianul Dinu C Giurescu, un neobosit luptător pentru interesele naţionale româneşti, consideră că statul român se apropie de o dezintegrare. Afirmaţia se bazează pe analiza cunoscutului istoric, aducând ca argument cedarea pe nimic a resurselor naturale şi a vânzării acţiunilor statului român din companii strategice.

Acad. Dinu C. Giurescu spune : “Când vinzi resursele minerale, practic falimentezi o ţară şi o ştergi de pe harta lumii”
   O asemenea vânzare este, alături de regionalizare, cea mai dură lovitură dată integrităţii statului român. În condiţiile actuale mai ales, când globalizarea şi-a dovedit din plin limitele, când fiecare ţară îşi conservă resursele ca o temelie a existenţei statale, preşedintele, guvernul şi majoritatea parlamentară a României, vor să dea aproape de pomană, bogăţiile ţării.
   Ce se ascunde în spatele acestor lucruri, lăsăm pe fiecare din dvs. să judecaţi.
   În ce stare gravă se găseşte ţara, pe ce mâini a intrat, când personaje importante se transformă în misiţi pentru prăpădirea bogăţiilor României?
Ce viitor mai poate avea un asemenea stat?
   La acestea se adaugă aşa-zisele privatizări în procente de 10-15-20%: Transelectrica, Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, 3 filiale ale companiei Electrica, Tarom, Salrom, Aeroportul Bucureşti, deocamdată procentele sunt modeste, dar suficiente pentru a extinde aşa-zisele privatizări. În perspectivă, forţele active ale înstrăinării se repede şi pe alte resurse (vezi Poşta Română, CEC, fondurile de pensii) adică toate acele componente care în fond ţin de siguranţa naţională.
  Considerând atare realităţi dacă ele se dezvoltă în continuare putem vedea viitorul României. El este acela al unei colonii.
   Definiţia coloniei: „teritoriu ocupat şi administrat de o naţiune străină şi care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc.“ 
 

Nu vreau sa fiu GROPAR

Un videoclip inspirat după o poezie scrisă de Marin Neacşu...

Nu vreau să fiu groparul unui neam
Nu vreau să fiu călăul unei ţări
Nu vreau să stau şi să privesc pe geam
Cum suntem spulberaţi în patru zări.

Nu vreau să tac, s-aştept şi să înghit
Vânzări batjocoriri şi nesimţire
Nu vreau să mai ascult  stereotip
Poveşti despre promisa fericire.

M-am săturat să tac şi să privesc
Călcâiul ce striveşte un gândac
Am glas să ţip şi să mă răzvrătesc
Am glas ca să vorbesc şi nu să tac.

Nu vreau să mă complic din plictiseală
Dar nici să fiu complice unor hoţi
Tăcerea ce ucide ca o boală
Ne face hoţi şi criminali pe toţi.

Nu vreau să lâncezesc o viaţă iar
Să mă cuprindă lenea  ca o moarte
Dacă va trebui să mor, atunci măcar
Să mor strigându-mi dorul de dreptate.

Nu vreau să tac, nu vreau să stau şi nici
Să mai aştept umil cu mâna-ntinsă 
Să vină vreun „0 seven agarici”
S-aprindă iar o candelă nestinsă.

M-am săturat să strâng şi să tot tac 
Nevoile, şi grijile şi dorul
Să fierb ca ciorba-n oală sub capac
La foc arzând cu încetinitorul.

Nu vreau, nu pot să mai suport
Atâta delăsare criminală
A celor ce vor tot, fără efort.
Nu vreau să mai bolborosesc în oală.

Nu vreau să fiu părtaş  al celor care
Îmi vând pământul şi mă vând pe mine
De astăzi mă ridic iar în picioare
Nu vreau să mai accept mersul pe vine.

Priviţi-mă, la cât  arăt de mic,
Eu mă aşez cu mult deasupra voastră
Căci eu de astăzi, iată, mă ridic
Şi nu mai stau pasiv lângă fereastră.

Căci nu mai vreau şi n-am să mai accept
Să fiu călău, secure şi gropar

Cât îmi va bate inima în piept
Voi fi copac semeţ, protestatar. 

