Manevre de culise...trădări de conştiinţe

  

 Între puţinele momente de optimism pe care le mai trăiesc românii, pesimismul ocupă locul de “lider” al stării lor de spirit. Constantă afectivă pentru inducerea căreia au fost necesare două decenii. De trădări, vânzări şi cumpărări de conştiinţe; de sfârtecări existenţiale, toate comise, cu sânge rece, tocmai de către aleşii românilor, întru năzuinţa lor de mai bine. Dar n-a fost să fie… România continuă şi azi lungul şi nesfârşitul drum spre noaptea manevrelor de culise; a trădărilor de conştiinţă. Punctul forte al politicii de la noi.
     La adăpostul nopţilor s-au pus şi încă se pun la cale dezastruoase schimbări de macaz. În zadar sunt înfierate în mass-media, de către analişti politici şi economici, de sociologi, istorici, de manageri ai unor companii autohtone...  Şi, mai ales, de milioanele de români în suferinţă. 
       Problemele mari ale Hidroelectrica, Oltchim, CFR-Marfă, Justiţie etc, etc, sunt rezolvate sub acoperişul nopţilor târzii ale vânzării de sine. Să înţelegem că politicienii noştri sunt insomniaci? Sau or fi aflat că, în viaţă, pentru orice decizie capitală, noaptea este cel mai bun sfetnic?! De regulă, când rezultatele “politicii nocturne” ajung la lumina zilei, printre straiele transparente ale deciziilor se vede limpede adevărul. Adică stratul gros de minciună. Aşa se face că, la noi, nimic nu dă roade concrete, în favoarea populaţiei “prestatoare” de taxe. Dimpotrivă, cresc şi se înmulţesc numai şi numai buruienile promisiunii.

    Aşa se face că, după eforturi uriaşe, care au durat ceva timp, avem un anti-brand de ţară: “de vânzare, la tarabă”. Un semn negativ, care a doborât alte posibile mărci, pozitive, ce s-ar fi cuvenit imaginii României în lume… Anti-brandul de care vorbim este în ilegalitate de 23 de ani. Dar, în ultima vreme, dă semne de explozie. Cumulând atâtea sfidări la adresa “publicului” - substitutul folosit de către unii politicieni pentru “populaţie”, prin care i se  atribuie acesteia calitatea de spectator la evenimentele ţării, şi nu cea de actor implicat în comunitatea de oameni cu drepturi constituţionale, majoritatea nerespectate - era şi firesc. Aşadar, încă un eşec previzibil, asumat de către creatorii mărcii amintite şi ai urmaşilor acestora. La ce să ne mai aşteptăm? E limpede că am trecut, împreună, prin toate relele posibile şi de neimaginat. 

   

 

  Trădarea joacă rolul principal! 

   E clar ca bună ziua că nu poţi să cânţi, să joci şi să te bucuri, atunci când, lângă tine, sunt oameni care plâng în hohote.

   Mai e loc de un strigăt de alarmă; ultimul. Pentru ca noii decizionari - din politica de Dreapta sau de Stânga - să  afle că nu sunt stăpânii absoluţi ai ţării, sfârtecată şi vândută la tarabă. Ai pământurilor scoase la negociere peste noapte.Ai desfrăţirii naţiunii.
  

  Pornind de la două celebre replici din Caragiale (”Dacă e trădare, adică dacă o cer interesele …”; “Dar cel puţin s-o ştim şi noi!”), n-ar fi mai potrivit ca trădările să fie comise, chipurile democratic, în văzul lumii, şi nu în întunericul vândutei conştiinţe?
Până la urmă, fiecare trădător se trădează pe sine însuşi!

Troaca băsistă a intelectualilor a naufragiat.

  

Crema intelectualilor din PDL s-a tăiat. Cei ce voiau să facă o carieră în partidul de la care Traian Băsescu și-a luat adio s-au răsfirat, mai mult după cum i-a dus nasul decât pentru a-și urma principiile.
  Ungureanu s-a dat cu Blaga, de i-a stârnit dezamăgirea lui Băsescu pe scenă, la Romexpo.
  Paleologu a tot stat deoparte până s-a aruncat în brațele Elenei Udrea. Reformiștii pripășiți pe lângă Monica Macovei mai întâi s-au îmbățoșat, defilând cu idealul, și când au văzut că idealul nu le-a adus decât 5%, s-au repliat care-ncotro. Asta după ce au acceptat, cu demnitate, să facă pe iepurii Elenei Udrea și după ce au primit semnalul lui Traian Băsescu, președintele care a transformat Palatul Cotroceni în garaj electoral.
   Cu un aer pierdut, idealistul Cristian Preda s-a trezit alături de Udrea și de EBA, cele care au susținut că trupa lui Blaga a furat voturile, în timp ce Monica Macovei îi transmitea de la distanță mesaje de susținere preferatei lui Băsescu. PDL-ul despre care Macovei și Preda susțineau până de curând că e singurul partid european din România nu mai e nici european, nici occidental, nici democratic, dacă n-a câștigat cine a vrut Băsescu. De la Elena Udrea nu te poți aștepta la mai mult, niciodată n-a făcut altceva decît ce i-a zis Băsescu. De la infanta prezidențială nici atât – pentru ea, PDL-ul e partidul lu' tăticu. Dar e prea de tot ca intelectuali care pretind că judecă cu mintea lor să-și pună poalele în cap, ca fetele de pe centură rămase fără protectorul care le trimite la produs....

De la o vreme...la altă vreme

   
   Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul şi intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, „Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat".
Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua!!!) doctoratul tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu.
  Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică.
  Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 şi 16, te gândeai că este în concediu, libere, sau e bolnav săracu om şi merge la doctor.
  Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.

  Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic –ca toată lumea – în ziar, sub haină convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior şi zeflemitor la el gândind „ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept are impresia că eu nu ştiu că o duce lu dom doctor!”
  Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copii mergeau în uniformă şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că „este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala” şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla tacsu' că a chiulit...
  Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.
  Era o vreme în ţara asta când băieţi deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace, făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: „ăsta e a lu Ilie de la sculărie. A termenat primu facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept”
  Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-a luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta sau nunta copilului.
  Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului „la una mică cu băieţii”. Una mică putea fi o minge, o ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unu să nu facă „una mică” cu prietenii.
  Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască.
  Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: ”Uite mamă, trece armata”.
     

..................................... 

Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru „o linie”.
  Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.
  Astăzi, în ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.
                                              

  Astăzi, în ţara asta, când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, „fluidizând circulaţia”.
  Astăzi, în ţara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.
  Astăzi, în ţara asta, când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, „ifonul”, sau tableta.
  Astăzi, în ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un „my man” este ori urâtă cu crengi ori „tută”.
                                              

 Astăzi, în ţara asta, băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să „se învârtă” sau sunt „băieţi de băieţi deştepti” care obţin bani uşor din „afaceri” cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.
  Astăzi, în ţara asta, când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să nu te invite la o nuntă.
  Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă „la ţară ” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te miri că nu se dau cap în cap.
  Astăzi, în ţara asta, ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui?
  Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată întoarce capul pentru că „Aştia au tras în noi în '89 şi acum au pensii nesimţite".

Oare ce va fi mâine ? Va mai fi ţara asta ?

Vrei autonomie? Îţi dau autonomie.

   
       Dragă vecine secui: eu îţi dau autonomie, nu doar culturală sau teritorială în cadrul Statului român, ci totală, fă-ţi ţara ta, îţi dau eu din pământul meu și fă-ţi tu ţara ta în mijlocul României. Steag ai deja, îţi mai trebuie ţara, se pare că-n ţara mea nu-ţi place.Și pentru că-s generos și nu-mi place să te văd cum te zbaţi în chinurile unor frustrări dureroase, sunt dispus să fac ce-am zis mai sus.

   Dar trebuie să fi conștient de niște lucruri, vecine, anume că, după ce vei avea țara ta, pe care ți-o dorești atâta, de la mine nu trebuie să mai ai așteptări, vei trăi într-o enclavă înconjurată de România, orice pleacă dinspre tine spre alte zări, trebuie să treacă prin teritoriul meu, la fel precum trebuie să treacă prin el orice vine spre tine. Iar eu voi avea dreptul să controlez aceste lucruri și să pun ce taxe de tranzit vreau. Nu ai cum să influențezi acest drept, că eu fac ce vreau în țara mea, tu faci ce poți în a ta.

Vei avea nevoie de hrană, la tine culturile, în mare, sunt doar de cartofi. Ai nevoie de grâu, porumb, legume și altele. Ți le voi furniza, ca un vecin bun ce voi fi, însă la prețurile dorite de mine. Ce zici de 50 de euro pe kilogramul de grâu sau 100 de euro pe kilogramul de roșii? Te asigur că sunt de cea mai bună calitate. Avem din belșug în Bărăgan, de pildă. Din păcate pentru tine, Bărăganul va rămâne al meu…

Vei mai fi nevoit, evident, să-ți educi copiii. Te pot ajuta și la acest capitol. România are câteva centre universitare mari, la București, Cluj și Iași, de pildă. Îți voi accepta copiii la studii acolo în schimbul unor taxe anuale modice, cum ar fi 500.000 de euro de persoană. Sunt sigur că-ți vei permite, exporturile de cartofi îți vor asigura un PIB peste cel al Norvegiei probabil…

În cazul instituțiilor de învățământ, probabil că taxele mele ți se vor părea mari, așa că poate vei decide să-ți înființezi și tu câteva. Ar fi o idee excelentă, doar că eu, de pildă, nu voi recunoaște diplomele emise de acestea. Și chiar dacă le-aș recunoaște, probabil că școlile tale vor funcționa în limbă maghiară, așadar nu am cum să-ți angajez absolvenții pe teritoriul meu.

Singura variantă pentru a avea ceva șanse, ar fi să folosești în școlile tale limba română, pentru ca absolvenții să-și găsească de lucru în România, dar asta nu ar însemna oare să te expui riscului de a te…româniza? De-asta zic, ai grijă ce decizii iei și în planul ăsta.

În mod clar, ca nouă entitate statală pe harta lumii, nu vei face parte încă de la început din organizațiile internaționale, nu vei fi nici în UE, nici în NATO, nici membră a vreunui tratat de comerț.

 

   Iar eu voi avea dreptul să controlez cine îmi tranzitează teritoriul care tine și în ce scop sau dinspre tine către alte meleaguri. În cel de-al doilea caz, pot să-ți ofer vize de tranzit pentru tine în schimbul unei taxe de, să zicem, 100.000 de euro bucata valabilă pentru doar o pășire pe pământul românesc. Ce zici? Îți convine? Ți-am spus că sunt generos azi. E frumos afară, deci am toate motivele să fiu așa.

De asemenea, nu ai nici aeroporturi internaționale și nici porturi. Dacă vei dori, tot ca un vecin bun ce-ți voi fi, îți pot închiria câteva docuri la Constanța, să faci și tu comerț. Chiria o stabilim împreună, prețul de pornire, unul decent zic eu, ar fi de 500.000.000 de euro pe an. Acolo poți încărca vase cu cartofi pentru export.

Va trebui să ai bani pentru spitale, de pildă, și resurse îndeajuns pentru a plăti o forță de poliție, medici buni, chirurgi, soldați etc. De pildă, fără spitale și doctori buni, vei fi nevoit să-ți tratezi bolnavii în țara mea, unde, în mod cert, asigurările medicale emise de tine, nu vor avea acoperire. Însă nu te pot lasă la greu, îți voi prelua suferinzii, dacă ești de acord ca pentru o operație de apendicită să plătești 50.000 de euro.

