Un scenariu cu frisoane

Scenariul: Războiul din Iran şi protestele de stradă din România

 În ultimele săptămâni, SUA şi UE pregătesc şi aplică un plan extrem de dur legat de Iran, ale cărui experimente nucleare deranjează marile puteri occidentale. Decizia de la Bruxelles, privind blocarea totală a exporturilor de petrol iraniene către UE este scânteia care va declanşa aproape sigur conflictul militar dintre Iran, discret sprijinit de Rusia şi China, şi SUA, împreună cu aliaţii europeni. Un conflict care nu e exclus să aibă legături cu mişcările de stradă de la noi, izbucnite tot în ultimele săptămâni.

    Faptele pe scurt:

      UE a decis luni interzicerea imediată a tuturor noilor contracte cu Iranul în sectorul petrolier.
Pentru Iran, lovitura e devastatoare, ţara exportând în UE o cincime din petrolul său. Nici pentru UE nu e simplu: dacă alţi mari exportatori precum Arabia Saudită nu sporesc producţia, preţul petrolului va creşte substanţial în plină criză economică.
Iranul are propria monedă de răspuns: a anunţat de mai multă vreme că o asemenea decizie a UE va fi urmată de blocarea strâmtorii Ormuz, ceea ce ar paraliza întreg golful Persic şi ar bloca transportul naval al petrolului provenit şi din alte state, o cincime din petrolul mondial. Manevra ar echivala cu aruncarea în aer a întregii economii a lumii, subliniem, aflate oricum în criză.
        
       SUA, la rândul lor, au anunţat că nu vor tolera blocarea golfului, considerând-o un act de război.
      
       Cum se stă la această oră? Iranienii pregătesc intens blocarea strâmtorii, SUA şi Marea Britanie au trimis în ultimele ore cele mai mari nave nucleare de război în regiune, Franţa expediind, şi ea, portavionul Charles de Gaulle.

De cealaltă parte, preşedintele iranian, Mahmud Ahmadinejad, a plecat duminică într-un turneu-fulger în America Latină, în căutare de aliaţi, fie şi morali, contra SUA.

Nori războiului se adună, din păcate, vertiginos, deasupra golfului.

Să revenim la România. Ce are a face ea cu golful Persic?

Răspunsul e simplu: România şi Turcia sunt doi aliaţi extrem de importanşi ai SUA, în contextul unui conflict cu Iranul, datorită poziţiei geografice. Baza militară aeriană de la Constanţa, spre exemplu, ar reprezenta un punct extrem de important pentru zborurile către Orient. De altfel, şi scutul anti-rachetă de la Deveselu ar avea în viitor misiunea de a apăra, între altele, Europa de rachetele iraniene.

Pentru a se baza pe România, însă, americanii au nevoie de o conducere a statului puternică, autoritară, pentru că anumite decizii în climat de conflict armat sunt prost recepţionate de populaţie. Să amintim că marele declin al lui Emil Constantinescu a început în sondaje odată cu decizia de a pune aeroporturile româneşti la dispoziția NATO pentru a bombarda fosta Iugoslavie.

Problema e că Băsescu, spre deosebire de Constantinescu la acel moment, e deja prăbuşit şi lipsit de credibilitate.
Soluţia, fie şi temporară, de redresare a preşedintelui ar fi debarcarea întregului guvern Boc de la putere, dar nu numai. E nevoie de mai mult de atât.

E nevoie de debarcarea întregii coaliţii de la putere, e nevoie de un vârtej care să îi măture nu doar pe Boc, ci şi pe Udrea, Oprea etc.

Acest lucru nu se poate face decât prin înlocuirea cabinetului Boc cu un guvern de tehnocraţi independenţi susţinut de toate partidele parlamentare. O ecuaţie în care PDL şi-ar pierde accesul la bani şi influenţa.
Evident, premier ar trebui să fie un personaj profund agreat de americani, cu care să se poată comunica rapid şi eficient în caz de conflict în Golf.