Podul de flori

  În regia lui Thomas Ciulei, filmul documentar Podul de flori prezintă viaţa de zi cu zi a unei familii de emigranți din Republica Moldova, dezvăluind particularitățile culturilor care trăiesc la marginea Europei.
Prin acest film, regizorul analizează un fenomen care a luat amploare în ultimul deceniu – emigrarea din motive economice. Oameni care lasă totul în urmă pentru a putea avea siguranța zilei de mâine, pentru a putea trăi în condiții decente. Acest fenomen are, însă, efecte devastatoare asupra familiilor – mii de copii rămași în urmă, crescuți de bunici, adulți singuri care-și sacrifică sentimentele pentru a le putea oferi celor dragi o viață normală.
Podul de flori a fost lansat în 2008 și a câștigat premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul de Film din Europa Centrală și de Est. Thomas Ciulei este un regizor cunoscut al genului, filmele sale „Grațian” (1995) și “Asta e” (2001) obținând numeroase premii la nivel internațional.

Politica, necunoscută politicienilor

   Nu ştiu exact câţi oameni sunt interesaţi de politică, deşi o vorbă proastă susţine că tot românul se pricepe la fotbal şi la politică...spunea Florian Bichir

    Există cu certitudine o Românie interesată de politică, este cea a politicienilor. O ţară abstractă, populată de o gaşcă de parveniţi, de impostori, care se reduce la maximum 2.000 de persoane.Exista însă şi o ţară normală, firească, o Românie rurală, unde timpul curge cu o altă viteză. O populaţie care trăieşte ca un organism, după reguli de mii de ani, în armonie cu natura, în deplină pace cu brazda, neamul şi cerul.
   La ţară - şi spun la ţară pentru a evita penibilul termen de provincie - populaţia are alte preocupări, mult mai normale. O vacă bolnavă produce mai multă panică decât o hotărâre de guvern privind taxele, asta pentru că animalul e vital. Şi nu contează, nu interesează pe nimeni ce părere are marele politician X-ulescu sau dacă PDL ori USL se va reforma ori nu.
   "Baba Rada" e preocupată, absorbită de postul ei, de vagabondul, hoţul de postaş care nu mai vine cu pensia şi dacă vine popa la slujbă, să dea acatist, decât de sutele de anonimi din Parlament, care se confundă în mod stânjenitor cu ţara. Cu patria noastră, ca să nu spun a mea.
    Credeţi că merită să ne ocupăm timpul cu politicienii? Nu avem altceva mai bun de făcut? Să ne creştem copiii, să ne bucurăm de fiecare clipă, de frumuseţea acestei lumi? Imaginaţi- vă o lume fără politicieni! Miroase a Rai, a linişte. Ce vis frumos!

   Ca urmare,vă îndemn să luaţi atitudine. 
  Să nu va mai lăsaţi înrobiţi de dictatura portocalie , să vă cereţi dreptul la decenţă şi la o viaţă prosperă şi fericită şi să luptaţi pentru realizarea cu orice preţ pentru că deşi nu conştientizaţi acest drept vă aparţine. Nu lăsaţi pe nimeni să vă ia pană şi dreptul la viaţă şi sănătate. Nu vă mai lăsaţi conduşi de un incult şi camarila lui. Cine o să vă dea viaţa înapoi ? Viaţa nu e un joc în care poţi reîncerca. Ai o singură şansă.. Strigă şi tu că eşti liber. Trimite mai departe.  

Mâini curate – Imnul Pieţei Universităţii – Protestul unui compozitor – EDUARD CÂRCOTĂ

EDUARD CÂRCOTĂ - Protestul unui compozitor - Mâini curate

Muzica : Eduard Cârcotă
Text: Piaţa Universităţii, Mădălina Cârcotă, Ştefan Popescu 

Video: Mâini Curate – Imnul Pieţei Universităţii – Protestul unui compozitor – Eduard Cârcotă

Mesajul lui Eduard Cârcotă:

“Dragii mei, de obicei nu scriu cântece pentru mine, dar de această dată am considerat că trebuie sa-mi susţin singur Protestul. Nu am vrut să apelez la artiştii consacraţi să-mi cânte creaţia din simplul motiv că fiecare este liber sa aibă o opţiune şi nu am dorit să conving pe nimeni să-şi asume ceea ce eu vreau să transmit prin acest Mesaj. Aşa că vă rog să-mi scuzaţi stângăciile interpretative , însă oricine doreşte să se alăture Protestului meu este liber să o facă şi promit să deschid o sesiune de înregistrări pentru toţi cei care vor să cânte alături de mine. Artişti, cântăreţi, actori, politicieni, protestatari din pieţe, ziarişti şi în general maxim 22 de milioane de români, dacă vă regăsiţi în cântecul meu, CÂNTAȚI!
PS: Mulţumesc tuturor celor care m-au inspirat: lui Titi, celor din Piaţa Universităţii, lui Nelly, Sthephanie şi Thomas pentru implicare.”