               Dacă eu sunt xenofob sau ultranaţionalist, tu ce ești?

 

Din toate cele de mai sus rezultă că eu nu sunt nici xenofob, nici ultranaţionalist, în schimb rezultă că tu, vecine, ești anti-european.... 

        Te întrebi cum așa.

       Simplu: în timp ce Europa dorește o omogenizare culturală și economică (o fantezie, de altfel), tu vrei separatism și visezi la Ungaria Mare, o chestie la fel de utopică, imposibil de realizat, din pricina faptului că până și în acel stat medieval, tot o minoritate reprezentai.

Ți-aș putea reaminti diverse părți ale istoriei din care poate vei înțelege că te-am primit în țara MEA, ți-am dat pământ, apă și pâine, dar se pare că nu-ți este de ajuns.

Până și originea îți este neclară, în sensul că tu, secui, te dai drept maghiar, dar nici măcar istoricii Budapestei nu s-au pus de acord cine ești, de unde vii și dacă ești sau nu înrudit cu ei. În “Gesta Hungarorum”, Simon de Keza, un preot de la curtea lui Ladislau al IV-lea (1278-1290), afirmă că “după cucerirea Panoniei de către unguri, secuii au primit o parte din țară, totuși nu în Câmpia Panoniei, ci au trăit aceeași soartă VECINI ÎN MUNȚI CU BLACKII, cu care s-au amestecat și dela cari au împrumutat alfabetul”.

Iată cum, dragă vecine, un cronicar ungur face distincție clară între neamul tău, al secuilor, și cel maghiar. Iar un alt aspect interesant al afirmației sale este cel în urma căruia rezultă cum că ai avea ceva sânge românesc și de la ai mei ai învățat să scrii. Deranjant, nu?

Treaba de care vorbește nenea Keza mai sus se întâmpla undeva pe la sfârșitul secolului XI sau începutul secolului al XII-lea. Ghici câți ani de istorie aveau ai mei deja pe pământul ăsta când ai venit tu. Îți este greu să aproximezi,nu? Te înțeleg, pentru tine antichitatea nu există, e imposibil să faci referiri la istoria ta folosind termenul “înainte de Hristos”. Nu mai vorbesc de neolitic sau epoca fierului, deja pătrundem în zonă SF pentru tine și tăi. Și asta este la fel de deranjant, nu?

Nu îmi voi reaminti de 1.000 de ani în care drepturi în Ardeal ai avut doar tu și alți minoritari, în timp ce pe ai mei i-ai asuprit, le-ai interzis limba, numele românești, religia și orice drept elementar uman.

Nu-mi voi aminti de Ip și Trăznea, nu-mi voi aminti de ce spunea scriitorul Geza Kosztensky, decât așa, în treacăt, un singur pasaj din broșura “Politica Națională”, care, la sfârșitul secolului XIX, spunea că : “să lăsăm la o parte minciuna convențională conform căreia noi pretindem că nu vrem să ucidem naționalitățile nemaghiare...  DA – NOI VREM SĂ LE SUPRIMĂM ȘI TREBUIE SĂ LE SUPRIMĂM”. 

 O astfel de atitudine era felicitată, la acea vreme, de ministrul de interne ungar Hyeronimy.

                    Ce ai putea face...

 

  Ai putea să-ți vezi de treaba ta, la fel cum își văd de treaba lor lipovenii, turcii, tătarii și bulgari din România, la fel cum își vede orice om de aici. România ți-a oferit TOTUL, pământ, adăpost, resurse, absolut TOT.

Ți-am asigurat, prin legi, dreptul de a-ți utiliza limba, de a avea școli în limba ta, de a-ți practica religia, de a călători liber, de a fi reprezentat în parlamentul de la București, dar și în cel european, a manifesta, celebra, comemora. Ar fi trebuit să ai aceleași drepturi precum toți ceilalți și nimic în plus sau în minus, dar eu ți-am dat mai mult, că te-am văzut necăjit.

Poți trăi asemeni mie aici, cu bune și cu rele, cu necazuri și bucurii, cu familie și prieteni alături, cu rate la bănci, uneori zâmbitor, alteori mai supărat. Ai țarina să-ți cultivi pământul dat de strămoșii mei. Și nu ți l-am dat cu chirie, ți l-am oferit pentru vecie pentru că erai pribeag, n-aveai casă și acareturi. Lasă prostiile și nu mai confirma, prin tot ce faci, caracterizarea de “bolnavul Europei”, pe care nenea Churchill ți-a atribuit-o.

Mă rog, eu ți-am spus toate astea ca un bun vecin ce-ți sunt și pentru că-mi păsa de soarta ta și a urmașilor tăi. Dacă tu alegi să abuzezi deja de toată permisivitatea asta, e problema ta, dar NU FACE, TE ROG, SĂ DEVINĂ PROBLEMA NOASTRĂ, CĂ N-O FI BINE DELOC! RESPECTĂ DRAPELUL ROMÂNESC, CONSTITUȚIA SA ȘI POPORUL SĂU!

 Sursa:  Frontpress- autor Valentin Roman

Nu suntem urmașii Romei, dar o parte dintre italieni sunt urmași ai tracilor!

  
        Ceea ce a bulversat, probabil, cel mai mult spațiul media românesc în cursul anului 2012, a fost studiul de paleogenetică realizat în Germania de domnul Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald, directorul Institutului de Biologie Umană și Antropologie al Universității din Hamburg, și doamna Dr. Georgeta Cardoș, cercetător științific biolog, specialist în genetică. Potrivit concluziilor acestui studiu, populația actuală a României este clar înrudită cu populațiile care au locuit pe teritoriul României în epoca bronzului și a fierului, adică acum 2.500 - 5.000 de ani, un lucru care pune în evidență continuitatea acestui popor, în pofida tuturor vicisitudinilor istoriei. Înainte de a aduce în discuție și celelalte concluzii uimitoare ale studiului, care răstoarnă teoria romanizării Daciei și a descendeței romane a poporului român, să vedem ce este paleogenetica și ce a presupus această cercetare, realizată în Germania, pentru a fi cu bine dusă la capăt...