Un asemenea scenariu l-ar mai ”scoate” niţel pe Băsescu din clinci, numai că există o mică problemă: PDL nici nu vrea să audă. Boc, ca premier, ar putea fi executat, să zicem, prin intermediul DNA, dar PDL, ca partid, e o nucă mult mai greu de spart, mai ales că reuşeşte să ţină destul de bine aproape şi aliaţii politici, pe bază de ciolane guvernamentale grase.
Nu e întâmplător că Berceanu iese la rampă nervos şi strigă ”fără tehnocrați”, la fel şi Oltean.

Este foarte posibil, în consecinţă, ca mişcările de stradă recente să fie declanşate şi întreţinute pentru dărâmarea întregii guvernări actuale, profitându-se de realitatea dramatică, anume că românilor chiar le-a ajuns cuţitul la os.
Băsescu şi serviciile secrete de la noi au fost sigur avertizaţi  încă de acum câteva săptămâni de americani că trebuie făcut ceva pentru ca aliatul de la Cotroceni să-şi întărească, atât cât se poate poziţia. Decizia UE privind Iranul nu a venit peste noapte, iar consecinţele ei vor fi fost atent analizate de multă vreme.

Au serviciile secrete de la noi capacitatea de a regiza ieşirea ”spontană” în stradă a unui număr, nu foarte mare, de români? Răspunsul categoric e da, mai ales dacă luăm în calcul ”Doi şi un sfert”, descendenţa unei componente a fostei securități care se ocupa cu controlul românului de rând, ţinând în mână administratorul de bloc, gestionarul de aprozar, micul sindicalist, muncitorul cu influenţă în rândul colegilor etc. (Poate de aici şi condescendenţa, dispreţul cu care ”Doi şi un sfert” a fost şi este privit de celelalte servicii autohtone). Nici nu ar fi greu de aranjat o ieşire în stradă, ţinând cont, cum spuneam, că românilor cu adevărat le-a ajuns cuţitul la os.

S-ar putea ca nici PSD să nu fie străin de scenariu, dacă ne gândim la enigmatica şi, aparent, complet neavenita declaraţie a lui Ponta de zilele trecute, potrivit căreia va păstra actualii şefi ai serviciilor secrete dacă ajunge la putere, pentru că îşi fac bine datoria. Prin intermediul ei, Ponta a transmis, poate, mesajul că e gata să susţină planul privind instituirea unei alte guvernări.

Deocamdată, nu e clar ce poziţie ar avea PNL într-o asemenea eventualitate. În orice caz, un guvern de tehnocraţi condus de un George Maior, să zicem, nu ar slăbi deloc şansele opoziţiei de a câştiga alegerile la termen, dar ar face praf PDL şi UNPR, pentru că nu s-ar mai afla la butoanele de fraudat, atât de importante. Nici nu e de mirare că Boc e gata să cedeze Externele către UNPR doar pentru a fi sigur că aliaţii nu dau bir cu fugiţii.

Că povestea cu manifestaţiile începe să ”miroasă” o dovedeşte apariţia de acum celebrului locotenent Alexandru Gheorghe în piaţă, alături de manifestanţi.

Tânăr, figură angelică, sincer (faza cu salariul!), curajos, uniformă impecabilă, cămaşă albă...probabil s-a făcut un casting serios pentru alegerea sa. Faptul că junele lucrează la contrainformaţii militare, mai precis la protecţia documentelor secrete, ceea ce presupune că a fost verificat şi în interiorul plombelor dentare de către servicii mai înainte de a primi certificatul ORNISS pare să fi scăpat multor fani ai pieţei.

Prezenţa lui între manifestanţi (ca şi a procurorului de la Arad) ar fi un semnal mult mai direct transmis de structuri către pedelişti că treaba e groasă şi trebuie să înţeleagă cum stau lucrurile. La cum se prezintă lucrurile, e aproape cert că evenimentele se precipită, iar Boc şi PDL nu mai au zile multe la palatul Victoria. Maxim două săptămâni, după cum anunţă un foarte apropiat de americani lider autohton, l-am numit pe Mircea Geoană.