Mulţumiri speciale tuturor românilor care au avut şi încă mai au curajul să spună ce simt şi ce gândesc.
La realizarea clipului s-au folosit imagini de pe următoarele site-uri:
atitudini.wordpress.com
antena3.ro
gandul.info
facebook.com
youtube.com
Editare video: Crashsky (crashskysplace.ro)

Dacii - Adevaruri tulburatoare

  Informaţiile prezentate în acest film documentar răstoarnă multe dintre teoriile pe care este construită istoria României. Filmul face parte dintr-un proiect mai amplu ce vizează recuperarea adevărului istoric iar acesta este primul pas hotărât!

Aşa după cum veţi constata, dovezile ştiinţifice la care se face referire şi argumentaţia bazată pe izvoare istorice autentice, aduc informaţii inedite şi extrem de valoroase, capabile să determine o rescriere a istoriei acestui popor. Toate acestea sunt susţinute de personalităţi şi specialişti care merită să fie ascultaţi cu adevărat: General (rez.) dr. Mircea Chelaru (fost Şef al Marelui Stat Major al Armatei Romane), Dr. Napoleon Săvescu (director fondator al Dacia Revival International Society), General (rez.) Nicolae Spiroiu (fost Ministru al Apărării Naţionale), Prof. dr. Mihai Popescu (Biblioteca Militara Naţională), Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald (directorul Institutului de Biologie Umană al Universităţii din Hamburg, Germania), Dr. Georgeta Cardoş (cercetător ştiinţific biolog specialist genetică - Institutul Victor Babeş), Prof. doctorand Sebastian Stănculescu (paleografie şi antropologie culturala).

Rezultatele cercetărilor recente de paleogenetica realizate la Hamburg, Germania, pe oase şi dinţi din situri româneşti de acum 3000-5000 de ani, pun sub semnul întrebării teoriile pe care se bazează istoria oficială a României. Este actuala populaţie a României continuatoarea populaţiilor tracice şi pretracice de acum 3000 - 5000 de ani? Suntem noi înrudiţi genetic cu italienii? Iată doar doua dintre multele întrebări tulburătoare la care acest film documentar doreşte să răspundă cu argumente bine întemeiate.

Recuperarea adevărului istoric este un demers indispensabil recuperării demnităţii naţionale. Dacii, "cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci", aşteaptă să li se facă dreptate!

Clasa politică românească ar trebui să renunţe la subterfugii...

  Politicienii români subestimează electoratul şi iritarea acestuia…

   Cel târziu până la alegerile locale toată lumea se va fi dumirit cu privire la capacitatea premierului Ungureanu de a mai recupera ceva din credibilitatea sistemului politic românesc. Statutul său de outsider îi conferă, deocamdată, avantajul jucătorului autonom pregătit să critice performanţa şi să tragă la răspundere principalele instituţii ale statului aflate în subordinea sa.

   O politiciană britanică de anvergură şi extrem de originală, Margaret Thatcher, a ajuns legendară inclusiv graţie talentului ei de a se distanţa de o serie de instituţii de stat profund impopulare, continuând să dea glas nemulţumirilor generale faţă de acestea chiar şi în calitate de premier. Şansele de succes ale lui MRU par să depindă acum în bună măsură de aceeaşi strategie, respectiv de gradul libertăţii sale de acţiune pentru a putea proceda oarecum similar.

  Momentan, jocul politic se reduce la câteva acţiuni de minimă consolidare sau lărgire a bazei coaliţiei de guvernare, invariabil impopulară, prin numirea unor membri ai opoziţiei în poziţii de prim rang. Ca atare, Teodor Meleşcanu, ajuns între timp în al optulea deceniu de viaţă, s-a trezit desemnat succesor al lui MRU în fruntea SIE, despărţindu-se în acest scop de PNL cu viteza şi voiciunea unei capre de munte. Primul oier al ţării, Gigi Becali, a dat şi el de înţeles că ar fi fost cooptat în echipa de salvare menită să prevină un dezastru pedelist la Bucureşti cu ocazia localelor. Loialitatea UNPR a fost deja cimentată prin numirile unor foşti pesedişti de vază în fruntea unor ministere-cheie. Speranţa tacită a tuturor pare să rezide în atragerea cât mai multor defectori din USL, fie sătui de fiţele şefilor sau de tensiunile crescânde din Uniune, fie măcinaţi de grija propriei supravieţuiri în condiţiile impusei parităţi pe candidaturi.