Prin urmare, am putea spune că Paleogenetica este o “fereastră“ către trecutul omenirii. Fiind un domeniu de studiu al ADN-ului vechi și degradat, Paleogenetica poate aduce informații importante despre originea și evoluția omului și a genomului uman, migrațiile populațiilor umane, relațiile de înrudire ditre populațiile umane vechi și cele actuale. Așadar, ne poate spune, printre altele, cine ne sunt strămoșii reali. Iar strămoșii noștri reali nu sunt romanii, ci traco-geto-dacii. Cum s-a ajuns la această concluzie și la altele, chiar și mai șocante?

Iată povestea acestui studiu de paleogenetică: în toamna anului 2001, în urma unei discuții purtate între domnul Decan al Facultății de Biologie (Universitatea București), Prof. univ. dr. Călin Tesio și domnul Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald, se naște ideea realizării unui studiu de paleogenetică având ca scop determinarea originii poporului român. Un astfel de demers presupunea compararea genetică a unor rămășițe osoase aparținând populațiilor vechi care au trăit pe teritoriul României cu situația genetică actuală a populației acestei țări, pentru a se verifica gradul de înrudire.

           


   În proiect s-au alăturat, pe parcurs, antropologii Andrei Soficaru și Nicolae Mirițoiu de la Institutul de antropologie Francisc Rainer al Academiei Române, care au oferit cea mai mare parte a materialului osos studiat. O altă cantitate de material osos a fost pusă la dispoziție, pentru studiu, de doamna dr. Alexandra Comșa de la fostul Institut de Tracologie al Academiei Române. În total, studiul a avut la dispoziție material osos din peste 20 de situri din România (bazinul carpato-danubiano-pontic), de la un număr de 50  de indivizi aparținând populațiilor vechi (22 din epoca bronzului, 28 din epoca fierului). În ceea ce privește probele de sânge de la populația actuală a României, acestea au fost obținute prin sprijinul doamnei Prof. dr. Emilia Iancu, Director al Muzeului Omului din Ploiești și al Muzeelor de Științe Naturale din Regiunea Prahova, respectiv prin sprijinul doamnei Dr. Dorina Bănică, de la Institutul Marius Nasta și Clinica de Ftisiologie București.
........................................................................................................................

Având la dispoziție toate aceste informații, putem înțelege foarte ușor complexitatea demersului și prestigiul științific incontestabil al persoanelor și instituțiilor implicate.

Concluziile studiului s-au dovedit, până la urmă, bulversante pentru spațiul românesc deoarece ele răstoarnă principala teză a istoriei României, cea a etnogenezei poporului român. Dar pentru a evalua în ansamblu șocul cultural provocat de prezentarea publică a concluziilor studiului, să le prezentăm:

-          Între actuala populație a României și populațiile care au trăit pe teritoriul acestei țări acum 2.500 – 5.000 de ani există o clară înrudire genetică, ceea ce vorbește despre o continuitate incontestabilă a poporului român pe aceste meleaguri. Chiar dacă există și urme genetice aparținând diverselor populații migratoare care au trecut pe aici, fondul genetic de bază dovedește continuitatea și legătura cu populațiile vechi;

-          Actuala populație a României se înrudește genetic în special cu populațiile Greciei și ale Bulgariei, care s-au dezvoltat într-un spațiu locuit cândva de traci, cu care s-au și amestecat, și doar într-o mică măsură cu populația italiană;

-          S-a mai dovedit, iar aceasta este cea mai șocantă concluzie a studiului, că o parte dintre italieni, în special cei din nord, sunt la rândul lor înrudiți genetic cu populațiile vechi care au trăit în Arcul Carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani. De unde concluzia halucinantă că nu noi suntem urmașii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmași ai tracilor.

Totuși, există o aparentă contradicție: dacă noi suntem urmașii traco-geto-dacilor, iar o parte dintre italienii au la rândul lor rădăcini tracice, de ce astăzi românii și italienii se înrudesc genetic atât de puțin?

Explicația pare să fie cât se poate de simplă: la sosirea tracului Enea (considerat de istoricul roman Titus Livius, fondatorul Romei ) în peninsula italică, aici trăiau și alte triburi cu rădăcini tracice – veneţii și etruscii, aceștia din urmă dând primii regi și alfabetul noului regat, viitoarea Romă Imperială. Totuși, în peninsula italică trăiau, în afara populațiilor cu rădăcini tracice, și populații aparținând altor familii etnice – sabinii și samniții. În timp, aceste populații s-au amestecat între ele. Apoi, Roma Imperială a dus o politică agresivă de amestecare a populațiilor în interiorul Imperiului. Astfel, dacă ne referim doar la capitala Roma, constatăm că avea un număr important de cartiere etnice – cartierul grecesc, evreiesc, hispanic ș.a.m.d.  Nu în ultimul rând, pentru aproape 1.400 de ani, între  476, anul căderii Romei și 1861, anul unificării Italiei, Italia nu a existat ca stat național, această perioadă fiind marcată de o serie de invazii și strămutări de populații… Cu alte cuvinte, istoria peninsulei italice este marcată de trei etape esențiale în care populațiile cu rădăcini tracice s-au amestecat cu celelalte, diluându-și semnificativ contribuția etnică în acest spațiu...