  Dar milioane de votanţi continuă să rămână sceptici. Iar cum oamenii nu pot fi nici schimbaţi şi nici ignoraţi, nemulţumirile lor vor trebui analizate minuţios de orice nou premier care îşi doreşte să rămână în prim-planul scenei politice pentru o bună bucată de vreme. În această direcţie ar trebui să marşeze şi „Mişcarea Populară" - promovată până recent de Teodor Baconschi pe post de Înalt Preot, precum şi de o parte considerabilă a liderilor PDL. Zilele trecute, conducerea partidului părea să ezite din nou în privinţa lansării proiectului. Astfel, secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a ţinut să anunţe că nu crede că „Mişcarea Populară ar putea fi o construcţie politică oportună pentru alegerile din acest an". Mai mult, pedeliştii nu par a fi convenit nici până acum asupra structurii şi raţiunii arhidiscutatului proiect. Pe când destui ar spera, desigur, să poată ascunde sub preşul noii Mişcări impopularitatea principalului partid de guvernământ, Theodor Paleologu pertracta că rostul acesteia nu trebuie să fie camuflarea PDL, ci promovarea candidaturii lui MRU în cursa pentru Cotroceni.

  Manevrele bâjbâite ale minţilor mai luminate din aripa aflată la putere a elitelor politice româneşti indică, până una-alta, doar că aceasta nu intenţionează să cedeze prea uşor în lupta pentru putere. Pe cât de locvace este în privinţa potenţialelor ei construcţii politice, pe atât de tăcută rămâne însă în chestiunea problemelor şi neajunsurilor populaţiei. S-ar zice că aleşii coaliţiei se deplasează extrem de rar printre oameni din moment ce fie nu ştiu, fie preferă să ignore starea generală de profundă iritare - şi din ce în ce mai greu de înfrânat - a cetăţenilor faţă de postura lor de simpli pioni pe tabla de şah a unui stat meschin şi capricios. Cum se poate ca într-o ţară membră a UE oamenii bolnavi de cancer, al căror număr este oricum cu mult peste media UE din cauza lipsei sistemului de prevenţie, să fie lăsaţi săptămâni în şir fără morfină cu acţiune rapidă sau citostatice? Cum se poate ca o ţară europeană să nu aibă o rezervă naţională de medicamente? Guvernele postdecembriste de până acum ce-au păzit? Iar cum presa românească tot insistă asupra faptului că aleşii îi costă pe românii pauperizaţi zeci de milioane de euro pe lună, recomand călduros tuturor parlamentarilor, grevişti şi non-grevişti, să-şi doneze diurnele, indemnizaţiile şi restul de sporuri până la sfârşitul sesiunii parlamentare în vederea constituirii grabnice a unei asemenea rezerve. Ar fi primul gest de umanitate de care parlamentarii români ar da dovadă în 22 de ani - şi ar cam fi cazul s-o facă. Sistemul de învăţământ, la fel de mizer precum cel medical, a ajuns, la rândul său, bulversat prin introducerea subită a clasei pregătitoare. Nimeni nu zice că directiva UE privind omogenizarea învăţământului în ţările membre nu trebuie tratată cu toată seriozitatea, dar asta nu înseamnă că educaţia formală de la vârsta de 5 ani poate fi introdusă fără o considerabilă pregătire prealabilă.

  Clasa politică românească ar trebui să renunţe la subterfugii, stratageme şi tot soiul de construcţii născute cu forcepsul şi să înveţe în schimb respectul pentru cetăţean. Cât timp politicienii nu îşi revizuiesc serios atitudinea faţă de cetăţeni, cât timp continuă să fie lipsiţi de o minimă civilitute faţă de oameni şi soarta acestora vor pierde din ce în ce mai mult şi mai des.        Opoziţia ar face bine să înţeleagă că populaţia nu este atât de obtuză încât să se lase cucerită doar cu „Jos Băsescu!", pe când coaliţia ar trebui să priceapă măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, că Mişcarea ei Populară va avea parte doar de lehamite în condiţiile în care lipsa de respect faţă de cetăţean a celor care o compun rămâne aceeaşi. O mişcare populară autentică fie porneşte de jos, din mijlocul oamenilor, fie face din neajunsurile acestora principalul ei obiectiv. Dacă proiectul reprezintă însă doar o stratagemă ieftină de PR pentru a scăpa cât de cât de un dezastru electoral, atunci coaliţia va meşteri garantat la o grenadă care îi va exploda drept în faţă. Iar dacă ambiţiile politice ale premierului Ungureanu se întind dincolo de actualul său mandat, indubitabil extrem de dificil, atunci ar fi bine sfătuit să reflecteze îndelung dacă o „Mişcare Populară" de o asemenea calitate îi poate folosi cu adevărat la ceva.