  
 Iată că, privind din această perspectivă, orice aparentă contradicție dispare, deoarece putem înțelege de ce, astăzi, deși o parte dintre italieni, în special cei din nord, se mai înrudesc genetic cu populațiile care au locuit în spațiul carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani, populațiile României și ale Italiei, în ansamblul lor, se înrudesc genetic foarte puțin.

În concluzie, rezultatele studiilor de paleogenetică sunt intărite de izvoarele istorice iar mesajul final este cât se poate de limpede: nu noi suntem urmașii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmași ai tracilor!

Cu toate că acest studiu de paleogenetică are o importanță uriașă în stabilirea adevărului istoric, cu toate că concluziile lui sunt extrem de folositoare interesului național, instituţiile statului român și forurile academice și universitare românești care au căderea să îl cerceteze, îl ignoră cu o impardonabilă indiferență! 

   
   Autorii studiului NU au fost contactați de reprezentanții statului român sau de vreo instituție academică ori universitară care să își arate, în mod oficial, interersul pentru acest studiu. A existat o singură situație în care cineva de la Academia Română a dat un telefon vorbind despre o posibilă expunere pe această temă, dar apelantul nu a mai dat niciun semn de viață după aceea... În rest, tăcere maximă. Și atunci apare fireasca întrebare: cui slujesc reprezentanții Statului Român din politică, cercetare sau învățământ?!...

Pentru că sunt trei concluzii mari și late născute din acest studiu de paleogenetică, concluzii care vin în sprijinul păstrării integrității teritoriale a României, în folosul restabilirii adevărului istoric și a recuperării demnității poporului român: 

  1. Conform rezultatelor studiului de paleogenetică, poporul român se dovedește a fi continuatorul populațiilor de acum 2.500 – 5.000 de ani și locuitorul de drept al acestor meleaguri, un lucru extrem de important, astăzi, când pretențiile revizioniste maghiare încep din nou să se amplifice.

  2. Faptul că această cercetare confirmă dovezile istorice care ne spun că romanizarea Daciei nu a fost posibilă şi nu s-a produs, că suntem un popor mai vechi, continuator al „nemuritorilor” daci, este un motiv de mai mare mândrie națională decât acela de a fi rezultanta unei etnogeneze formate ca urmare a unei presupuse împreunări a femeile dace cu un amestec multietnic de coloniști și soldați ai Imperiului Roman.

  3. Nu în ultimul rând, confirmarea surselor istorice care spun că romanii aveau la rândul lor rădăcini tracice, nu face decât să ne mărească și mai mult respectul față de adevăratele nostre rădăcini, cele traco-geto-dacice, să ne redea și mai mult demnitatea națională furată!

De aceea, cred că toți ar trebui să medităm la următoarele întrebări: 
- Îi putem considera loiali României și poporului român pe politicienii, academicienii și istoricii care ignoră sau combat acest studiu (fără ca măcar îl cerceteze!!!), în condițiile în care concluziile lui sunt eminamente benefice pentru noi, românii?! 
-De ce să ignori sau să lupți cu înverșunare împotriva acestor rezultate, dacă iubești România și Românii?! 

Sursa:  Daniel Roxin - extras din cartea "Spiritul dacic renaște"

 

Acuzat de înaltă trădare...

Cu câteva zile înainte de încheierea mandatului, președintele ceh Vaclav Klaus a fost îmbrâncit prin vot, de Parlamentul de la Praga, în fața judecătorilor. El se face, cică, vinovat de înaltă trădare. Probabil că de țară, nu de nevastă, mai ales că are 71 de ani. Ce-o fi făcut acest Klaus încât să devină vrednic de-o așa acuză? Parlamentul ceh, în acord perfect cu suflul popular, a găsit abuzivă amnistia operată de președinte unor deținuți cu pedepse scurte. A scos la grămadă din pârnaie și pe unii care se fac vinovați de infracțiuni economice. Cum ar fi reacționat cehii, mă întreb, dacă președintele lor n-ar fi scos, ci ar fi băgat în pușcărie oameni nevinovați? Sau vinovați doar pentru că-i sunt adversari și n-au dansat cum a cerut el? Ce trebuie să facă în România un președinte pentru a fi acuzat de înaltă trădare de țară?
        Știu în Europa un individ politic, ajuns președinte de țară, care a făcut ani și ani toate nenorocirile de pe pământ. Eram - de pildă - o țară care avea căi ferate. Preponderent prin prestația lui ca ministru de resort și apoi a unor miniștri marionetă, nu mai avem căi ferate, gările sunt ca vai de mama lor, trenurile - o ruină. S-o încadra asta la trădare de țară?

Rămânând la același domeniu, al Transporturilor, care l-a obsedat toată cariera politică, cetățeanul respectiv ar putea fi întrebat cum de nu avem șosele când am cheltuit zeci de miliarde de euro (presa a socotit 70 miliarde) pentru șosele și autostrăzi? Cum de avem în schimb miliardari asfaltangii, toți intersectați de-a lungul îmbogățirii cu același personaj? Cum de, sub oblăduirea sa, am reușit performanța de a face nevăzută flota noastră comercială, în condițiile în care moștenisem una? Cum se face, sărind peste alte, numeroase abuzuri grosolane, călcări în picioare ale Constituției, că azi, după suspendări și resuspendări, se poziționează împotriva țării lui în tot ce o doare, în toate conflictele și polemicile? Primul care ne-a spus cinic, cu o bucurie nedisimulată, că nu intrăm în Schengen a fost acest cetățean. E suspectat chiar că bagă strâmbe pentru a nu intra. Cetățeanul acela e președintele țării mele, ilegitim e drept, dar în funcție. Călărește Justiția prin câțiva procurori bine poziționați. Hăituiește populația și legea prin procurori. Justiția, o spun oameni din interiorul ei, prin râvna lui hoțească, „a ajuns o rușine”. Ce trebuie să mai facă pentru a fi acuzat de înaltă trădare? O fi prea scund pentru așa ceva iar trădările lui de țară par pitice? Cât de înalt o fi președintele ceh? Sau parlamentul lor e înalt, înalt cât poporul ceh și demn să-l reprezinte? Când se ridică pe vârfuri și Parlamentul României, pentru ca de la înalțimea lui numeroasă și apatică să bage de seamă că suntem trădați de la cel mai înalt nivel? Hei, anulați excursiile exotice și dați o fugă la Praga ! Vedeți cum au făcut omologii voștri pentru trădări mai mici decât trădarea pe care o suportă România.

 sursa: Jurnalul.ro

Este numai...LUCRAREA NOASTRĂ

   Disperarea a milioane de români obligaţi să trăiască opt ani de zile în „Infern”, sub cârmuirea unui laic pervers, farsor şi mitoman, este nu doar urmarea, dar şi dovada în plus că, într-adevăr, Dumnezeu nu „bate”, nu loveşte cu parul, nici cu pumnul în plex sau în faţă şi că, în general, atât în dimensiunea revanşei, cât şi a dreptăţii pământene, Dumnezeu are propriul său cântar şi măsură. Pe cât de întortocheate, pe atât de subtil-pilduitoare sunt căile sale.

    E drept că, în rumoarea, în forfota şi delirul existenţial cărora le cad victime, deopotrivă, preceptele decalogului şi morala, tentaţia transferului de putere şi de decizie către transcendent şi divinitate e proporţională cu lejeritatea cu care, noi înşine, ne abandonăm destinului socotit implacabil sau ori de câte ori ignorăm idealurile şi adevăratele rosturi pe care ni le-a croit „accidentul” istoric al fiinţei. Aşa încât, privim cu înţelegere şi justificare revolta cetăţenilor ţării pentru uşurinţa, vecină cu blasfemia chiar, cu care Papa l-a îngăduit în preajma sa pe Băsescu, ca şi faţă de aroganţa cu care, un individ ca el, fără nimic sfânt, ba, încă, cu o conştiinţă atât de încărcată de matrapazlâcuri, mitocănii şi diversiuni, invocă cu seninătate protecţia divină şi o ia în posesie.Dar, dacă e un fapt cert că Dumnezeu nu bate cu parul iar de multe ori ni se pare de-a dreptul impasibil şi „surd” la rugile noastre cele mai fierbinţi, atunci cu ce oare „loveşte” El din moment ce am simţit nu o dată, pe propria piele, acţiunea sa punitivă ori binefăcătoare, aşa cum ne place să credem că i se datorează?

   Cât despre farsorul care se visează, pe lângă grade, şi cu epoleţi de inspiraţie divină, să nu socotim că e de datoria Domnului să ne scape de el. Să nu-l împovărăm pe Dumnezeu cu o misiune care, de fapt şi de drept, ne revine, ba, chiar ni se cuvine nouă.

Băsescu, ilegitimul, tăietorul de frunză la câini, cu largul concurs al complicităţilor interne şi al dezlegărilor internaţionale, se pregăteşte, după tipicul consacrat, adică fără ruşine şi fără nicio jenă, să ne joace ultimul act al farsei, să ne aducă şi ultimul afront: aşteaptă deci ca, după încă două sezoane de stat cu burta la soare şi alte două de alunecat cu sania mobilă, odată ajuns la sfârşit de mandat, să ne râdă în nas şi să ne hăhăie ieşind pe poarta Cotrocenilor, „Yes! V-am făcut, proştilor!!”.

Dacă aşa ori nu vor sta lucrurile, nu pe Dumnezeu ar trebui sau nu să-l facem răspunzător devreme ce chiar El, dacă ne-am pricepe să-l întrebăm şi mai ales să-l auzim, cu siguranţă, ne-ar spune că e numai şi numai Lucrarea noastră!....

Orice FRAUDĂ...are totuşi autori

   “Au plătit preţul politic!”. Am auzit de multe ori asta despre politicienii români acuzaţi de hoţii din banul public. Adică să spunem mersi că nu ne mai fură şi să îi lăsăm să plece în opoziţie sau în afara scenei politice pentru ca - liniştiţi - să trăiască îndestulat din banii delapidaţi. Noi să fim fericiţi că nu am scăpat de căpuşe sau eventual că le-am înlocuit cu altele. Total greşit! Pentru proastă administrare, conducătorii executivi şi liderii politici trebuie îndepărtaţi (cât mai repede posibil), însă dacă aceştia se fac vinovaţi de hoţie, trebuie să răspundă în faţa legii.

Ce ar trebui să fie valabil pentru mai-marii din politică, ar trebui să se aplice întocmai şi escrocilor financiari. Oricât de mari ar fi şi oricât de respectabilă ar fi franciza sub care au realizat fraudele! Imunitatea în faţa legii predispune la perpetuarea unor scheme financiare în paguba clienţilor de bună-credinţă, dar şi a societăţii în ansamblul ei.

   Din păcate, la cinci ani de la declanşarea unei crize economice care a rezultat dintr-o creditare mincinoasă, la limita fraudei, nu am văzut găsindu-se responsabili pentru cutremurul financiar din 2008. Laolaltă şefii falimentarelor CountryWide, Bear Sterns şi Lehman Brothers, ai beneficiarelor banilor publici Citigroup, AIG, General Electric, ai băncilor engleze naţionalizate, ai entităţilor de garantare rămase fără acoperire precum Freddie Mac şi Fannie Mae, cu toţii se află în libertate şi huzuresc în contul milioanelor şi zecilor de milioane de dolari pe care i-au încasat ca salarii, bonusuri, compensaţii şi acţiuni preferenţiale.

Acolo unde oamenii de rând plătesc prin inflaţie, prin executări silite, prin pierderea locului de muncă sau dobânzi zero la economiile de o viaţă, cei care se fac vinovaţi nemijlocit de criza pe care o traversăm sunt ocoliţi deopotrivă de pedepsele necruţătoare ale capitalismului (alterate de băncile centrale), dar şi de mâna tot mai anchilozată a legii.

 

  Vânătoarea de români prinşi în plasa creditului de agenţiile şi sucursalele de bănci deschise la parter de bloc a rămas nepedepsită. Acordarea de împrumuturi în baza unor adeverinţe false, acceptarea unor garanţii supraevaluate (complicitate la balonul imobiliar), vânzarea unor produse financiare scumpe ca fiind ieftine (de exemplu creditele în franci elveţieni) şi introducerea în contracte a unor comisioane abuzive sunt deopotrivă manifestări ale unei creditări frauduloase pentru care aparent nu avem responsabili. Ca şi în cazul politicienilor prădalnici, nu este târziu pentru pedepse nici în cazul bancherilor. Dacă procurorii au curaj, ar fi grozav să îi pescuim chiar şi de la Viena…

 sursa: curierulnational.ro

Vindem Portul Constanţa ca să intrăm în Schengen?

  

    România va afla luna viitoare verdictul în privinţa intrării în Spaţiul Schengen. Dincolo de “fumigenele” lansate de olandezi, ce acuză corupţia şi problemele de la frontieră, adevărata miză pentru obţinerea vizei o constituie, potrivit unor experţi, privatizarea CN Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, o afacere evaluată, neoficial, la 1 miliard de euro.
Olandezii sunt singurii care se opun pentru aderarea României la Schengen. Încă de anul trecut s-a spus că adevărata miză ar fi una economică, nu cea legată de corupţie şi crimă organizată. "Olanda şantajează România cu intrarea în Schengen, pentru a obţine mai repede şi în condiţii foarte avantajoase managementul privat asupra Portului Constanţa şi, practic, controlul fluxului de mărfuri pentru Europa şi menţinerea Portului Constanţa într-o zonă mediocră din punctul de vedere al volumului mărfurilor şi al cifrei de afaceri", declara senatorul PSD Marius Bota. Potrivit analiştilor, acuzele îşi au o logică economică. “Dacă România intră în Spaţiul Schengen, ar putea ameninţa supremaţia Portului Rotterdam, cea mai mare poartă de intrare a mărfurilor extracomunitare în Europa”, explica expertul în transporturi Gabriel Marinescu. “Prin noile facilităţi obţinute şi prin sprijinul declarat al americanilor pentru acest proiect, Portul Constanţa ar ameninţa supremaţia olandeză”, considera expertul, citat de DailyBusiness.ro Acesta ar fi şi motivul pentru care olandezii s-au grăbit să semneze un protocol de colaborare între Portul Rotterdam şi Portul Constanţa, iar firmele olandeze s-au arătat interesate să preia portul românesc. Prin acordul de colaborare, România se angajează, practic, să predea managementul strategic asupra Portului Constanţa în mâna olandezilor, afirma senatorul Bota. Iar până la preluarea totală a portului n-ar mai fi decât un pas. "Acest lucru, făcut pe şest, este inadmisibil şi ar fi trebuit discutat în CSAT", mai spune Bota.
 "Cum am dat Petrom austriecilor ca să intrăm în UE şi Autostrada Transilvania americanilor de la Bechtel ca să intrăm în NATO, aşa vom da Portul Constanţa olandezilor pentru viza Schengen " 
   Bineînţeles,  Anca Boagiu respingea aceste acuzaţii şi declara că este în interesul României să colaboreze cu olandezii. La rândul sau, ambasadorul Olandei la Bucureşti afirma că “nu exista nicio legătură între aderarea României la Schengen şi orice posibilă colaborare în ceea ce priveşte Portul Constanţa. "Vrem să subliniem că dezvoltarea Portului Constanţa este mai presus de toate în interesul României, iar Olanda (Rotterdam) şi-a oferit experienţa internaţională binecunoscută. Este un semn clar că Olanda şi comunitatea de afaceri din Olanda apreciază excelenta relaţie bilaterală", mai arată Ambasada într-o declaraţie pentru NewsIn. “Portul Constanţa şi sectorul logistic sunt printre principalele puncte de interes pentru companiile din Olanda care vor să investească în România”, arată Bernard Wientjes, preşedintele Confederaţiei Patronale Olandeze, într-un interviu acordat HotNews.
Autorităţile se fac că plouă în port

    Autorităţile de la Bucureşti evită să vorbească oficial despre situaţia Portului Constanţa. Într-un mod de-a dreptul suspect, întreaga poveste a fost trecută sub tăcere. "Pe surse" însă aflăm că în această perioadă au loc negocieri între cele două părţi, a căror finalitate o vom vedea în septembrie. “Dacă vrem viza Schengen, va trebui să facem compromisuri olandezilor. Cred că vom asista în curând la un ceremonial foarte interesant în care Guvernul Ponta ne va anunţa, cu pompa, preluarea managementului Portului Constanţa de către olandezi”, spune economistul Cristian Dinulescu, pentru DaiyBusiness.ro. “De privatizare se va vorbi, cel mai probabil, abia după alegerile generale”, mai spune acesta. Cert este că Guvernul va avea de câştigat. Vânzarea Portului Constanţa va aduce bani la buget, indiferent dacă acesta va fi concesionat, vândut prin licitaţie directă sau pe bursă.
Principala poartă către Europa Centrală şi de Est

   Întrebarea este însă dacă România va câştiga din această afacere? Peter de Ruiter, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică din PwC România, afirma anterior că România are potenţial de a deveni una dintre rutele comerciale majore în viitor, prin intermediul Portului Constanţa. "România are potenţial de a deveni, prin intermediul Portului Constanţa, principala poartă de intrare a bunurilor provenind din Estul Asiei şi Orientul Mijlociu către Europa Centrală şi de Est, şi astfel de a ajunge una dintre rutele comerciale majore din viitor”, a declarat expertul PWC. Are însă România capacitatea de a gestiona acest potenţial? ... discuţia este una politică. “Tehnic suntem capabili să devenim, prin Portul Constanţa, principala poartă a Orientului către UE. Numai că totul se joacă la nivel politic. Nu cred că avem politicienii capabili să reziste intereselor”, a mai spus Peter de Ruiter. În plus, notează expertul, este nevoie de investiţii uriaşe pentru dezvoltarea facilităţilor portuare, iar România nu are aceşti bani. “Sper să se ajungă, până la urmă, la o concesiune, nu la vânzare. Altfel ne vom trezi că nu mai avem nici port, după ce am vândut Petrom, reţelele de electricitate şi gaze etc.”, a mai spus acesta.
    Articol preluat de la " cotidianul.ro"      

Indiferenţa ca înaltă trădare...

                                                                                                                        Articol preluat de pe :"Gândeşte.org" şi "Jurnalul.ro" Autor:Dan Tomozei

   
   Când un ofiţer al armatei române, fie el şi în rezervă, nu are nicio tresărire nervoasă atunci când este atinsă onoarea şi demnitatea propriei ţări, acuzaţia de trădare nu este deloc gravă. Când acel ofiţer este preşedintele României iar din această poziţie tratează din mers probleme care zgândăre coarda sensibilă a ardelenilor mai ales, ce contra-argument are preşedintele pentru a mai convinge că se mai află în slujba tuturor românilor?

Românul spune că paza bună trece primejdia rea! În faţa jignirilor lansate de la Budapesta şi din Bucureşti de oficiali ai statului ungar, preşedintele României întoarce privirea. Venit de la un secretar de stat sau un ambasador, domnia sa nu consideră demn de răspuns un scuipat aruncat pe obrazul ţării şi al românilor. Preşedintele Traian Băsescu este un rezistent, motiv pentru care acceptă să fie acoperit de scuipaţi câtă vreme aceştia nu au ştampilă prezidenţială de Budapesta.

Aflat sub steagul UE, NATO şi FMI, preşedintele Băsescu pare să fie tot mai desprins de realitatea românească, fiind imaginea tot mai ingrată a trădării interesului naţional, a decăderii morale şi a demnităţii de a fii român. Din nou, între România şi propriul scaun, Traian Băsescu alege scaunul. Nu este primul conducător care a trădat totul pentru a rămâne la cârmuire. Gesturile vasalului preşedinte transmit disperarea cu care acesta se ţine de funcţia primită cadou de la stăpâni, fie că aceştia sunt de peste Atlantic, de la Bruxelles sau de la Budapesta. Căci acestora le este loial Traian Băsescu, nicidecum românilor. Vasalul Traian Băsescu plăteşte scump scaunul de preşedinte al României, dar plata o asigură ţara şi poporul român.

Imaginea curajosului care avea întâlniri directe numai cu marele licurici, a devenit o umbră care pendulează între două lumi: una în care nimic nu îl mai reprezintă - România, alta în care poziţia de vânzător şi trădător îl mai păstrează încă în scaun - UE, SUA. Pentru Traian Băsescu, bătălia cu Rusia pentru o Transnistrie devenită străină este mai justificată decât respectul pentru o parte din teritoriul României, cu toate efectele care decurg în plan economic şi geostrategic. Este o dovadă a modului în care acesta înţelege politica din estul Europei unde se află România. Într-o perioadă în care China riscă un conflict regional numai pentru a demonstra că istoria şi teritoriul naţional sunt intangibile (Insulele Diaoyu), preşedintele României nu vede, nu aude! Poate nici bătălia Agentinei pentru Insulele Falkland nu este reprezentativă. Realitatea nu îl ajută nici în condiţiile în care, economic şi militar, România este condusă de la Bruxelles, acolo unde se află sediile UE şi NATO.

Care este STRATEGIA PENTRU ROMÂNIA demonstrată de preşedintele Traian Băsescu, alta decât coabitarea obraznică alături de cei care scuipă obrazul ţării? Care ne mai sunt aliaţii oneşti? Pentru ce, încă odată, preşedintele României joacă pe alte mize şi în alte echipe decât alături de Parlament, autoritatea supremă în stat? Cât mai trebuie demonstrat şi cu câte argumente că cetăţeanul Traian Băsescu, din funcţia de preşedinte, prin indiferenţa şi sfidarea manifestate în faţa problemelor sensibile ale ţării, se face vinovat de trădare?

    Relaţia cu Ungaria trebuie tratată într-un mod mai special, cu diplomaţie şi decenţă, asta neînsemnând că Budapesta sau vreun oficial maghiar îşi poate permite să trateze România ca pe propriile buzunare. Regionalizarea Europei este un fenomen căreia cu greu ne vom putea opune fără a pierde tot mai mult din actul decizional, în favoarea instituţiilor UE. De aici, însă, până la acceptarea unui tratament lipsit de decenţă, este cale lungă. Pentru că, în ultimul act al interferenţei de la Budapesta, numai copiii de grădiniţă au în faţă motivaţia unui drapel de judeţ. Asta ca şi cum preşedintele Traian Băsescu nu ar fi şi nu ar acţiona similar, cu sau fără şuviţă peste chelie. Numai că Traian Băsescu s-a clamat singur preşedinte-jucător în clipa în care a primit o ţară la cheie, intrată în NATO şi cu negocierile de aderare la UE finalizate. După şapte ani, lipsit de jucăriile şi sclavii din plan local, nu mai ştie să joace. Sau nu mai primeşte încuviinţarea, fapt care ar fi cu atât mai umilitor pentru întreaga naţiune română, câtă vreme văpaia steagurilor secuieşti nu pare să fie decât un firav semnal a celor care vor să vină.